Renunţarea la examenul de admitere la facultate s-a transformat într-un dezastru naţional

Subiectele la recentul şi foarte fraudatul examen de Bacalaureat, ca şi unele manuale pentru disciplina "Limba şi Literatura Română", au fost scrise de un grup de textieri , în nici un caz autori. Am fost uluit de pseudointelectualismul şi falsul europenism al acestor textieri. Am fost revoltat de lucrul de mîntuială făcut de aceştia. Este, cred, momentul să redau cîteva gînduri ale lui Petru Creţia despre limbă (o scrisoare din 19 februarie 1997):

Subiectele la recentul şi foarte fraudatul examen de Bacalaureat, ca şi unele manuale pentru disciplina "Limba şi Literatura Română", au fost scrise de un grup de textieri , în nici un caz autori. Am fost uluit de pseudointelectualismul şi falsul europenism al acestor textieri. Am fost revoltat de lucrul de mîntuială făcut de aceştia. Este, cred, momentul să redau cîteva gînduri ale lui Petru Creţia despre limbă (o scrisoare din 19 februarie 1997):

"Nu de o zădărnicie arătoasă au nevoie vremurile aspre pe care le trăim. Ce facem, elaborăm o legislaţie pentru a obţine une défense et illustration de la langue...? Anumite hotărîri protecţioniste ar fi, iartă-mă, nedemocratice şi contrarii principiilor pieţei libere. Puterea, în materie de limbă, nu vine de la legi, ci din direcţia de evoluţie a limbii însăşi. De altfel, limba poate fi înnobilată, îmbogăţită, mlădiată numai pe căi naturale, prin harul şi gradul
de influenţă al scriitorilor. Şi uneori nici aşa. Norma actuală este o stilizare a uzului, singur suveran în materie de limbă. Legiferările greşite (şi la urma urmelor chiar şi cele bune) duc la constrîngeri pe care nimeni nu le respectă, iar astăzi fiecare scrie cum vrea, ceea ce e mai rău decît orice".

Grupul de textieri ("europenist") a adoptat o ruptură faţă de opţiunea academică, aceea care încă, şi probabil pentru totdeauna, îl aşază pe Mihail Eminescu la temelia identităţii moderne a limbii române sau îl aşază pe Ion Luca Caragiale în galeria scriitorilor cu valoare universală tocmai prin exprimarea sa românească. Am totodată impresia că grupul de textieri  încearcă o ruptură şi faţă de o altă opţiune, aceea a sentimentului naţional. Pe această aşa-zis nouă şi supereuropeană opţiune de ruptură s-ar afla, între altele, admiterea în învăţămîntul superior fără examen. Ca profesor (de 30 de ani) la Politehnică, am fost conştient din capul locului de primejdia admiterii fără examen. Din păcate, ea s-a confirmat. Avem foarte mulţi studenţi cu o foarte slabă pregătire de matematici sau de fizică. Sînt studenţi care n-au mai fost obligaţi să înveţe, adică să depună efort serios şi perseverent pentru a înţelege şi a asimila cunoştinţe de bază şi pentru a deprinde logica imperturbabilă a demonstraţiei care conduce la afirmarea unui adevăr. Ca urmare, avem un rezultat grav: absolvenţi de Politehnică care au diplomă de inginer, dar nu sînt şi nu vor fi niciodată ingineri. Marile şcoli ale învăţămîntului românesc (matematici, fizică, chimie, electrotehnică, mecanică, hidraulică, aerodinamică, metalurgie, informatică, ca şi arhitectură, istorie, drept, finanţe, lingvistică şi, desigur, medicină) ce s-au ridicat constant la nivelul celor mai renumite din Europa nu pot exista în continuare fără o bază de selecţie severă şi corectă. Clădirea unei Românii moderne fără aceste şcoli e o iluzie, iar dispreţuirea lor – o grosolană atitudine antinaţională. Examenul de admitere la facultate era un test de cunoştinţe, dar şi un test de viaţă pentru că era un veritabil concurs pentru obţinerea unei poziţii de privilegiu: deschiderea drumului către o profesiune diplomată. El trebuie neapărat restabilit.

Totodată, e extrem de important ca în gimnaziu şi în liceu efortul de învăţare să redevină norma de conduită a elevului, iar nu excepţia. Absolut toate acestea îi servesc în primul rînd pe tineri. Ei au dreptul să obţină prin şcoală cea mai bună pregătire pentru viaţă, dar şi obligaţia de a munci pentru a o obţine.

P.S. Grupul de textieri care se autoproclamă atît de proeuropeni se află în contradicţie cu ceea ce se petrece în ţările europene. Acolo, sentimentul naţional se reflectă cît se poate de intens în cultură şi în limbă. Acest grup ar trebui să înfiinţeze societatea "Europenii verzi", precum Caragiale imagina în schiţa sa "Românii verzi" o societate al cărei statut cerea ca totul să fie românesc, inclusiv laptele mamei. Doar un mic asterisc din statut trimitea la un subsol: "Se exceptează de la aceste reguli capitalurile străine".