x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Romania - prostituata care se ofera Americii pe gratis

Romania - prostituata care se ofera Americii pe gratis

13 Mar 2005   •   00:00

Un astfel de moment e o premiera in istoria Americii din ultimul timp. Toate statele care s-au oferit sa i se asocieze la politica sa agresiva pe planeta au cerut ceva in schimb: inlesniri economice, presiuni la FMI, garantii de securitate. Romania lui Traian Basescu nu cere nimic.
E asemenea unei fete de pe Soseaua de centura care se ofera sa-i faca soferului de Tir toate serviciile fara a pretinde un dolar!
DOAR PROTOCOL? Presedintele Bush a anuntat ca e mandru sa-l declare pe Traian Basescu "prietenul sau"
Am citit cu atentie reportajele si comentariile dedicate calatoriei lui Traian Basescu la Washington. Exceptie facand cele ale lui Bogdan Chirieac, de la Adevarul, batran meserias al scrisului si, prin asta, greu de dus de nas de aparente, toate marturisesc gravele slabiciuni ale presei postdecembriste in materie de Externe, domeniul considerat neinteresant de multe conduceri de jurnale, dat fiind ca la reuniunile internationale nu sunt violate batrane in pragul mortii si nu se surpa dealuri peste tarani confuzi. Una dintre aceste slabiciuni consta in neglijarea aproape totala a contextului intern si international in care s-a produs voiajul peste Ocean.

Mult timp dupa 1989, Romania a fost considerata drept o tara fata de care Occidentul, America indeosebi, are serioase reticente. In timp ce tarile din Europa Centrala si de Est apartinand spatiului catolic erau sub un potop de simpatii, Romania, fosta lor colega de lagar socialist, era mustrata de dimineata pana seara. S-a creat astfel in plan intern sentimentul ca tara noastra a ramas in afara sferei de influenta a Apusului gratie unor intelegeri pe sest intre rusi si americani, in genul celei de la Malta. Sentimentul de respingere de catre Occident a fost accentuat si de prezenta lui Ion Iliescu in fruntea statului. Chiar daca domnia sa a optat la un moment dat pentru Occident si mai ales pentru americani, trecutul de activist de partid a cantarit greu in suspiciunea, profund nedreapta, ca Apusul ii da cu tifla. Sub puterea acestei stari de spirit nationale, calatoriile in America ale lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Adrian Nastase au fost pandite in Romania cu o incordare de slugi care vor sa dibuie daca reprezentantul lor e pus la masa in sufrageria Stapanului sau daca, asa cum se asteptau, e tinut in anticamera, laolalta cu ciubotele. Si cand se constata ca presedintele sau premierul se pricopsea cu o primire in Biroul Oval, intre Monica Lewinski si presedintelele Republicii Burkina Faso, la casele mari din Romania se arbora drapelul national. S-a ajuns astfel la o adevarata literatura jurnalistica dedicata notelor de protocol din timpul vizitei. S-au stors astfel marfare de comentarii pro si contra din cantitatea de minute si secunde de adastat in Biroul Oval, din numarul de dinti ai surasului la intrare, din faptul ca presedintele nostru a fost sau nu batut pe umar.

Statutul Romaniei lui 2005 e insa altul. Tara membra NATO, tara pe cale de a fi admisa in Uniunea Europeana, tara aliata a Americii in razboiul din Irak. Dar mai ales tara pe care America pariaza in batalia surda angajata cu "batrana Europa". In aceste imprejurari, tot ceea ce pana nu demult se constituia in materie de dibuit semnificatii nu mai are nici o relevanta. A face azi mare caz de faptul ca presedintele roman a fost primit in Biroul Oval, de faptul ca i s-a spus prieten, mi se pare o prostie. La astfel de mizilicuri ar trebui sa vibreze erectic patriotic jurnalistii din Uzbekistan. La Council on Foreign Relations, Traian Basescu a tinut alocutiunea cu tema: "Black Sea Area: Advancing Freedom, Democracy and Regional Stability". Un document care n-a fost luat in seama de nimeni. Nici macar de politicieni care stiu ceva politica externa. Asta si pentru ca, probabil, chestia cu Marea Neagra trece in ochii unora drept o nastrusnicie de fost capitan de vapor. Iar in ochii altora, drept o reluare intr-un ambalaj tipator a celebrei obsesii a lui Ion Iliescu, mostenita si de Emil Constantinescu, a Drumului Matasii. Din nefericire, lucrurile nu stau asa. Tema Marii Negre la Traian Basescu exprima o conceptie de politica externa ce ar merita mai mult decat o dezbatere in Parlament. Ar merita chiar un Referendum. Spune Traian Basescu la un moment dat in alocutiunea sa:

"La 15 ani de la schimbarile democratice care au cuprins tarile din Estul Europei avem un nou moment prielnic pentru a avansa acest proces dincolo de Ucraina, Georgia si Moldova. Trebuie sa ramanem concentrati si determinati in incurajarea altor state din regiune sa se angajeze intr-un proces de democratizare".

