Relaţii politice contra naturii

Am mai spus că era evident nevoie de o schimbare şi că PSD trebuia dat la o parte, pentru că ameţise din cauza aerului tare al puterii absolute şi avea accese fanariote. Ideea e insă alta. Ce a venit in schimbul PSD la putere pare să depăşească orice inchipuire. Erau puţini cei care credeau că se va repeta la indigo scenariul din perioada 1996-2000, cu primul-ministru căzut in dizgraţia preşedintelui pănă la declanşarea unei mineriade politice ca să fie alungat.

Trăim vremuri de mare paradox politic. Rămas la guvernare cu ajutorul PSD, Călin Popescu Tăriceanu şi-a jucat singur soarta la ruletă. A ignorat complet orice formă de colaborare politică intre PNL şi PSD, preferănd să-i impingă pe aceştia spre contacte cu Partidul Democrat. Ceea ce se intămplă de la instalarea cabinetului Tăriceanu 2 a depăşit orice imaginaţie politică, oricăt de bogată ar fi fost ea. Să le enumerăm.


Partidul Naţional Liberal este fericit că in PSD există un Ion Iliescu. Datorită poziţiei fostului preşedinte, liberalii şi-au frecat palmele de satisfacţie cănd au văzut criticile deschise şi poziţia antimoţiune a celui ce a fost strategul politic social-democrat post-revoluţionar. In plus, cu o poziţie fermă in privinţa caracterului murdar al lui Traian Băsescu, pentru care cuvăntul dat valorează căt o ceapă degerată, Ion Iliescu a fost şi rămăne partizanul unei cooperări politice pe termen lung cu liberalii. Am trăit să o vedem şi pe asta: Ion Iliescu, avocatul din PSD al liberalilor. Dar nebunia politică de la referendum incoace ne determină să nu ne mai mirăm de nimic.


Al doilea mare paradox este miza preşedintelui Traian Băsescu pe PSD. Venit la putere printr-un mesaj distrugător la adresa "partidului-stat, corupt şi mafiot", lui Băsescu i-au trebuit mai puţin de doi ani pentru a lucra pe sub masă cu PSD, impotriva liberalilor. Ca să-l răstoarne pe Tăriceanu, intăiul om in stat s-a aliat de conjunctură cu social-democraţii. Impotriva tuturor afirmaţiilor liderilor PD şi a prevederii din programul politic al partidului fost de stănga, acum la dreapta. Fără un joc in culise cu PSD, dar vizibil din anumite unghiuri, preşedintele Romăniei nu şi-ar fi putut pune in practică găndurile de asasinat politic la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu. Fără să spună un cuvinţel despre asta, Băsescu a bătut palma cu o mare parte din cei 322 de nenorociţi din Parlament, pe care i-a injurat de zor in ultimele 6 luni.


Al treilea mare paradox politic este sprijinul prin absenţa de la votul moţiunii pe care PRM il dă unui guvern cu o consistentă componentă UDMR. Nicicănd in existenţa sa, din 1990 incoace, formaţiunea lui Corneliu Vadim Tudor nu s-a raliat unui sprijit tacit acordat formaţiunii politice ce reprezintă minoritatea maghiară. "Teroriştii unguri, partidul celor care ne vor Ardealul", aşa cum a definit nu de puţine ori Romănia Mare formaţiunea condusă de Marko Bela, primeşte acum girul prin absenţă din partea tribunului.


Am enumerat doar căteva din relaţiile contra naturii practicate in viaţa politică romănească in ultimii 2 ani şi 10 luni. Nu putem să ne facem că nu vedem căt de tensionată, incoerentă şi ineficientă este viaţa politică romănească de cănd la putere au sosit portocalele cu miez liberal şi coajă democrată. Le-a trebuit foarte puţin timp pănă să se certe in văzul lumii şi să se bălăcărească in direct la televizor, spre stupoarea celor care i-au votat, care sperau intr-o altfel de politică.


Am mai spus că era evident nevoie de o schimbare şi că PSD trebuia dat la o parte, pentru că ameţise din cauza aerului tare al puterii absolute şi avea accese fanariote. Ideea e insă alta. Ce a venit in schimbul PSD la putere pare să depăşească orice inchipuire. Erau puţini cei care credeau că se va repeta la indigo scenariul din perioada 1996-2000, cu primul-ministru căzut in dizgraţia preşedintelui pănă la declanşarea unei mineriade politice ca să fie alungat. In rolurile de atunci au fost Emil Constantinescu şi Radu Vasile. Acum ii avem pe Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu. Ura viscerală, lipsa de maturitate şi un insuficient IQ politic ii determină pe reprezentanţii dreptei, veniţi impreună la guvernare in 2004, să-şi distrugă singuri orice urmă de credibilitate pe termen lung. Nimeni nu i-a adus aici. Ba chiar au avut parte mai bine de doi ani de un PSD moale ca un pisoi care aştepta să-i crească nişte gheare noi, ce nu mai apăreau... Reconfigurarea majorităţii parlamentare şi un nou tip de guvernare, bazată pe măsuri sociale consistente şi creştere economică, ar trebui să fie singurul ţel al guvernării următoare. Indiferent care va fi ea.


Dacă şi in următoarea formulă guvernamentală işi mai bagă coada Scaraoţchi, trebuie să-i spunem cu toţii să se ducă repejor la origini. Ne-am săturat ca Romănia să fie un cazan cu smoală fierbinte, doar pentru satisfacţia lui tembelă de a-i vedea pe toţi fierbănd la foc mic. Apăsaţi de el cu furca, in hăhăieli zgomotoase.