Risipesc, deci investesc

Romanul se imprumuta in masa pentru a-si cumpara bunurile pe care le viseaza, inainte sa le merite. Inainte sa fi muncit pentru ele. Isi ia mai ales obiecte care il ajuta sa se distreze mai bine, sa stea mai comod, sa leneveasca intr-un mod mai placut.

Cand omul castiga la Loto si e intrebat la televizor ce-a facut cu banii, raspunsul natural este "i-am investit intr-o masina". Mai rar auzi "i-am cheltuit pe o masina" sau, incarcat de remuscari, "i-am aruncat pe o masina". Intelegeti, masina egal investitie. La fel televizorul, masina de spalat, pendula sau consola de jocuri. La noi, printr-un accident de limbaj, toate achizitiile sunt si investitii - drept pentru care n-avem nici o problema sa ne indatoram pentru ele. Investim, nu aruncam cu banii pe fereastra.

Ei bine, sa ne intoarcem putin la manual: investitia adevarata presupune de la inceput speranta ca iti va aduce bani. Nu amintiri frumoase, nu concedii si nu ciorba incalzita cu doua minute mai repede in cuptorul cu microunde. Nu, investitia e o chestie de intoarcere a banilor, tot asa cum amorul e o problema de macar doua (sau mai multe) persoane. Cu toate astea, investitorii nostri isi fac mai mereu socoteala dupa. Cand, uitandu-se in casa si in anunturile din ziar, descopera cu durere cat mai valoreaza azi obiectul pentru care plateste si acum la credit.

Nu stiu ce s-ar putea face cu banii astazi, cand iti ajung doar de avans la televizorul mai mare in fata caruia sa stai si mai mult. Totusi avem deja experienta: 15 ani de investitii, despre care merita deja sa vorbesti.

In 1989, un video costa cat o masina la mana a doua - vreo 50 de mii de lei. Investitia intr-un astfel de aparat in acel an valoreaza acum poate 100 de mii, in caz ca obiectul mai functioneaza. Cea intr-o masina, o Dacie acum veche de 15 ani, probabil ca-ti mai aduce cateva sute de dolari, daca ai fost atent cu ea. Insa 50 de mii investiti in acea vreme intr-o casa cu teren de 2.000 de metri patrati in zona Pipera, sa zicem, ar aduce astazi aproape 100 de mii de dolari. Cu care iti poti cumpara 20 de Dacii. Si tot in 1989, 24 decembrie, 50 de mii investiti intr-un transport de rulmenti in Turcia puteau pune bazele unei afaceri de retail, care astazi sa valoreze mai mult de un milion de dolari. Sunt cazuri in Top 300, dar oamenii se jeneaza sa recunoasca treaba asta...

Problema asta a investitiilor nu e una personala, ci nationala. Romanul se imprumuta in masa pentru a-si cumpara bunurile pe care le viseaza, inainte sa le merite. Inainte sa fi muncit pentru ele. Isi ia mai ales obiecte care il ajuta sa se distreze mai bine, sa stea mai comod, sa leneveasca intr-un mod mai placut. Chiar si calculatoarele luate pentru acasa, cu scuza ca "isi vor scoate banii", vor sfarsi ca si console de jocuri, in fata carora familia se va simti din ce in ce mai bine, chiar daca din ce in ce mai saraca.

In privinta asta, probabil ca ideea cu 22% TVA e mai degraba buna. Insa arma asta a taxelor n-ar trebui sa se bata cu tot consumul - ea trebuie sa distinga intre productie si distractie. Intre sansa imbogatirii si consumul inainte de vreme. Sa-i lasam pe oamenii care chiar vor sa investeasca sa-si poata si permite bataia asta de cap.