Rolul scrisului pentru însurătoare

Veselia generală * "Însurătoarea este rezultatul avantajos al corespondenţei duse cu deşteptăciune"

Dumitru Corozanu s-a trezit ales fără să vrea secretar al organizaţiei UTM din sat. Personal, nu-şi prea dădea seama cum se întâmplase. Când veniseră la poartă, primarul, miliţianul şi popa vorbiseră mai întâi cu taică-său. Acesta, chemându-l imediat din grajd, unde rânea la vaci, răcnise la el: te faci secretar UTM, tu-ţi Dumnezeii mă-tii! Popa, mai blând, încercase să-l împace, explicându-i că era o mare cinste pentru el. Avea să meargă la oraş, să discute cu domnii. Ca să-l convingă, îi făgădui că de Bobotează, când flăcăii satului amenajează în holul bisericii o masă cu dulciuri, din care iau fetele şi femeile, o să-l pună pe el s-o supravegheze. Primarul tăcea. Tăcea şi miliţianul, dar pe faţa lui se vedea că mai înainte avusese o discuţie dură cu taică-său. La şedinţa de la Căminul cultural, beneficiind de prezenţa unui ins de la judeţ, care înjura întruna, furios, spre încântarea celor din sală, îl aşezară pe scenă, la o masă lungă, acoperită cu pânză roşie. Stând acolo ţeapăn, Dumitru murea de ruşine la gândul că fetele din primele rânduri îi văd labele desculţe. Când fu ales secretar, lumea din sală, domni profesori şi învăţători, bătu din palme, şi Dumitru, în picioare, simţi că se moaie de tot. Apoi, cineva îi puse în braţe un maldăr de hârtii, documentele organizaţiei, pe care, ulterior, maică-sa le duse în camera de la drum şi le vârî într-o ladă, alături de cărţile lui de şcoală, căreia îi puse lacăt, iar cheia o luă ea. Încetul cu încetul, Dumitru Corozanu se obişnui cu munca UTM. Din când în când, era chemat la oraş. Venea notarul la poartă şi-i punea în vedere, dându-i biletul de tren, ca nu cumva să-l piardă. Şi el mergea la judeţ, cu o bucată de mămăligă în traistă, pe care o mânca pe furiş în pauze, asculta atent ce se spunea pe acolo, apoi se întorcea în sat mai speriat decât la plecare. Într-o zi, îi apăru poza în ziarul judeţean. Taică-său dădu fuga la popă şi numai după ce acesta îi explică că nu-i nimic rău se linişti, nu înainte de a-l înjura urât pe Dumitru. La alegerile următoare, sosiră în sat mai mulţi domni, printre care instructorul judeţean şi cineva de la Bucureşti, un domn cu o şapcă de piele. Auzind cine a venit, Dumitru Corozanu fugi în pădure. Trebuia găsit cu orice preţ până începea şedinţa. Apelară astfel la şeful de post. Peste câteva ore, în timp ce şedeau la Sfat, tăifăsuind despre agricultură, şeful de post se întoarse. Bătu respectuos la uşă, îşi scoase cascheta şi zise, lipindu-şi călcâiele:

- "Să trăiţi! L-am adus! E legat fedeleş, pot să-l vâr înăuntru?!".

EPISTOLARUL AMORULUI ŞI FELICITĂRILOR
Din "Noul şi perfectul epistolar al amorului şi felicitărilor" de Alexandru Stănceanu, Ed. Cultura Românească, 1942. "Însurătoarea este rezultatul avantajos al corespondenţei duse cu deşteptăciune. Nu erai decât un cavaler frumos în ochii iubitei tale, acum eşti ceva mult mai mult: ai devenit pentru dânsa un om de spirit. Scrisorile tale, focar de vorbe dulci şi iubitoare, o probează şi, în cele din urmă, ai ieşit învingător graţie dibăciei condeiului tău."
(Din Introducere)

Bilete de amor

Diferite scrisori şi bilete de amor, de despărţire etc.

"Iată 8 zile de când m-ai părăsit. Nu mă consolez decât abia astăzi.

Mă însor...

Dar tu?..." Alecu

Scumpe amice

"Scumpe amice

Suntem despărţiţi, şi dacă nu poţi avea mâna mea sub buzele tale, cred că ai întrevăzut locul ce-l ocupi în inima mea întristată" Elvira
DECLARAŢIE

Scrisoare de declaraţie:

"Domnişoară,
Nu pot să mai rezist şi de acum înainte la simţământul învingător ce mă copleşeşte. După revoluţia ce am simţit făcându-se în toată fiinţa mea când am avut pentru întâiaşi dată fericirea de a contempla trăsăturile tale divine, pare că am fost izbit de o lovitură electrică. Ce magie răspândit-a dar această încântare în întreaga mea fiinţă? Ah! O întrevedere întâmplătoare! Era (se completează locul, data). Acele clipe s-au săpat pentru totdeauna în mintea mea, cum se sapă pe scoarţa unui mirt trecerea anilor.

De câte ori, încântătoare (... se completează numele), de câte ori n-am revăzut acea (acel) (se trece locul respectiv) acele (se enumeră câteva lucruri din locul respectiv) pe care le-ai atins cu talismanul prezenţei d-tale. Te iubii ca pe un idol şi îndată ce te văzui, iată că ţi-o mărturisesc: graţiile d-tale cele naive, eleganţa taliei d-tale, acea fizionomie fină, frumoasă, spirituală, pe care nu e cu putinţă s-o privească cineva fără pericol, acel aer seducător ce-ţi însoţeşte toate gesturile d-tale au vârât în simţurile mele cel mai dulce delir. Când vei şti până la ce punct te iubesc şi te stimez, avea-vei, oare, cruzimea de a împinge la disperare pe acela care-şi face o glorie de a se declara, Domnişoară,

Cel mai pasionat şi mai respectuos adorator al farmecelor d-tale", Gică  

*din volumul cu acelaşi titlu în curs de apariţie