Rockul, ca o lecţie de iubire (III)

Nu pot să spun că nu m-am schimbat puţin din momentul în care am intrat în Cristal! În primul rînd, am început să învăţ să cînt respectînd anumite rigori.

Nu pot să spun că nu m-am schimbat puţin din momentul în care am intrat în Cristal! În primul rînd, am început să învăţ să cînt respectînd anumite rigori.

Făceam repetiţii numai cu pian şi voce, învăţam cum se fac “voci”, atunci cînd aveam refrene la care intram cu toţii... cîntam pe cinci voci şi nu era uşor. Învăţasem să citesc cifraje armonice, să înţeleg ce cînt, să nuanţez. Puiu Creţu avea autoritate în trupă. Nu se punea vorba să lipsească cineva de la repetiţii, să nu înveţe ce avea de învăţat, să comenteze prea mult ce hotăra el... cu toate că nu era deloc vorba de vreo teroare în trupă, nu, nici vorbă... dar de seriozitate era vorba! La un moment dat, erau şi cîte patru solişti vocali, dar eu eram întotdeauna solistul principal. Aşa voia Puiu, şi în fond am observat că toţi membrii formaţiei m-au primit cu mare bucurie. Începuserăm seria de spectacole prin ţară, pe la Izvorul Mureşului, în tabere, pe la Costineşti... în 1970 am făcut nişte filmări tv. (şapte piese foarte bine lucrate), pe un vapor, la celebra Faleză din Galaţi. Tot în ’70 am participat la Festivalul Artei Studenţeşti, unde am obţinut cele mai multe premii dintre toate formaţiile participante: Premiul doi la trupe, după “Cascada” din Timişoara, Premiul 1 şi 2 la solişti (Florentina Mintuţă, care cînta mai mult jazz, şi eu, care treceam drept student în actele de înscriere la festival, cu toate că eram încă elev), Premiul 1 la piese cu cîntecele “Memento” şi “Voroneţ”. După acel succes, n-am mai lipsit de la nici un festival studenţesc, cîştigîndu-le pe absolut toate. Din nefericire pentru noi, eram din provincie şi ajungeam greu la radio sau la televiziune... şi cînd ne duceam trebuia să luăm cu noi în Capitală tot felul de “atenţii” (sticle de whisky, peşte, ţigări)..., altfel nu se prea uita nimeni la noi! Şi apoi calitatea imprimărilor făcute de noi cam lăsa de dorit, că nu lucram cu cei mai buni ingineri de sunet. Ce folos că noi eram foarte buni, dacă imprimările erau slabe! În paralel cu im­primările, ne obişnuiserăm să fim trei luni pe an la mare. Am cîntat prima dată la terasa “Farul” din Constanţa, apoi la Costineşti, unde “prestam” în fiecare seară la serile de dans. Am început cu terasa Disco Ring, făcîndu-ne loc acolo imediat după plecarea celor de la “Amicii”, din Timişoara. La Ring am devenit într-adevăr o trupă de mare succes, mai ales în mediul studenţesc.

Andrei Partoş, celebrul “psiholog muzical” de azi, ne-a ajutat mult în perioada aceea (mă refer desigur la anii ’70 şi după aceea... şi cam pînă în ’80-’84!). Andrei făcea emisiuni în direct pe plajă, concursuri, interviuri cu artişti şi trupe care cîntau pe litoral. Pe noi ne chema des la astfel de interviuri şi aşa că eram foarte cunoscuţi în Costineştiul acelor frumoşi şi de neuitat ani! De altfel, Partoş a şi prezentat cîteva spectacole la Grădina Amfiteatru din “staţiunea tineretului”, cum era supranumit de toţi în acea vreme Costineştiul... şi de fapt aşa şi era. Acolo nimeni nu dormea aproape deloc, folkul era la mare modă, începuseră spectacolele Cenaclului Flacăra, seara folkiştii veneau la noi, apoi pînă dimineaţa stăteam şi cîntam, beam multă bere sau vodcă, ne distram, iar dimineaţa intram în mare sau asistam în grup la cele mai frumoase răsărituri de soare din lume!

Uneori, participam în spectacole în care mai cîntau: “Sfinx”, “Mondial”, “Roşu şi Negru”, “FFN”, “Accent” din Tulcea, “Miraj” din Mediaş, “Dentes” din Timişoara, “Semnal M”. În 1978 am fost în Cuba, de unde am cumpărat cîteva instrumente de percuţie. După ce ne-am întors de la Havana, am cunoscut-o pe Gabi, cea care avea după doar un an să-mi devină soţie. Era ghid de germană. În acel an, după ce ne-am întors de la mare, a trecut prin Galaţi Adrian Păunescu, cu Cenaclul. Se făceau nişte selecţii pentru o mare emisiune de televiziune. Am cîntat şi noi... Poetul l-a întrebat pe Puiu dacă solistul vocal ştie să cînte folk... Ştia!... A cîntat, şi viaţa lui s-a schimbat din acel moment... dar asta e o altă poveste!