x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Remediu pentru tristeţe

Remediu pentru tristeţe

de Maria Timuc    |    09 Oct 2012   •   15:55

”Orice şi-ar dori ceilalţi, doriţi acel lucru pentru ei cu o asemenea putere, încât să răspândiţi această energie în exterior şi să acţionaţi de la acest nivel al conştiinţei spirituale”, spune Wayne W. Dyer în cartea sa, ”Puterea Intenţiei”(Ed. Curtea Veche”. Majoritatea opamenilor au trăit din când în când o stare ca aceea descrisă mai sus: în relaţia cu un copil, cu un părinte, cu un om iubit, cu un prieten. A-i dori altuia ce-şi doreşte el însuşi din spectrul celor mai înalte stări ale conştiinţei, ale sufletului, este întotdeauna trăit atât de tulburător de frumos pentru că dorinţa de bine, de iubire, de fericire pentru altul devine fericire trăită în noi înşine. De ce nu suntem, totuşi, prea fericiţi, de ce ne ameninţă depresia, neliniştea, teama, îndoiala şi suferinţa? Poate pentru că nu conştientizăm la ce nivel de frumuseţe ne poate ridica simpla dorinţă de fericire pentru ceilalţi şi pentru că nu ştim în ce grotă, în ce întuneric şi-n ce Iad interior ne poate arunca ranchiuna, resentimentul, îngrijorarea, frica sau răzbunarea. Pentru că ne dorim binele nostru, crezând că răul altora îl poate înălţa pe cer, ca pe un zmeu de hârtie, ne pierdem prin hăţişul dureros al confuziei, autoprivându-ne de trăirea celor mai înalte stări ale conştiinţei. Dorind răul altor oameni, creăm stări de rău în propriul suflet şi în propria conştiinţă. Acţionăm greşit pentru că gândim greşit şi o facem, adesea, în legătură cu oamenii pe care-i iubim mai mult. În loc să ne gândim la binele copiilor noştri, la fericirea fiinţei pe care o iubim, în loc să medităm, trimiţând către toate fiinţele intenţia sinceră ca ele să-şi găsească împlinirea, abundenţa sau bucuria, noi ne gândim la ele cu teamă, cu respingere, cu ură, le criticăm acţiunile sau alegerile şi considerăm că ele trebuie să fie fericite doar împreună cu noi. Energia pe care o răspândim în mediul nostru de viaţă devine greoaie şi toxică din pricina gândurilor şi a sentimentelor toxice, toate născute dintr-o simplă eroare de gândire. Nici măcar nu suntem conştienţi cât de nefericiţi devenim, câtă furie şi nelinişte acumulăm, cât de mult răspândim acesleaşi trăiri în jurul nostru şi cât de mult ne afectează acestea. Propriul mod de a gândi şi a simţi ne ridică sau ne coboară, ne tulbură sau ne clarifică; noi alegem întotdeauna chiar aici, în lăuntrul nostru, prin gânduri şi prin sentimente, dacă facem din lumea aceasta o lume mai bună, dacă trăim în abundenţa şi-n frumuseţea firească a existenţei sau dacă alunecăm în perspectivele şi viziunile cele mai sumbre ale realităţii. Ne înconjoară, din nefericire, informaţia negativă. Ne captează atenţia drama, disperarea şi neliniştea, dar simplul fapt că există oameni care trăiesc frumos în aceeaşi lume -  nu mă refer neapărat la cei bogaţi, celebri sau la cei realizaţi, cât la modul frumos de a trăi al unora dintre cei mai simpli oameni – este o dovadă vie a  faptului că şi noi putem. Aceşti oameni simpli au o abundenţă de lumină în sufletele lor. Acei oameni simpli, care nu se împiedică în pierderile inerente existenţei şi-n eşecurile ei, ştiu să ierte uşor, să treacă senini peste obstacole, să-şi binecuvânteze duşmanii, să depăşească răul fără resentimente, să se roage seara pentru lumea întreagă, să le dorească celorlalţi numai şi numai bine. Dorinţa de bine pentru alţii este un remediu cu acţiune rapidă, imediată, pentru tristeţe, suferinţă, furie, neâncredere şi orice altă trăire negativă umană. Dorinţa de fericire pentru alţii şterge norii care acoperă mintea şi sufletul, inspiră şi transmite în jurul celui ce gândeşte altruist bucuria de a sta în preajma sa.

×