Romania oranj

Romania oranj e, nici mai mult, nici mai putin, aidoma tancului din parabola aderarii. O tara descalecatoare din purpuriul Romaniei comuniste, cu identitate confuza si difuza; cu conflicte deschise intre generatii care se vaneaza reciproc si isi imputa, una alteia, vini reale sau imaginare.

Desi, recent, a implinit doi ani, Romania oranj merge inca de-a busilea spre salonul unde o asteapta Coana Europa si alte rubedenii indepartate. Nazbatiile tancului, cu vocatie francofona resuscitata abia acum, i-a exasperat pe toti in asa hal, incat matusile, unchii si verisorii sai de la Bruxelles si-au zis ca mai bine-l iau la ei, sa-i corecteze proastele obiceiuri, decat sa-l lase in continuare la Maica Rusia, in tovarasia unei doici care duhneste a votca si-a trotil. Si Putin a "poloniu 210". In noua familie de adoptie, chiar daca, un timp, prichindelul isi va mai sterge mucii cu maneca si nu va nimeri intotdeauna olita, educatia lui va fi atent supravegheata si, usor-usor, va invata nu numai sa tina tacamurile, ci si sa respecte programul fixat cu strictete occidentala. Un copil neglijat, cu iesiri necontrolate si cam necioplit, a carui crestere fusese influentata de exemplul nefast al vecinilor. O crestere la voia intamplarii, ce-i ascutise insa istetimea si instinctele, transformandu-l intr-o mica salbaticiune simpatica si imprevizibila, cu posibilitati nebanuite. (Unii, niste pezevenchi de macaronari, impinsesera, totusi, prea departe ocara xenofoba scriind, in toamna, ca romanii sunt "O etnie ce apare mereu la Cronica Neagra, rasa cea mai violenta, periculoasa, capabila sa ucida pentru un pumn de maruntis. Ei nu se tem de nimic, dispretuiesc chiar si viata copiilor si a femeilor, actioneaza mereu in grup pentru a-si duce la bun sfarsit nenumaratele activitati criminale". Culmea, dar romanii s-au plans dintotdeauna de dezbinarea neamului si nu de solidarizarea in jurul vreunei idei, fie ea si inaltatoare. Din fericire, iminentul scandal diplomatic s-a stins brusc, ascuns sub un morman de scuze si pareri de rau peninsular-protocolare.) Aducerea bebelusului cu apucaturi bizare in impozantul Palat din Vest e, desigur, o treaba complicata si riscanta, dar interesele minorului sunt prioritare si transced zvonului despre dota, deloc de lepadat, a adoptatului.

Romania oranj e, nici mai mult, nici mai putin, aidoma tancului din parabola aderarii. O tara descalecatoare din purpuriul Romaniei comuniste, cu identitate confuza si difuza; cu conflicte deschise intre generatii care se vaneaza reciproc si isi imputa, una alteia, vini reale sau imaginare; cu cetateni inferiori - demascati si deconspirati ca atare de arhanghelii portocalii - si cetateni superiori - travestiti in demascatori si gazi publici; cu nostalgia dulceaga a statului paternalist-protectionist atoate-asigurator si, mai ales, atoate-stiutor; cu periculoase rudimente, prin originalitate, de libertate, democratie si economie concurentiala; cu stravechi reflexe ancilare, originare in salutul feudal "Saru’ mana, boierule!", cosmetizat vulgar in basesciana teorie a vasalitatii fata de "Marele Licurici"; cu povara mahalalei lui Caragiale, in care "falsul si ilicitul capata autoritate si sunt autorizate de autoritatile insesi, convietuirea in ilegitim si fraudulos constituind un puternic factor de unitate colectiva si de armonie sociala!"; cu politicieni croiti dupa chipul si asemanarea electoratului, adica neseriosi, superficiali si nevrednici; cu "guri de rai" din care ies nu ingeri, ci demoni, intr-o destrabalata voluptate a raului inflorescent; cu batrani ingaduiti cu de-a sila, semn ca cine-si batjocoreste trecutul nu e in stare sa-si respecte bunicii; cu tineri prea furiosi ca sa-si permita si altceva in afara pragmatismului instrainarii de sine; cu sperante avortate si cimitire de iluzii; cu magazine pline si buzunare goale; cu tarani scheletici si oraseni neterminati, coplesiti de-o saracie greu de imaginat in Apus; cu infinite si neconsumate rezerve de indaratnicie colturoasa; cu peisaje de vis si locuitori de cosmar; cu bogatani prin efractie, pentru care redistribuirea avutiei si iubirea aproapelui inseamna pierdere de vreme; cu olimpici internationali si scolari dependenti de droguri; cu o Justitie levantina, dispusa sa tranzactioneze orice, chiar si propria-i balanta; cu un "capcaun filantropic" in straiele statului desavarsit in stramosescul precept "da-mi sa-ti dau"; cu vocatia esecului si cu indeletnicirea inevitabilei tradari; cu "gaozari" de presa si politicieni de maidan; cu un presedinte traficant de rele maniere (nu numai prezidentiale!), pentru care intoarcerea la popor tine loc de viagra; cu un premier scrobit, deprins cu manierele de manual, insa norodul noduros si nespus de candriu e sedus de fantii mahalalei politice, nicidecum de gentilomi; cu "morometi" de tranzitie, filozofand cu fudula lehamite ca "Asa e in Romania. Te aranjeaza toti. Tara de rahat" sau "Asa sunt romanii astia, ai dracu’... oameni rai ..." si cate si mai cate.

Dar iubirea mea pentru Romania, indiferent de oranjul ei de import, este neconditionata, cum se intampla cu iubirea de parinte, de pilda, si, tocmai de aceea, ma stapaneste o emotie infiorata cand priveghez pruncutul pornit de-a busilea spre Coana Europa... si ma rog sa-i fie bine printre atatia straini fara inima!