România “fenomenală”

MOTTO: “Votul a decurs fenomenal” - Klaus Iohannis

Înainte de primul tur de scrutin am scris că Victor Ponta nu are de unde culege voturi pentru a câştiga bătălia finală. Pronosticul meu s-a adeverit, deşi “înseamnă să greşeşti când ai dreptate prea devreme”.

1 De ce a pierdut favoritul sondajelor ?

Păi, în primul rând, fiindcă şi-a subestimat adversarul şi s-a comportat trufaş. În sport nu ai voie să-ţi umileşti adversarul, dacă vrei ca spectatorii să-ţi fie alături. Altfel, ei se vor duce înspre cel slab, e o lege nescrisă a jocului sportiv. Iar, câteodată, politica aduce orişicât cu sportul.

În al doilea rând, atitudinea aceasta ţanţoşă, triumfalistă, încurajată şi de unele posturi de televiziune, a declanşat reacţia antisistem a tinerilor, revoltaţi brusc. Sesizând că sibianul este în minoritate, ei au sărit în ajutorul victimei, iritaţi şi de lipsa de imparţialitate a autorităţilor de stat, trecute făţiş şi deloc fair-play în tabăra roşie. Aşa că maidanul virtual a luat foc şi a făcut scrum conacul blazonat cu trandafiri.

În al treilea rând, este o victorie a provinciei asupra bucureşteanului, considerat aprioric arogant şi şmecher, Klaus Iohannis fiind primul ins de dincolo de Chitila ajuns ober-şef la Bucureşti. Şi, ca provincial ce voi rămâne de-a pururi în simţire, dispreţul faţă de locuitorii capitalei este perpetuu.

În al patrulea rând, transilvănenii s-au răzbunat pe miticii din vechiul regat, văzuţi dintotdeauna ca nişte fiinţe inferioare, dedate peşcheşului şi învârtelii.

În al cincilea rând, folosirea la nesfârşit, în strategiile pesediste, a aceloraşi tehnici de manipulare – bazate pe pomeni şi meschine constrângeri administrative - a electoratului captiv. Or, între timp, România s-a schimbat, iar şoşonarii s-au împuţinat, fiind înlocuiţi cu traficanţii reţelelor de socializare.

În al şaselea rând, alianţele insalubre cu liderii formaţiunilor reziduale din turul întâi, compromiţătoare şi inutile. Doar ca să alimentezi spaima revenirii comuniştilor la putere, alt rost n-am desluşit în sinucigaşa mişcare.

În al şaptelea rând, incapacitatea de a stinge incendiul pornit în diaspora şi înteţit cât trebuia de structurile antrenate un deceniu întreg de propaganda lui Traian Băsescu.

În al optulea rând, opţiunea premierului de a miza pe oameni din afara PSD în promisiunile electorale (Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu, de exemplu), ceea ce a determinat reacţia ostilă a nucleului dur al partidului.

În al noulea rând, alegerea Gabrielei Vrânceanu Firea ca purtător de cuvânt, o prezenţă antipatică, ţâfnoasă şi inabilă, răspânditoarea unor mizerii mediatice greţoase.

În al zecelea rând, lansarea zvonului că un şef de serviciu secret va deveni prim-ministru, mutare care i-a antagonizat şi mai tare pe indivizii antisistem (mai ales că exista şi precedentul nereuşit “Mihai Răzvan Ungureanu”).

În al unsprezecelea rând, teama populaţiei că, prin ocuparea Cotroceniului, aşa-zişii continuatori ai comunismului vor conduce discreţionar ţara.

În al doisprezecelea rând, inexistenţa unor alternative care să ţină seama de particularităţile sufragiului prezidenţial, diferit de alegerile locale sau naţionale.

În al treisprezecelea rând, vârsta candidatului, puţin propice ca să inspire încredere în toga de tătuc al naţiei.

În al paisprezecelea rând, trădările din teritoriu şi din sectoarele bucureştene, pe fondul cruciadei anticorupţie, ceea ce a slăbit capacitatea de mobilizare a maşinăriei de partid, o maşinărie care a prins mirosul rânced al Jilavei.

În ultimul rând, mimarea valorilor de stânga de către şleahta capitaliştilor veroşi oploşiţi prin fiecare judeţ.

Astfel se explică izbânda nescontată de mulţi a neamţului, lamentabil, altminteri, în apariţiile televizate. Sper însă ca eşecul lui Emil Constantinescu să nu se repete, iar la sfârşit să aflăm că serviciile secrete au biruit şi de data aceasta (da, pentru că starea de entuziasm general seamănă izbitor cu cea trăită în 1996). Şi-mi mai doresc ca învingătorul lui Victor Ponta să nu accepte rolul de marionetă a altora, nu de alta, dar ar distruge mitul germanului providenţial. Vremea vorbelor s-a terminat, urmează faptele, că tot ni s-a împuiat capul cu sloganul acesta. D-aia i-aş aminti noului preşedinte metafora genial creionată cândva de vecinii noştri bulgari într-un desen animat de neuitat. Ei, bine, “un grup de ciobănaşi, sastisiţi de lupii care le furau oile, se decid să lupte şi reuşesc să pună pe fugă haita de lupi. După care, dansează un dans al victoriei, în timp ce, pe gardurile care înconjoară ţarcul, sunt atârnate... pieile oilor, căsăpite de propriii lor stăpâni” (2)...


_______________

(1) Marguerite Yourcenar – Memoriile lui Hadrian

(2) Nina Cassian – Memoria ca zestre