Acesta este titlul unui eseu despre democraţia de opinie ("La Reine du monde ") scris de un bun prieten, Jacques Julliard, directorul de redacţie al cunoscutei reviste Le Nouvel Observateur. Opinia publică, spune el, "este restauratoarea puterii care i-a fost confiscată poporului de sistemul politic ". De fapt, opinia publică exprimă libertatea. Pericolul este ca demagogii care "perie " opinia publică să aibă reuşită. Pe orice subiect la zi există opinii ale publicului şi, deşi acuzăm adesea sondajele de opinie că introduc confuzie, realitatea ne obligă să spunem că, dimpotrivă, acestea au permis restabilirea adevărului. Politicienii care spun "românii gândesc că... " sunt adesea ridiculizaţi de opinia publică. A avea dreptate împotriva opiniei publice e nobil şi curajos. A susţine că ai dreptate când de fapt opinia publică are dreptate e fie prostie, fie aroganţă dictatorială.
Se vorbeşte mult despre actuala guvernare şi nu de bine. Din perspectiva mea, stilul de bază al actualei puteri e mai ales lipsa lui evidentă. Această lipsă a unui stil coerent de guvernare nu e, cum vor să acrediteze zeloşi ai regimului, starea noastră românească. E mai degrabă bătaia de joc care ne conduce în această stare. Guvernul, în încercarea de a convinge românii că se luptă cu criza, a procedat precum acela care tulbură apa pentru ca să poată declara că e periculos de adâncă.
Scurtcircuitarea Parlamentului a fost cea mai constantă voinţă politică a preşedintelui Traian Băsescu, care a profitat de opinia publică după ce iniţial a sedus-o. Acum el este confruntat cu cea mai vastă respingere din partea aceleiaşi opinii publice. O mai clară dovadă a existenţei şi nevoii de opinie publică nu e necesară. În democraţie este inacceptabil să iubeşti puterea, dar să dispreţuieşti politica. În acelaşi timp, opoziţia trebuie să ofere oamenilor, pentru a deveni opinie publică, argumente ample şi convingătoare despre care sunt convingerile sale în luptă cu puterea. Ea îşi demonstrează utilitatea nu numai prin denunţarea abuzurilor puterii, ci, mai ales, prin crearea sentimentului că există alternativă, un drum credibil către un mai bine.
În ce fel iubirea de oameni şi de ţară mai sunt azi centrale sau măcar există în discursul politic? Dacă prăbuşirea comunismului în Revoluţie s-a făcut mai ales prin iubirea de libertate şi în numele unui ideal naţional, acum pare că totul se reduce la "fiecare pentru el ". Nu de un şir lung de politici detaliate avem nevoie acum, ci de câteva măsuri clare, capabile să atragă oamenii, să convingă opinia publică. Urmându-l pe Eminescu, politica este "arta cuvintelor puternice şi simple al căror înţeles este cunoscut de veacuri ".
Ieşirea din criză, redresarea economiei, salvarea salariilor şi pensiilor, toate pot fi asumate în baza unor concepte precum respect, devotament, competenţă, dreptate şi chiar libertate. Toate trebuie să arate în ce fel construim ţara, cum vrem să fie ea.
Opoziţia nu are altă cale decât să arate că se luptă pentru ţară şi oameni.