Corect ar fi fost sa mi se spuna ca revista pe care o rasfoiam publica numai neadevaruri. De altfel, redactia isi avertiza cititorii ca stirile si reportajele erau in totalitate inventate si ca nu-si asuma raspunderea pentru modul in care puteau fi ele considerate.
In Statele Unite si Canada apar o multime de foi ce ravnesc la statutul de cea mai mincinoasa publicatie. Dar numai cateva reusesc tiraje imense si devin hrana spirituala preferata pentru milioane de cetateni, care nu tin cont de avertismentul de pe prima coperta, tiparit chiar sub titlu. Romanii canadieni, care m-au prevenit ca revista in chestiune "scrie numai minciuni", o socoteau maculatura. Totusi, o cumparau. Iar dupa cat arata de jumulita, era neindoios c-o si consumau.Relatarile din toate cele patruzeci de pagini erau neverosimile in continut, insa credibile, datorita numeroaselor elemente de identificare practicate. Daca se publica povestea unui om cu patru urechi, i se dadeau fotografia - dimpreuna cu a familiei - adresa, erau intervievati medicii care-l tratasera ca sa nu-i creasca sase. Si ca istoria sa aiba un indice sporit de plauzibilitate, in numarul urmator al revistei erau tiparite epistole de la cititori, inventati si ei, care intalnisera persoane avand urechi unde ar fi trebuit sa aiba ochii sau care vedeau cu urechile si auzeau cu nasul.
Un sondaj de opinie publicat anii trecuti era de natura sa contrazica tot ce-am invatat despre munca si om: mai bine de jumatate din locuitorii planetei n-ar face nimic, daca ar avea din ce trai. Un sondaj privitor la nevoia de adevar ar dezvalui un adevar si mai stanjenitor. Ar deslusi cauza multora din miscarile incontrolabile ale multimilor: iubirea de minciuna.