Restaurant sau biblioteca

Acum cateva luni, un cunoscut de-al meu mi-a propus sa ne asociem si sa facem impreuna cu mai multi amici o biblioteca privata. Conceptul parea simplu: daca e adevarat ca atatia intelectuali n-au bani de carti, ar trebui sa existe o piata considerabila pentru un serviciu privat de inchiriere. Unul asemanator cu fostele biblioteci mobile de altadata, insa diferit printr-un plan de marketing mult mai agresiv. In gluma, m-am prins in jocul lui si i-am sugerat chiar diverse brand-uri pentru noua intreprindere, de la "Cartea Infuriata" - omagiu unui business cu gogosi, altminteri foarte prosper - si pana la "Citesti si respiri usurat".

Nu pentru c-ai inteles, fireste. Omul n-a apreciat ironia si s-a apucat sa caute bani pentru business. Planul de afaceri parea tentant - un profit de 15% pe an, dupa primul an de activitate. Ei bine, cred ca nu veti fi surprinsi sa aflati ca bancile

l-au trimis fie la plimbare, fie la continuarea lecturilor din utopistii francezi. Un singur ofiter de credit s-a milostivit de el cu un sfat: "De ce nu incercati cu un restaurant? Puteti servi si carti, daca le comanda cineva...".

Inca o data, contabilul avea dreptate. Ocupatia asta a cititului pare - cel putin la romani - specifica epocilor in care oamenii stau, asteapta ceva, mediteaza si rezista interior (vezi anii ’80). Vremurile in care lumea face cu adevarat ceva sunt lipsite de lecturi, ca si de idoli ai scrisului. Singurul scriitor roman inca valorizat la nivel de mase e Mircea Dinescu, si nu pentru ce scrie, ci mai ales pentru ce face - in cazul lui, emisiuni de televiziune si-un pic de politica.

Si totusi, as zice ca mai exista o sansa pentru business-ul cu litere: sa-i convingem pe acesti lideri de opinie (mai cunoscuti ca "figuranti", "baieti", "smecheri" sau "barosani") ca, pana la urma, cartile sunt marfa - sau parfum, ori de-a dreptul adevaraciune. Pentru asta e nevoie de un lucru simplu, la care nu s-a gandit nimeni pana acum: traduceri. Din romana clasica in romana noua. Tehnica e simpla: scoti 90% din fondul de cuvinte si rogi pe un fost puscarias sa te ajute cu cateva verbe mai de efect ("a se gini" imi pare obligatoriu. Ex: "Ai ginit conflictul in Moby Dick?").

Pe langa asta, fireste, trebuie sa transformi cartile in obiecte aspirationale. Problema lor in acest moment nu e doar aceea ca-s greu de parcurs, ci si ca-s exagerat de ieftine. Nu poti sa pui un Cartarescu (200.000 in medie volumul) pe masa din restaurant alaturi de mobilul de 25 de milioane fara sa te simti jenat. Ori tocmai asta e problema oamenilor cu bani: trebuie sa-i arate mereu, altfel lumea ii va crede scapatati.

Pentru ei e nevoie de editii legate in platina, cu foita de titaniu si cotor de aliaj, intocmai ca la masinile scumpe. Cartea ar deveni astfel nu numai o investitie in tine insuti, ci si o investitie propriu-zisa. Cine stie cat va ajunge, peste 20 de ani, un Lucian Boia Gold, batut cu briliante? Industriile conexe ar avea si ele de castigat: ganditi-va numai la cererea de tatuaje "I love Hemingway" la cabinetele de specialitate de pe plaja...

Totul e ca autorii sa nu se imbogateasca din asta. Altminteri s-ar duce naibii cea mai mare satisfactie a noilor cumparatori: aceea ca au avut dreptate cand s-au lasat de citit.

P.S. Acest articol face parte din cele cateva zeci pe care le-am inghesuit intr-o carte recent aparuta la Editura Polirom. O gasiti in librarii, dar are vreun rost sa pierdeti vremea pe acolo? Nu va cer un raspuns acum. Mai ganditi-va in week-end! Lansarea va avea loc pe 16 decembrie, la libraria Carturesti din Bucuresti.