Regulamentul demnitatii

(Discurs nerostit in Parlament)
Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"
(Nichifor Crainic)

In aceste zile, cand toata lumea vorbeste aproape obsesiv de regulamentele Camerei Deputatilor si Senatului, cu greu esti lasat sa te mai gandesti la altceva. De parca nu ar mai exista grija zilei de maine, nu ar mai exista ploile si inundatiile succesive, nu ar mai exista preturile sau problemele locuintei, avalansa de informatii, corecte sau nu, avalansa de interpretari sau pur si simplu de rastalmaciri te fac sa revii mereu la aceeasi tema: regulamentul. In fond, ce este atat de discutatul regulament? O simpla alcatuire de norme tehnice care ordoneaza conduita in cadrul unei activitati, modul in care se desfasoara in succesiunea lor aceste activitati pentru a se putea ajunge la un rezultat final. Chiar daca regulamentul priveste activitatea unui for legislativ, ce are menirea de a dezbate si adopta legi, el ramane pur si simplu un proces tehnologic, in cea mai inginereasca interpretare.

Si atunci, de unde atata patima a discutiilor, de unde atatea probleme fara legatura cu ceea ce am numit tehnologia legislativa? Pur si simplu din faptul ca acest regulament stabileste niste ierarhii. Nu este vorba de ierarhia operatiilor succesive pentru obtinerea produsului finit, ci de ierarhia celor chemati sa execute acest produs. Si - ca peste tot - ierarhia oamenilor nu este privita numai ca o ierarhie a valorilor, ci ca o ierarhie a puterilor. Este ierarhia puterii care te-a impus, este ierarhia puterilor si avantajelor care iti sunt conferite. Batalia unor forte politice nu este pentru "eficientizarea activitatii", pentru "optimizare", "celeritate", ea este pentru consacrarea unor ierarhii pe care le pot ocupa cat mai la varf. De aici, o patima a disputelor care depaseste mult sfera disputelor intelectuale. Nu se pun in joc bagaje de cunostinte, argumente ce se doresc decisive, elocinta sau logica. Nu. Se pun in joc abuzive interpretari ale procedurilor parlamentare, siretenie, interminabile trageri de timp, indiferent de motivatie si continut, violente de limbaj si de atitudine. Si atunci, cand toate acestea ajung la nivelul unui spectacol penibil, apare un personaj care, cu o lipsa de decenta ce atinge obscenitatea, isi denigreaza propria activitate, pe care ar trebui sa o duca printr-o penibila exprimare caricaturala, de dragul unei publicitati marunte si efemere.

Tot ceea ce grupul parlamentar al PRM, strain de patima luptei pentru o astfel de putere, incearca sa faca in mod constructiv se pierde inghitit de avalansa stirilor de senzatie, a amanuntelor picante, a imaginilor de balci. Vazand toate acestea, ma intreb: cand vom elabora un regulament al demnitatii? Pentru ca prima regula tehnica de functionare a Parlamentului ca institutie fundamentala a democratiei este demnitatea. Este demnitatea institutiei care impune respect prin demnitatea fiecaruia dintre cei care o compun. Daca demnitatea este "pretuirea pe care ne-o dam singuri", ea este singura cale prin care "castigam respectul celorlalti oameni si, de obicei, ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decat nasterea, functiile si decat insusi meritul" (La Rochefoucauld). Am citat, pentru ca nu cred ca se poate formula mai bine tot ceea ce gandesc despre necesitatea unui regulament al demnitatii. Din pacate, demnitatea este o stare a spiritului individual si nu poate fi nici tehnic definita si nici supusa unor norme de functionare.

Pur si simplu ea exista sau nu in fiecare dintre noi. Si daca exista, trebuie - poate acum mai mult decat oricand - sa ne amintim de ea. Trebuie sa ne castigam respectul in ochii concetatenilor nostri, caci nici o functie nu-ti confera acest respect real ce nu poate fi impus de simple ierarhii formale. Si atunci vom recastiga respectul datorat si institutiei pe care o servim.