14 mai 1981, cosmodromul Baikonur. Ceasurile de la Bucureşti arătau 20 16’38’’, ora astrală în care Dumitru-Dorin Prunariu pornea către stele. Atunci, pentru o săptămână, teritoriul României s-a întins până sus, în slava cerului, confirmând astfel intrarea ţării noastre în clubul select al "puterilor" cosmice. De atunci au trecut trei decenii, timp în care inteligenţa românească a fost o prezenţă constantă în spaţiul extraterestru: experimente şi aparatură extrem de complexe, concepute şi construite de savanţii noştri au ajuns de foarte multe ori în cosmos, la bordul unor misiuni internaţionale.
Dar cel puţin până acum, nici un alt român nu a mai ajuns acolo, în cer.
Ne întrebăm adeseori dacă performanţa lui Prunariu ar putea fi repetată. El însuşi recunoaşte că "Zborurile spaţiale s-au banalizat, mai ales de când au zburat şi civili". Şi este convins că nu va rămâne pentru multă vreme singurul român care a trăit o asemenea experienţă: "Următorul ar putea fi chiar o persoană privată".
Iniţiativa privată ar putea funcţiona într-adevăr şi la noi? Un grup de tineri entuziaşti, reuniţi în Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA), visează să preia ştafeta explorărilor cosmice. Până atunci, beneficiind de sprijinul unor specialişti de elită, Institutul de Ştiinţe Spaţiale din România participă în mod constant la programele cosmice internaţionale. Şi poate că, într-un viitor nu chiar îndepărtat, vom asista, la fel ca acum trei decenii, la aventura altui român care va ajunge sus, printre stele.
Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - România în odiseea spaţială