Regimul politic supraturat

Regimul politic supraturat este ca o maşină scoasă din viteză, dar accelerată
la maximum. După o vreme, motorul se incinge, piesele se topesc şi mecanismul colapsează. Vara toridă anunţă o toamnă politică incandescentă. Actorii politici se instalează iarăşi intr-o maşină stănd pe loc, indecisă asupra direcţiei pe care să o apuce.

MIZE şI CRIZE ROMăNEşTI
Frecvenţa din ce in ce mai mare cu care apar in realitatea cotidiană categoriile de instrumentar politic de referinţă maximală - referendum, moţiune de cenzură, remaniere, alegeri anticipate, sciziune, ruptură, demisie, revenire la demisie, criză parlamentară, criză guvernamentală, criză prezidenţială, lustraţie, vot uninominal, recurs la instanţe supreme - ba ultimative, ba inchizitoriale (tip CSM, CNSAS) - este dovada cursei pe firul de inaltă tensiune la care este angajată politică internă romănească de către principalii săi actori.
Mai mult, este prefigurarea falimentului procedural şi metodologic al sistemului politic romănesc, care se apropie cu paşi repezi de momentul imploziei. Pănă la căderea curentului de inaltă tensiune politică, scurtcircuitele de parcurs fac insăşi politica de zi cu zi. Declaraţii răsunătoare, gesticulaţii grandilocvente, fapte mari de o zi, imnuri surde ale demnităţii şi moralităţii ridică la punctul de fierbere comportamentele politice interne.


Cănd acţiunile competitorilor electorali se rostogolesc in cascadă, coerentă şi consecventă proiectelor care stau in spatele acestora sunt dificil de găsit.
La o analiză mai aplicată, acestea sunt inexistente. Neliniştite, hiperactive, personalităţile politice se aşază in faţa microfoanelor, fac anunţuri, inştiinţări publice, arată cu degetul, işi duc măna la inimă şi se jură pe Constituţie, fără ca din această punere in scenă să urmeze acţiuni concrete, urmate de rezultate palpabile.


Să luăm căteva exemple de impotenţă şi ineficienţă politică, mascată de comportamente hiper-active şi ţanţoşe. Tema anticipatelor a accelerat şi supra-incălzit politica romănească, imediat după alegerile din 2004. Au trecut aproape trei ani in care mecanismele politice romăneşti au fost forţate constant, pentru a produce alegerile anticipate. Acestea nu au avut loc. De ce? Motivele sunt măcar două: 1) imposibilitatea procedurală de a declanşa alegeri anticipate in condiţiile respectării intocmai a regulilor democratice şi 2) lipsa unui plan pănă la ultimul detaliu, care să facă realmente posibilă aplicarea soluţiei anticipatelor. Ce a rămas din tema anticipatelor? Doar anunţul acestora.


Tema lustraţiei a infierbăntat şi ea capetele politice. Aplicarea "tel quel", insuficient căntărită juridic a sintagmei "poliţie politică" a produs ravagii neaşteptate chiar asupra a celor care au introdus-o in rastelul cu arme politice de modă nouă.

O unanimitate patetică s-a construit ulterior, pentru contestarea acestui termen considerat "subiectiv şi abuziv" nu numai de către victimele lui de pănă acum, dar şi de cei puşi să il aplice legal. Avem in faţă un exemplu de cum poţi incinge plita, ca să-ţi aşezi pe ea propriile palme. Acţiunea s-a poticnit in faţa deficienţei, impreciziei şi lipsei de vigoare a sculelor cu care se operează politic in Romănia. Â


Setea publică de vot uninominal urgent, definitiv este un alt rezultat al infierbăntării şi supra-turării mecanismelor politice interne, care şi-au dovedit ineficienţa in ultimii 17 ani de tranziţie democratică. Expasperate de promisiunile oarbe, de proiectele publice de faţadă, audienţele electorale trec ele insele intr-o perioadă crucială de schimbare a credinţelor, convingerilor şi valorilor, pe măsura ce condiţiile de trai se schimbă, de la o zi la alta. Complexitatea vieţii parlamentare, conotată preponderent negativ de mass-media, a creat o percepţie de neinlăturat, referitoare la calitatea parlamentarismului romănesc. Ruşinea naţiunii, o adunătură de hoţi şi borfaşi care se ascund in spatele listelor de partid - acesta este, pe scurt, brand-ul sistemului electoral pe liste, permis de legislaţia actuală. Respectivul mecanism electoral, aplicat cu succes in state europene cu experienţă democratică, a eşuat lamentabil la noi şi a hiper-ventilat respiraţia vehementă a electorilor. Â


Indicele de participare la viaţa politică a cetăţenilor coboară. Sondaje de opinie, rating-uri scăzute, de multe ori confidenţiale, ale emisiunilor de dezbateri politice arată o realitate pe care participanţii la discursul politic cotidian nu vor să o accepte incă. Inflaţia de anunţuri politice, de icneli şi scremete, ameninţarea pompoasă cu mari fapte politice care nu mai vin produce plictis, dezangajare, indiferenţă şi lipsă de respect.


Regimul politic supraturat este ca o maşină scoasă din viteză, dar accelerată la maximum. După o vreme, motorul se incinge, piesele se topesc şi mecanismul colapsează.
Vara toridă anunţă o toamnă politică incandescentă.
Actorii politici se instalează iarăşi intr-o maşină stănd pe loc, indecisă asupra direcţiei pe care să o apuce. Amatori cu talpa lată se inghesuie să apese la maximum pedala de acceleraţie, ambalănd pe loc. Tot pe loc, pe loc, pe loc.