Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Așa cum bănuiți, am urmărit cu atenție declarațiile din ultimele zile referitoare la condamnarea mea dar și la vizita în România a asistentului secretarului de stat american, Victoria Nuland? Prin coincidență, ele au avut loc în aceeași săptămână.
Ceea ce mi s-a părut deosebit de interesant a fost să "citesc" fiecare din aceste declarații prin prisma agendelor personale care le-au generat. Am realizat și că, în aceste condiții, este foarte greu să câștigăm "meciuri" intrenaționale, fiind atât de divizați în interior. Și, oricum, sunt unii care nu realizează că opusul "liniștii", la noi, este scandalul permanent și că opusul "normalității" este haosul generalizat. Are rost să mai vorbesc, în aceste condiții, despre nevoia "solidarității naționale" în acțiunea de politică externă?
Iau două exemple. Primul este legat de Dosarul Zambaccian - este sau nu un "dosar politic"? Nu este clar, oare, că, prin felul în care a pornit, încă din 2001, apoi prin plângerea făcută de Alianța DA, în 2004, în campania prezidențială, prin autosesizarea lui Morar, din 2005, prin declarațiile publice și scrisorile către Parlament ale lui Băsescu, prin configurarea completelor, acest dosar a fost instrumentat politic? De altfel, chiar în dimineața în care s-a pronunțat sentința, Băsescu, la un post de televiziune, afirma: "în perioada 2001-2004, Năstase a instituit un sistem clientelar". Nu era aceasta o formă de influențare (politică) a completului, pentru a "adăuga" învinuirea de corupție? Pentru oamenii de rând, această hărțuire, timp de 8 ani, în justiție a avut, evident, ca obiectiv, eliminarea mea din viața politică.
Unii dintre cei care au comentat s-au prefăcut că nu înțeleg acest lucru și că nu știau dacă wc-urile aduse de constructor, în containere, din China, sunt politice sau nu.
Având însă agende personale, legate de dosare, mai vechi sau mai noi, care pot fi oricând activate sau reactivate, unele declarații păreau, mai curând, încercări de captatio benevolentie din partea unor instituții ale statului. În unele cazuri chiar m-am întrebat - recunosc, cu o anumită tristețe - ce a determinat nevoia de a da acele declarații...
În alte cazuri, declarațiile subliniau o nemulțumire față de trecut: "v-am spus eu că pactul de coabitare nu e în ordine? Mai puteți spune acum că au loc abuzuri în justiție?", în plus, agenda prezidențială presupune o nouă abordare în legătură cu justiția. În acest caz, condamnarea mea era un "accident istoric", o "pierdere colaterală". Alții au făcut însă declarații fără "agendă". Așa cum au simțit.
Al doilea exemplu îl reprezintă poziționarea unor oameni politici chiar în legătură cu vizita doamnei Nuland care, de altfel, s-a comportat, public impecabil. Unele reacții referitoare însă la comunicatul cu temele de discuție, sau al programul de întâlniri, la "convocarea intempestivă", împreună, la Ambasada Americană a președintelui CSM și a ministrului de justiție, sau la lista de jurnaliști selectați de ambasadă pentru conferința de presă, sau criticile la adresa comentariilor lui Frunda au purtat amprenta agendelor personale, "licuriciste", fie că e vorba de sprijin pentru anumite posturi internaționale, fie de obținerea unor "indulgențe" pentru strategii personale de viitor. În plus, să nu uităm, pe vremea ambasadorului Gittenstein, Monica Macovei (declarată mentor de Gittenstein) și Daniel Morar mergeau frecvent la ambasadă, unde sugerau cine sunt "indezirabilii" în politica românească. Este important, de accea, în continuare, să nu fii pe această listă și, în anumite situații, declarațiile de "loialitate" pot fi utile.
Nu există cursuri universitare la care să înveți ce înseamnă "demnitate". Din păcate, nici istoria noastră nu ne dă, întotdeauna, cele mai bune lecții în această privință.
Citește pe Antena3.ro