Textul necesita o decriptare. Prin alte state din regiune se inteleg: Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kargazstan, Tadjikistan. State aflate in sfera de influenta a Rusiei. In numele procesului de democratizare, SUA au instalat in Ucraina, Georgia si Moldova regimuri proamericane. In alocutiunea sa, Traian Basescu nu se multumeste sa salute intentia Americii de a smulge Rusiei si alte foste state ale URSS, indeosebi cele din Caucaz, vitale in confruntarea pentru noul put de petrol al lumii. Domnia sa pune Romania la dispozitia Americii ca varf de lance al noii expansiuni impotriva Rusiei. Sub acest semn, alocutiunea foloseste sintagma avem un nou moment prielnic, intelegand prin aceasta, noi, romanii, avem un moment prielnic. Care va sa zica, presedintele nostru a mers la presedintele Bush cu un plocon. Romania e gata sa se implice masiv si fatis in rasturnarea regimurilor pro rusesti dintr-o serie de state apartinand pana nu demult URSS si instalarea unor regimuri pro americane. Cu mijloacele folosite de americani in Ucraina si Georgia: actiuni subversive ale serviciilor secrete, sprijinirea logistica a asa-ziselor organizatii ale societatii civile, presiuni economice si militare. In anii interbelici, Romania s-a pus la dispozitia Occidentului drept cordon sanitar al apararii fata de expansiunea Rusiei. Acum, prin Traian Basescu, ea se ofera drept pionier sanitar al Americii in ofensiva fara precedent impotriva Rusiei. O oferta pe care toate celelalte state din Europa Centrala si de Est n-au indraznit s-o faca, plecand de la adevarul ca sunt prea mici pentru un razboi asa de mare.

Mai mult, intr-un efort de supralicitare absoluta, Traian Basescu a anuntat schimbarea spectaculoasa a strategiei de aparare a tarii. Romania ar urma sa participe la tot ceea ce America considera a fi drept atac preventiv impotriva terorismului, atac pe care multe state europene il considera drept un altfel de a spune expansionismului imperialist american. Si aici, Romania ramane singulara in randul fostelor state socialiste. Polonia a stabilit deja retragerea militarilor sai din Irak. Bulgaria a denuntat virulent uciderea unui militar de catre soldatii americani. Ucraina, beneficiara a sprijinului american direct in iesirea de sub tutela ruseasca, a anuntat si ea retragerea militarilor. Sub conducerea lui Traian Basescu, Romania nu numai ca nu da semn c-ar vrea sa urmeze tarile Europei civilizate in iesirea din mlastina de nisip irakiana. Romania se angajeaza ca va participa si la alte aventuri americane pe planeta. La o posibila interventie militara in Iran. Sau la o posibila ocupare militara a Siriei. Asistam, astfel, gratie analfabetismului clasei politice autohtone, la o politica externa mai dihai decat cea dusa de Nicolae Ceausescu in megalomania lui de a fi considerat un lider de talie mondiala. In timp ce Nicolae Ceausescu a oferit Romania ca suveica intre America si Rusia, Traian Basescu o ofera ca fus menit sa intepe in fund Rusia. Cu aceasta oferta totala, lipsita de acceptul Parlamentului, dar mai ales al tarii, a mers Traian Basescu la Washington. Evident, fara a cere nimic in schimb. Pentru Romania, desigur. Pentru el a solicitat ca striptease-ul din Biroul Oval sa fie transmis in direct. Sa vada moldo-valahii de ce trecere se bucura el la - vorba relatarilor orgasmatice din presa noastra scrisa - Cel mai puternic om al lumii.

Un astfel de moment e o premiera in istoria Americii din ultimul timp. Toate statele care s-au oferit sa i se asocieze la politica sa agresiva pe planeta au cerut ceva in schimb: inlesniri economice, presiuni la FMI, garantii de securitate. Romania lui Traian Basescu nu cere nimic. E asemenea unei fete de pe Soseaua de centura care se ofera sa-i faca soferului de Tir toate serviciile fara a pretinde un dolar! La un astfel de plocon, te-ai fi asteptat ca presedintele american sa-i raspunda lui Traian Basescu prin gesturi deosebite de amicitie, de care au beneficiat alti sefi de stat: sa-l opreasca la masa, sa-l invite la ranch-ul sau din Texas. Traian Basescu a avut parte insa de o vizita la nivelul celei intreprinse de premierul Adrian Nastase. Nici macar la nivelul vorbelor goale, protocolul dedicat ofertantului absolut Traian Basescu n-a sarit peste nivelul celor spuse lui Adrian Nastase. Si fostului premier i s-a declarat ca va birui in alegeri. Asta nu l-a scutit sa le piarda cu brio.

Asta din punctul de vedere al protocolului. Din punctul de vedere al faptelor, al ceea ce am putea numi rasplata pentru prostituarea absoluta fata de americani intr-o Europa destul de prudenta, rezultatele vizitei sunt mai mult decat nule. FMI a ramas pe pozitii. Instalarea bazelor americane in Romania pluteste in negura viitorului indefinit. Nu i s-a dat tarii noastre nici garantia ca, in eventualitatea unor retorsiuni din partea Rusiei, America ii va sari in ajutor.

Transpusa in practica, Noua Politica Externa a Romaniei, rezumata la ipostaza de soldat credincios al Americii, implica numeroase riscuri pentru interesele noastre nationale: inimaginabile costuri de vieti omenesti, uriase cheltuieli materiale, supararea Europei, furia Rusiei. Cei care si le asuma sunt milioanele de romani. Primesc ei ceva in schimb pentru asta? Fireste ca nu. Primeste doar Traian Basescu. Iluzia ca joaca in lumea de azi un rol mult mai di granda decat l-a jucat Nicolae Ceausescu in lumea de ieri.

La revenirea in tara, Traian Basescu a declarat: "A fost o vizita scurta si extrem de productiva din punct de vedere politic si, din punctul meu de vedere, obiectivele au fost atinse."

Fireste ca, din punctul de vedere al domniei sale, obiectivele au fost atinse. Ramane de vazut daca au fost atinse si din punctul de vedere al tarii.
×