România, o cucoană ciudată şi îngheţată

E ceva ce nu pot să înţeleg. România este un stat cu multe nevoi. Multe, multe! Poate cea mai mare nevoie este cea de funcţionalitate a ţării-n sine. Ţara noastră este pur şi simplu defectă, nefuncţională, cu termenul de valabilitate expirat pentru mai toată infrastructura şi meteo-dependentă. România e uneori precum o doamnă între două vârste prea curtată, dar nehotărâtă, dispusă să-şi pună la încercări olimpice pretendenţii, dar căzută-n mrejele primului june inspirat să-i ofere o aspirină la închipuita durere de cap ivită ca prin minune după ce a aflat că s-a schimbat presiunea atmosferică despre care nu ştie nimic. Nefuncţională, dar fudulă, doamna România e în stare însă să-şi piardă anii şi energiile în dezbateri pornite aiurea de vreun domn dornic să recupereze simpatia pierdută, fie de la interpretări greşite de proiecte de legi ori, uneori, chiar de la minciuni extrem de străvezii. A ieşit şi mărşăluit în stradă pentru aşa ceva, a înghiţit gaze lacrimogene, s-a înjurat cu prietenii de-o viaţă, a stricat familii. Dar nu a scos un cuvânt despre incapabilii demnitari care, fie de dreapta, fie de stânga, fie tehnocraţi nu au fost în stare să forţeze construcţia la modul cel mai real de autostrăzi, de exemplu. Sau de căi ferate, ori de linii de metrou. Suntem în stare să ne luăm la înjurături rudele de sânge pentru oamenii politici pe care-i ştim doar de la televizor sau de pe Facebook, dar nu suntem în stare să scriem o scrisoare parlamentarului care ne reprezintă şi să-l întrebăm de ce nu face ceva pentru drumurile noastre.
Însă cel mai mult mă uimeşte pasivitatea noastră faţă de infrastructura meteosensibilă pe care o plătim lună de lună. Plecată fiind, mă uit vrăjită cum o ploaie îngheţată, da, enervantă, intensă, totuşi o ploaie, a blocat Capitala şi a aruncat în beznă câteva sute de mii de oameni. Şi, în afara câtorva înjurături pe Facebook uitate imediat ce s-au aprins becurile, n-am văzut niciun om supărat că, de două luni, două ministere esenţiale care se ocupă şi de drumuri, şi de dezvoltarea reţelelor electrice nu au şef, că nu vrea preşedintele. Vorba cuiva, dacă era ministru la Transporturi, măcar aveam pe cine înjura că nu sunt curate autostrăzile. Nu, nu ne revoltăm că ne rupem la propriu capetele pe DN-uri, dar, în schimb, iarăşi suntem gata să luăm de bună şi să ne certăm pe o interpretare a unui proiect de ordonanţă pe care nu l-a văzut nimeni.
Vi se pare că are logică?