x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România, la cheremul Budapestei

România, la cheremul Budapestei

de Lucian Avramescu    |    02 Aug 2012   •   11:41

Uriasa porcarie a lui Traian Basescu nu este legata de furtul electoral, de manevrarea votului, de jocul straveziu de-a cati suntem. Le-a facut mereu, ne-a luat mereu de prosti si noi chiar am fost cum a crezut el. Prosti calificati. Eu chiar am fost o proasta. De data asta insa a intrecut orice masura. Vorbele astea mi le spune o femeie din Transilvania, intelectual de marca, absenta in general la stranuturile politicii si atenta mai mereu la fosnetul delicat al paginii de carte. Ce a scos-o din tatani? Cum sa vina ungurul, zice ardeleanca si sa decida in tara mea, la mine acasa, cum sa votez? Daca Basescu nu mai poate trai decat sprijinit de Orban sa se duca la Budapesta. Au niste restaurante pe Dunare, in forma de vapor. Sa-l puna sef de carciuma, ca la asta se pricepe, pe un astfel de vapor. Am inghitit orice. Niciodata sefii Ungariei n-au venit in Romania cu mai multa obraznicie ca acum, de cand e Basescu la putere. Si-au tinut toate sarbatorile in Transilvania, Tinutul Secuiesc este, prin incuviintarea aceluiasi Basescu, o mica tara ungureasca in mijlocul Romaniei, si-au pus steagurile peste tot si l-au spanzurat pe Avram Iancu. Iar Basescu hahaie in acest timp cu Tokes, pe care l-a trimis sa reprezinte tara la Bruxelles (el reprezinta tara, dar tara acestui popa reformat nu e Romania) si se pupa cu prietenul lui, Orban. N-am nimic cu ungurii, stam in acelasi oras, pe aceeasi strada, avem necazuri comune, dar sa dicteze o tara straina cum sa voteze cetatenii tarii mele, pe cine sa aleaga la vot si pe cine nu, asta e prea de tot.

Si ce-ai sa faci, am vrut sa intreb, dar femeia a intrat intr-un birou unde urma sa intru si eu mai apoi si firul discutiei s-a rupt. Da, 1,5 milioane de cetateni romani de etnie maghiara au stat acasa nu pentru ca n-ar fi avut motive sa voteze, intr-un fel sau altul, ci pentru ca asa a cerut Budapesta. Budapesta a vrut sprijin neconditionat pentru vasalul Basescu, singurul care e pe cale sa refaca Dictatul de la Viena, singurul supus austro-ungar in stare sa implineasca orice cerere si mai ales pe aceea a separarii maghiarilor intr-un stat autonom in mijlocul Romaniei. De aceea n-au fost la vot, ei si o parte din pedelisti, cei din varf, fiindca dintre ceilalti unii au mai scapat la urne.

Vasalitatea lui Basescu, cea care i-a asigurat puterea, vanzand demnitatea tarii si nu doar demnitatea, este explicata foarte bine chiar de el, prin acea poveste erotica in care presteaza servicii pentru licurici. Se pare ca licuriciul cel mare s-a plictisit de felatia basista, drept pentru care presedintele Romaniei presteaza cu naduf pentru Ungaria. Il plateste nu cu forinti, ci mentinandu-l la putere. Basescu are nevoie de Ungaria, iar visele Ungariei pot fi implinite prin complicitatea lui Basescu.

Istoria noastra inghesuie intre filele ei, din pacate, destule acte de tradare. Si capul Voievodului Mihai, al primei uniri, inmormantat la Manastirea Dealu de langa Targoviste, este urmarea sangeroasa a unei tradari. Fotoliul lui Traian Basescu trebuie mentinut, iata, cu pretul unei noi tradari.

×