Roadele unei escrocherii politice

La o luna de la instalarea guvernului Tariceanu, cativa jurnalisti si-au asumat riscul de a face un bilant. Cand spun si-au asumat riscul nu ma refer la posibilul efect al comentariilor negative asupra comenzilor de publicitate la SNCFR Marfa. Ma refer la posibilul efect al efortului intelectual asupra creierului. Pus fata-n fata cu faptele si declaratiile de pana acum ale Executivului, simti cum te loveste ameteala.

GRABA. Guvernul Tariceanu a adoptat masura de relaxare fiscala prin ordonanta de urgenta in ultimele zile ale lui 2004

E o stare asemanatoare celei incercate de mintea omeneasca limitata cand vrea sa gandeasca infinitul. Tot ce s-a intamplat in ultima luna in planul a ceea ce am putea numi, cu o bunavointa exagerata, act de guvernare sta sub semnul haosului absolut. Absolut si vesel, deoarece a fost provocat de niste personaje inocente, fara alta vina ca, inainte de a fi acceptat sa fie ministri, n-au aflat ca a conduce o tara e altceva decat a te juca cu trenuletul pe covor, in timp ce bunica iti schimba pampersii de lux.

La putin timp de la instalare, Guvernul introduce cota unica de 16%. Nu printr-o lege supusa dezbaterii publice si, apoi, examenului parlamentar, ci printr-o ordonanta de urgenta. O masura de proportii revolutionare in sistemul financiar a fost luata cat ai bate din palme de cativa insi stransi intr-o sedinta, dintre care unii se uitau pe pereti (vedeau intaia oara nemijlocit ceea ce vazusera pana atunci la televizor), iar altii se intrebau ce dracu’ au pus aia in vin de-i ia cu arsuri la stomac. O asemenea maniera de a decide o masura precum introducerea cotei unice a fost nu numai nedemocratica, prin eliminarea Parlamentului, dar si iresponsabila, prin eliminarea pregatirii prealabile a populatiei si mai ales a masinariei menite a o transpune in realitatea noastra balcanica. Efectele acestei harjoane cu butonul nuclear n-au intarziat sa apara. Dandu-si seama ca aplicarea masurii va duce la golirea vistieriei statului mai rapid decat golirea apei din scoica WC-ului prezidential, guvernul purcede la tot felul de acrobatii financiare pentru a face rost de bani. Toate lovind rapid in categorii profesionale care au votat Alianta: mici intreprinzatori, profesori, liber profesionisti. Un ministru PUR demisioneaza cu galagie mediatica inainte de a fi verificat macar daca arcurile fotoliului ministerial sunt moi. Ministrul de Finante e contrazis public de premier, iar premierul e pus la punct, tot public, de catre ministrul de Finante. Vicepremierul Adriean Videanu pune pe jar societatea romaneasca anuntand introducerea declaratiei de avere. Premierul Tariceanu il sprijina la iuteala. Opinia publica intra in fibrilatie. Revine in memorie amintirea cutremurului din 1977. Adriean Videanu nu da inapoi. Pare a fi imprumutat credinta lui Traian Basescu, seful sau pe toate liniile, ca e suficient sa spui pentru a se si face. Cand tocmai ne pregateam sa ne petrecem noaptea afara din casa, in locuri deschise, ca dupa profetiile lui Hancu la televizor, conducerea PD il desemneaza pe Adriean Videanu drept candidat la Primaria Capitalei pentru alegerile locale. O data cu asta, declaratia de avere merge direct la gunoi. S-o ia a doua zi, impreuna cu prezervativele folosite, cei de la Rebu.

Lista nebuniilor de oameni cu chef ar putea continua pana la proportiile unui tom al Academiei. Nu ne propunem s-o ducem pana la capat. O suporta (inca) romanii, care incep sa creada in zvonul ca Traian Basescu si ai lui au fost adusi la Putere de cercuri mafiote autohtone interesate ca Romania sa nu intre la termen in Uniunea Europeana. Ne multumim doar sa sesizam ca peste toata harmalaia asta sta in vazduh, ca Sfantul Duh intruchipat in porumbel, starleta de la Cotroceni. Nu trece zi lasata de Dumnezeu sa nu asistam la spectacolul de telenovela al luptatorului impotriva coruptiei, al celui care, desi Radu Timfote l-a avertizat ca Mafiotii i-au pus gand rau, continua sa mearga la supermarket, trimis de nevasta dupa cumparaturi, in timp ce ea, nevasta, asemenea printesei Daiana care n-a intrat inca in parapet, face echitatie in camp deschis. Impreuna cu instructorul, fireste.

Cum se explica tot ce se intampla azi la nivelul Guvernului?

In disperarea de a gasi un raspuns, multi analisti fac trimitere la situatia din timpul guvernarii CDR. Existenta unei coalitii de guvernare ar explica nota de incoerenta exemplara a guvernarii Tariceanu. Nimic mai gresit decat o asemenea raportare. Guvernarea CDR-PD si-a aratat primele contradictii abia in august 1997, cand seful corpului de control al Guvernului, Valerian Stan, a fost demis in urma presiunii PD. Romanii au aflat asadar abia dupa noua luni de la casatorie ca partenerii nu se potrivesc la pat. Discordia din actuala coalitie si-a facut publica existenta la nici o luna de la formarea guvernului.

