România, scara A şi scara B

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Într-un bloc de patru etaje şi două scări există două asociaţii de locatari care se judecă de mai mulţi ani între ele şi pierd sau cîştigă, fără să fie niciodată clar cine a pierdut şi cine a cîştigat.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Într-un bloc de patru etaje şi două scări există două asociaţii de locatari care se judecă de mai mulţi ani între ele şi pierd sau cîştigă, fără să fie niciodată clar cine a pierdut şi cine a cîştigat.

La început a fost o singură asociaţie, cu un preşedinte-casier de la scara A, dar fiindcă a fugit cu banii de întreţinere pe trei ani, lăsîndu-şi nevasta şi copiii în voia sorţii şi a tribunalelor, un domn de la scara B a procedat la ceea ce s-ar putea chema separarea puterilor în bloc şi a înfiinţat propria-i asociaţie.

Deşi constituită ilegal, aceasta a funcţionat perfect, pînă ce noul preşedinte-casier al scării B a fugit cu banii de întreţinere plus onorariul avocatului.

Puterea, la cele două scări, a fost preluată de cenzori. Cunoscînd situaţia financiară dezastruoasă a asociaţiilor, cenzorii au depus eforturi supraomeneşti, ca să strîngă din nou suma de întreţinere pe ultimii cinci ani şi banii pentru mituirea judecătorilor. Munca le-a fost însă răsplătită, fiindcă au fugit amîndoi cu banii, lăsîndu-şi nevestele şi copiii pradă furiei vecinilor.

Normal, cele două asociaţii au pierdut noile procese, pe care şi le-au intentat una celeilalte şi invers, pentru că nici un judecător nu face dreptate gratuit. Mai ales cînd totul e ilegal. Aşa că asociaţiile au început să funcţioneze de două ori ilegal, dar fără o hotărîre judecătorească în acest sens. Conform legii, puterea a fost preluată, cu unele complicaţii de procedură, de către responsabilii de scară. Complicaţiile s-au ivit din cauză că responsabilul de la scara A s-a mutat la o văduvă de la scara B, iar cel de la scara B n-a mai făcut nici un secret din relaţia cu nevasta responsabilului de la A, instalîndu-se în apartamentul acestuia. Un caz clasic de traseism, care i-a pus în mare încurcătură pe judecătorii desemnaţi să preia cazul. Logic, judecătorii au dublat mita, declinîndu-şi pe loc competenţa.

Procesele au ajuns astfel la Tribunalul internaţional de la Haga, care a obligat statul român să dea întîi drumul la apa rece şi apoi şi la apa caldă, în ciuda faptului că responsabilii de scară au fugit şi ei cu banii de întreţinere. Timp de mai multe luni, pînă ce Haga a returnat dosarul judecătoriei din sector, plicurile sosite la Guvern nu purtau nici o adresă, ci doar o specificaţie: România, scara A şi scara B.

Cele două scări au ales prin vot direct doi responsabili cu apa caldă şi rece care, în tradiţia blocului şi profitînd de ajutorul umanitar de la guvern pentru achitarea retroactivă a întreţinerii pe şapte ani, au fugit cu banii.

Nemaifiind nimic de furat, lucrurile ar fi trebuit să intre pe un făgaş legal prin unificarea celor două asociaţii ilegale. Dar n-a fost să fie aşa din motive politice. Fără apă şi căldură şi fără doi lideri de scară hotărîţi să intre măcar într-o semilegalitate, blocul s-a orientat ideologic spre stînga, furînd tot ce putea fi vîndut la talcioc, cu excepţia scărilor. Fără scară, nu poţi să faci asociaţie de locatari, iar fără asociaţie, nici un judecător nu riscă să ia mită, fiindcă e ilegal.