Retropolitică

Mezina familiei prezidenţiale, ajutată de arborele genealogic al babacului şi de reflexele securistice ale viceprimarului Murgeanu, a ajuns, prin "unanimitate", un fel de Nicuşor Ceauşescu, cu diferenţa că răposatul nu-şi exhiba budigăii în saloanele de modă. Dar ceea ce mă întristează peste măsură este lipsa de curaj a puberilor scoşi la urnă în "numele tatălui", spiritul subaltern şi sfărâmicios al generaţiei chemate să reconstruiască România.

Cică PSD, atunci când l-a preferat ca preşedinte al Consiliului Naţional pe ex-premierul Adrian Năstase, s-a răsucit cu faţa la trecut. Cel puţin aşa zice liderul PD-L, neobositul Emil Boc, aflat mai mereu în aer, adică în avionul ce-l poartă între Cluj şi Bucureşti. Liderul napocitan n-a precizat însă despre care trecut ar fi vorba, dar bănuiesc că-i unul apropiat. Chiar foarte apropiat, din vremea bicefalismului iliesco-năstasian, şi de aceea înţeleg temerea copilului de suflet al şefului de la Cotroceni. Păi, în epoca aia, cei doi pesedişti cârmuiau cu mână forte ţara, cam discreţionar şi nu tocma cuşer, ca să-i citez pe criticii regimului criptocomunist, îmbobocit grabnic în răzorul democraţiei postceauşiste. Marginalizată şi hăituită din toate părţile, Opoziţia îşi făcea cu greu loc în media neaoşă, şi asta graţie "haiducului" Băsescu, insistenţei molcome a ardeleanului Boc şi aroganţei ţepoase a olteanului Berceanu.


Partidul-stat tăia şi spânzura după bunul plac, părând indestructibil şi veşnic, asemenea monolitului partinic de odinioară. Şi parcă nici nu se sinchisea de directivele şi indicaţiile venite dinspre Washington şi Bruxelles. Instituţiile de sorginte trandafirie trăiau în plin consens, sub autoritatea tutelară, greu contestabilă, a "tătucului" Iliescu, binefăcătorul şi ocrotitorul naţiei de asistaţi. În justiţie scăpau doar cei care zburdau "dezlegaţi" prin curtea Puterii, "disidenţii zeciuirii" atent urmărite de la Centru. Strâns unită în jurul "bătrânului edecar", formaţiunea aceasta de nereformat (ca să-i invoc pe alţii) a câştigat alegerile "capitalismului de cumetrie", semn că poporul are nostalgia partidului "obez". Mareea portocalie abătută asupra estului Bătrânului Continent i-a descumpănit orişicât pe "şoşonari", însă haosul agresiv şi perpetuu, oficializat de actualul preşedinte, i-a aşezat şi mai abitir lângă simbolul modern al stângii româneşti. După ce profesorul Constantinescu l-a reînviat pe "expiratul" Iliescu, acum e rândul altui "profesor" să-l readucă în vâltoarea vieţii publice pe acelaşi personaj providenţial. Primul s-a plâns că n-a putut păstori gloata din cauza  ubicului Iliescu, pretext folosit şi de anarhicul Băsescu pentru a-şi scuza eşecurile. Fără "ieşirile în decor" ale unui "Mesia" turbulent şi deloc bisericos, România l-ar fi uitat definitiv pe "pensionarul" din Olteniţa. (Ascultându-l de atâtea ori pe dl Băsescu cum condamnă ticăloşia clasei politice de la noi, mi-am adus aminte o frază pilduitoare scrisă de Augustin Buzura în "Orgolii". Aşadar, scrie romancierul: "Ca să-ţi placă să fii în fruntea unor ticăloşi, înseamnă să ai conştiinţă de ticălos". Şi preşedintelui îi place nespus să fie în frunte...) Obosit şi sătul de ciorovăielile de prisos din sânul alianţei oranj, românul râvneşte la "liniştea" instaurată nu demult de "preacinstitul emanat". Iată de ce a fost posibilă reactivarea vechii gărzi a PSD la recentul Consiliu Naţional, un triumf, de fapt, al revitalizatului Iliescu şi nicidecum al risipitorului Năstase. Ultimul are totuşi meritul de a se fi luptat, cu o îndârjire rar întâlnită pe plaiurile resemnării mioritice, cu duşmanii din propriul partid şi din partidele adverse. Aidoma "învinuitului" Băsescu din perioada 2000-2004, "învinuitul" Năstase de azi şi-a descoperit o prospeţime şi o tenacitate neintuite până ieri. Amândoi datorează enorm  Parchetului Anticorupţie pentru redesenarea şi renaşterea carierei lor politice. Întâmplarea are şi un mesaj extrem de simplu: în confruntarea inegală cu sistemul represiv şi abuziv, cetăţeanul  simpatizează întotdeauna cu victima care nu se dă bătută. Fiindcă, umilit şi batjocorit zilnic de statul hrăpăreţo-miliţienesc, victimă este tocmai el, plătitorul de biruri.


În decurs de câteva zile de la simptomaticul eveniment, organizaţia de tineret a PD-L şi-a plebiscitat organele centrale. Scrutinul junilor din ograda inevitabilului clujean a întors şi partidul "groparului" comunismului cu faţa înspre trecut. Dar nu spre unul apropiat, ci mai îndepărtat, pomenind de epoca mult hulitului Ceauşescu, care nu s-a sfiit să-şi proptească fiul, Nicuşor, în dregătoria de prim-secretar judeţean. Discipolul nemărturisit al "Împuşcatului" a ales votul ca să-şi promoveze beizadeaua în funcţia de secretar general al organizaţiei de tineret. Perfect democratic, spun unii, dezgustător, exclam eu, cu neutralitate subiectivă. Mezina familiei prezidenţiale, ajutată de arborele genealogic al babacului şi de reflexele securistice ale viceprimarului Murgeanu, a ajuns, prin "unanimitate", un fel de Nicuşor Ceauşescu, cu diferenţa că răposatul nu-şi exhiba budigăii în saloanele de modă. Dar ceea ce mă întristează peste măsură este lipsa de curaj a puberilor  scoşi la urnă în "numele tatălui", spiritul subaltern şi sfărâmicios al generaţiei chemate să reconstruiască România. În logica aceasta retrogradă, dna Băsescu va deveni în curând preşedinta organizaţiei naţionale de femei, Ioana, preşedinta notarilor publici, iar Mircea, fratele,  preşedintele vreunei asociaţii de locatari cu vedere la mare. Uşor, uşor, politicienii noştri se întorc către trecut cu smintită consecvenţă, deşi tot ei ne asigură zgomotos şi demagogic că euroaderarea i-a rupt ireversibil de practicile învechite.