Adevarata explicatie nu poate fi gasita decat printr-o raportare a politicii guvernamentale la votul din 2004. La alegerile parlamentare s-au confruntat doua forte: pe de-o parte, Uniunea Nationala PSD + PUR, pe de alta, Alianta D.A. Desi n-a fost in cartel cu PSD, UDMR a lasat impresia unei optiuni pentru Uniune. Nu numai pentru ca in ultimii patru ani fusese partenera de guvernare a PSD, dar si pentru ca, pe parcursul campaniei electorale, liderii PSD si UDMR au dat asigurari publice asupra unei colaborari in perioada postelectorala. Mai mult, inaintea celui de-al doilea tur, s-a infatisat opiniei publice un guvern PSD-UDMR-PUR. Alegerile parlamentare au fost castigate de catre PSD. Nu de PSD + PUR, cum se tot basneste, ci de PSD. Creatie artificiala a lui Adrian Nastase, Uniunea a fost perceputa de electorat drept un pseudonim al PSD. Daca ar fi candidat singur, fostul partid de guvernamant ar fi obtinut un scor asemanator. Cele sase procente invocate de Dan Voiculescu la negustoria posturilor din guvern s-ar fi impartit intre PUR, care n-ar fi intrat in Parlament, PSD si Alianta.

Rezultatul votului ar fi impus o alta formula guvernamentala. Fie un guvern PSD-PUR-UDMR. Un guvern care ar fi facut ca, intr-un an, in conditiile unei oboseli a PSD si ale unei revigorari a Opozitiei, sa aiba loc alegeri anticipate. Alegeri anticipate care ar fi avut loc la capatul unei erodari masive a PSD si a unei cresteri spectaculoase a capitalului Aliantei. PNL si PD ar fi obtinut un scor exceptional, in stare a le asigura transpunerea in practica a programului radical de dreapta. Fara a mai fi obligate la o coalitie cu UDMR si PUR.

Dat fiind ca, urmare a manevrelor lui Ion Iliescu, PSD a facut un pas inapoi, trecand in Opozitie de bunavoie, o alta solutie ar fi constat in formarea unui guvern minoritar. Obstructionarile din Parlament, confruntarea dintre Guvern si Presedintie, prestatia lui Traian Basescu ar fi convins electoratul de nevoia alegerilor anticipate. Alegeri care ar fi fost castigate masiv de catre Alianta. Nu s-a intamplat asa. Sfidand vointa electoratului, Traian Basescu, in complicitate cu serviciile secrete si anumite grupuri de interese autohtone, grupuri a caror alianta cu presedintia se vede din imunitatea de care se bucura in cadrul luptei impotriva coruptiei, a purces la o escrocherie politica, fortand formarea unui guvern de ultima ora. Din coalitia deja sudata in alegeri, PSD-PUR-UDMR, au fost desprinse doua formatiuni politice si atasate pur si simplu la PNL si PD. Asa cum un lucrator beat ar atasa doua vagoane de Pocreaca la expresul de Viena. Intre Alianta si cele doua formatiuni nu e nici o legatura. Unii analisti au vorbit de coalitia imorala. Fireste ca e imorala o data ce PUR, care avea deja un program de guvernare cu PSD, a sarit din mers in alta barca, asumandu-si programul Aliantei. Noi credem ca e mai mult decat o coalitie imorala. E o coalitie iresponsabila. Iresponsabila, pentru ca a fost incropita in viteza, fara o minima verificare a compatibilitatilor de oameni si programe. Nici asta n-ar fi fost o nenorocire daca noua coalitie si-ar fi creat un nou program, sinteza intre programul Aliantei si programele UDMR si PUR. In locul acestui necesar gest de sanatate politica, guvernul Tariceanu a trecut in forta la aplicarea in practica a programului electoral al Aliantei. Or, acest program putea fi aplicat cu brio numai si numai daca Alianta obtinea un scor extraordinar in alegeri. Un scor in stare sa-i asigure o majoritate confortabila in Parlament. Or, din cate se stie, nu numai ca Alianta n-a obtinut acest scor, dar mai mult, ea a pierdut alegerile.

Printr-un act de vointa arbitrar, Traian Basescu a adus in fruntea tarii o forta clasata pe locul doi la scrutin. Ceva asemanator gestului stupefiant prin care priapicul Carol al II-lea a adus la putere, in decembrie 1937, partidul lui Goga-Cuza, care se situase pe locul patru la alegeri. Aceasta siluire a vointei electoratului, in dispretul Constitutiei, explica haosul guvernarii Tariceanu. Un haos avand drept consecinte nu numai punerea la indoiala a admiterii in UE, dar si existenta unei autentice Drepte in Romania. Dat fiind ca dezastrul actual e asociat cu aplicarea programului Aliantei, exista toate datele ca electoratul sa identifice haosul cu orice guvernare de Dreapta. In nebunia lor de a fi cu orice pret la putere, liderii PNL si PD, viu incurajati de Traian Basescu, creeaza premisele revenirii si pastrarii la Putere, pentru o lunga perioada de timp, a unui PSD incremenit intr-un proiect de combinatie intre comunistii reformisti si mafiotii de tip balcanic.

Escrocheria politica din decembrie 2004 loveste nu numai prezentul, dar si viitorul tarii.