România, ca mall

Pare, deocamdată, că România s-a transformat într-un mall uriaş, locul unde şeful statului organizează conferinţe de presă şi unde, mai nou, a apărut shopul de vânzare a locurilor în Parlament pentru cumpărătorii de lux.

Scriam, zilele trecute, că alegerile din Colegiul 1 Bucureşti ar putea deveni şi un test politic semnificativ: acceptă electoratul orice propunere a lui Traian Băsescu? După scrutin, având în faţă nu numai rezultatul, dar şi declaraţiile şi concluziile celor implicaţi, mi se par utile alte câteva observaţii. Duminică seară, Prigoană junior a apărut la televizor şi a spus că el este, de fapt, câştigătorul alegerilor, pentru că publicul a reacţionat pozitiv la o ofertă nouă, la o nouă generaţie de politicieni, la aerul proaspăt pe care domnia-sa a început să-l aducă în spaţiul politic. În plus, rezultatul obţinut ar fi meritoriu în condiţiile în care candidatul PD-L s-a luptat cu trei partide şi cu un primar. Honorius Prigoană procedează corect, ca atitudine, atunci când rămâne optimist, nu se arată descurajat de acest prim eşec şi afişează un "positive thinking" aproape dezarmant, adus probabil din America. Dar realitatea întâmplării electorale din Sectorul 1 nu justifică nimic din spusele sale. Şi mă grăbesc să afirm că, sub un anumit aspect, e păcat că lucrurile stau aşa. Pentru că scena politică are nevoie, într-adevăr, şi de tineri, şi de aer proaspăt, şi de cetăţeni care să remarce şi să urmeze o asemenea tendinţă.

Alegerile de duminică s-au desfăşurat însă sub semnul unei apatii aproape totale. Dacă posturile de ştiri, într-un moment al anului în care marile subiecte lipsesc, n-ar fi dedicat atât spaţiu acestui scrutin, e sigur că participarea la vot ar fi fost mai mică de 25%. Iar matematica rezultatului final e simplă şi clară: din peste 40.000 de alegători trăitori în colegiu, oferta "proaspătă" a domnului Prigoană jr a scos din case exact 3.243 de oameni. S-a prezentat la vot mai puţin de o treime din electorat şi mai puţin de o treime din votanţi a optat pentru candidatul PD-L. Şi este evident că o bună parte din acest scor reprezintă un rezultat politic, obţinut de sigla partidului şi nu de numele sau oferta candidatului. Aici îmi apare mie adevăratul eşec al celui propus de PD-L: exact acolo unde dânsul vede, cel puţin în discursul public, un succes. Sunt de acord că eşecul electoral propriu-zis nu contează la 23 de ani. Dar felul în care a fost reprezentată şi receptată ideea "noului tip de ofertă" trebuie să dea de gândit. De fapt, această ofertă nici nu a existat. "Tinereţea" a fost exhibată în sine şi atât. Ceea ce a existat din plin a fost un anume tip de tupeu ce a făcut posibilă candidatura însăşi şi un soi de proiect politic ce îşi propunea să schimbe din temelii statul şi instituţiile lui, pornind din Dămăroaia. Impresia generală a fost aceea de candidatură-gadget, adică un moft din categoria maşinilor de lux, cristalelor Swarowski sau a petrecerilor costisitoare din cluburi. Problema esenţială a fost atitudinea. Părea, cumva, că acel loc într-un Parlament, oricum inutil, i se cuvine, în calitate de "guvernator" al PD-L, trimis acolo după victoria lui Traian Băsescu, pentru a prelua controlul în acea parte de ţară.

Nu pun, nici o clipă, la îndoială dreptul cuiva de a candida oriunde îi permite legea. Mai mult, nu am nici naivitatea să cred că cineva care are mijloace şi relaţii de familie serioase în sfera politică ar trebui să înceapă, ostentativ, de la cel mai jos nivel şi să lipească ani de-a rândul afişe. Dar ce ar fi fost dacă tânărul Prigoană ar fi candidat pentru început, să zicem, la un post de consilier în sectorul unde se dorea deputat? Dacă ar fi văzut câţiva ani cum funcţionează sau nu funcţionează lucrurile în administraţie? Nu ar fi lăsat o astfel de iniţiativă o mai mare impresie de seriozitate? Şi această întrebare nu îl vizează doar pe el. Este valabilă pentru toate partidele. Am ţinut să scriu toate astea pentru că riscăm să asistăm la un fenomen care să se extindă şi să vicieze un proces necesar de primenire în zona vieţii publice. Noile generaţii care apar trebuie să privească serviciul public altfel decât ca pe o jucărie de moment ce te face să apari în ziare şi la televizor. Învăţând inclusiv din greşelile pe care noi, cei mai în vârstă, le-am făcut. De altfel, mi s-ar părea importantă şi o dezbatere mai atentă asupra sistemului electoral românesc. "Uninominalul pur şi simplu" pe care îl practicăm acum riscă să lase tot mai mult afară din Parlament experţii din diverse domenii care nu ştiu să facă băi de mulţime şi să împartă găleţi de plastic la târguri şi hramuri. În câţiva ani am putea avea un Legislativ mic, ieftin şi populat mai ales de cheflii, vorbăreţi şi demagogi cu dare de mână care se pricep de minune să încânte cetăţeanul, fără să priceapă nimic dintr-un buget sau dintr-un acord internaţional. Pare, deocamdată, că România s-a transformat într-un mall uriaş, locul unde şeful statului organizează conferinţe de presă şi unde, mai nou, a apărut shopul de vânzare a locurilor în Parlament pentru cumpărătorii de lux.