Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce în săptămâna premergătoare alegerilor prezidențiale din Republica Moldova Fundația Europeană Titulescu a organizat o substanțială dezbatere a acestui subiect, aceeași prestigioasă entitate a mediului diplomatic și academic propune o nouă abordare a relațiilor dintre România și Republica Moldova. Insist asupra sintagmei ,,o nouă abordare’’ pentru că acest deziderat și l-a propus și l-a realizat dezbaterea cu tema ,,Drept istoric versus referendum. România și Republica Moldova:opțiuni politico- strategice’’, moderată de președintele FET, prof. univ. dr. Adrian Năstase, care i-a avut ca invitați speciali pe general(r.) dr. Alexandru Grumaz, colonel (r) dr.Ion Petrescu, lector dr. Gabriel Micu și dr. Constantin Corneanu. Acțiunea fiind organizată de către fundația –gazdă împreună Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice ,,Gheorghe I.Brătianu’’, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Împrejurare care pune în evidență, așa după cum evidenția profesorul Adrian Năstase în alocuțiunea introductivă, nevoia de a discuta tema evoluțiilor viitoare ale relațiilor între cele două state despărțite în mod arbitrar, în primul rând pe baza normelor și a cadrului conceptual al dreptului istoric. Dând o replică argumentată și, pe cât posibil, eliminând din discuție, falsificări ale adevărului istoric sau manipulări grosolane care denaturează sensul demersurilor celor care cred în idealul unionist și militează pentru triumful său.
Impactul emoțional al acestei problematici este amplificat în rândurile românilor de pe ambele maluri ale Prutului de împlinirea, peste doi ani, a unui veac de la înfăptuirea Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Moment esențial în devenirea României moderne, căruia i-a premers votul Sfatului Țării, din 27 martie 1918, pentru unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind prima provincie istorică prin al cărui vot s-a înfăptuit idealul sacru al României Mari. Numai că, așa după cum au demonstrat-o cu temeinicie atât intervențiile invitaților de onoare cât și cele ale celorlalți vorbitori, unii anume veniți aici din Republica Moldova, dimensiunea emoțională a Ideii și a Idealului reunificării Basarabiei cu România este condiția necesară dar nu și suficientă pentru ca această aspirație să devină faptă.
În realitate, aici operează doi factori determinanți: dreptul istoric și starea de fapt a momentului. Mai mult, așa după cum s-a relevat în dese rânduri pe parcursul dezbaterii, starea de fapt prevalează asupra dreptului istoric, care, la rândul său, poate avea un rol esențial, determinant în schimbarea stării de fapt. În această ordine de idei, dr. Constantin Corneanu s-a concentrat asupra argumentelor dreptului istoric, pornind de la caracterul ilegitim al Tratatului de pace din 1812, prin care Imperiul Otoman ceda Rusiei partea orientală a Principatului Moldovei. Ceea ce reprezintă un fapt juridic fraudulos atâta vreme cât Moldova nu era provincie otomană. Mai departe, având în vedere împrejurarea că, în anul 1920, aliații au recunoscut Marea Unire din 1918 (deși, ulterior Italia și Japonia și-au retras acordul), ca și argumentul, el însuși de necontestat, că, la 28 iunie 1040, URSS a rupt Basarabia de România în virtutea Pactului Ribbentrop- Molotov, Constantin Corneanu a pledat pentru inițierea unor demersuri clare și susținute ale autorităților de la București prin care statele noastre aliate, din cadrul NATO și al UE, să cunoască și susțină demersurile noastre în vederea anulării efectelor juridice ale acestui pact. De asemenea, domnia sa a avansat o idee care merită, cred, să fie reținută și pusă în aplicare de către noul Parlament care va fi votat la 11 decembrie și, ulterior, de către viitorul Guvern al României. Mă refer la ideea ca tema reunirii României și Basarabiei să se înscrie într-un Program de țară. Document programatic de valoare națională pe care,la rândul său, diplomația românească are datoria să îl promoveze în mod constant și convingător.
Complexitatea aspectelor de natură geopolitică și strategică, definitorii pentru starea de fapt și în confruntare cu care trebuie să opereze dreptul istoric al României, a dat substanță analizei prezentate de către general (r) dr. Alexandru Grumaz. Definind această stare de fapt prin aceea că răspunsul cel mai corect la întrebarea ,,ce se întâmplă în jurul nostru?’’ nu poate fi dat decât în acești termeni ,,România se află în câteva cercuri concentrice’’. Abordarea propusă luând în calcul mai multe paliere, începând de la relațiile bilaterale ale țării noastre cu statele din imediata sa vecinătate și continuând cu poziționarea sa într-o Europă ,,confruntată de crize simultane’’, ca și într-o Uniune Europeană marcată de o acută inflexibilitate care a generat naționalisme. Practic, Occidentul este incompatibil cu valorile Rusiei, așa după cum este evident că Rusia, redevenită un actor internațional, acționează pentru destabilizarea Europei, câteva dintre zonele direct expuse acestei ofensive destabilizatoare fiind cele din vecinătatea României. Un exemplu semnificativ fiind divizarea relațiilor dintre România, Bulgaria și Turcia. ,,Rusia-a afirmat domnia sa- dorește să își restabilească influența în spațiul Tratatului de la Varșovia’’.
Cu toate acestea, vorbitorul s-a arătat încrezător în ceea ce privește șansele ca România să redevină un lider regional, valorificându-și statutul de stat membru al NATO. În acest sens, consideră că este necesar un demers diplomatic al autorităților române,prin care, la Bruxelles și la Washington, să fie promovată o Strategie românească pentru Marea Neagră. Inițiativă motivată de starea de fapt existentă și anume că Rusia controlează cca 90 % din zona Mării Negre. Un alt aspect pe care intervenția menționată l-a evidențiat în mod aparte a fost ,,noua ordine mondială’’ pe care administrația Trup intenționează să o pună în act. În acest context, s-au făcut referiri exprese la criticile virulente aduse unor proiecte avansate la nivelul Uniunii Europene de către personalități politice, diplomatice și militare apropiate viitorului președinte american. Totodată, luând în calcul recentele declarați ale președintelui ales al Statelor Unite care par să contrazică ideea unei apropieri între Statele Unite și Rusia, generalul Alexandru Grumaz a fost de părere că mai degrabă ,, trebuie să ne pregătim pentru un izolaționism al SUA și pentru o întoarcere spre interiorul statului’’.
Deși în intervenția generalului Alexandru Grumaz nu s-au făcut trimiteri explicite la perspectivele revenirii românilor din teritoriile de peste Prut la România, au fost marcate câteva repere esențiale ale stării de fapt. Repere în funcție de care diplomația românească ar putea să își ordoneze demersurile pentru înfăptuirea dezideratelor legitimate prin dreptul istoric. În același context, generalul Alexandru Grumaz a atras foarte serios atenția că efectivele armatei noastre sunt,,subfinanțate, subechipate și nu sunt pregătite pentru noi amenințări’’.
Intervenția lector. univ.dr. Gabriel Micu a avut ca temă principală evoluția relațiilor dintre România și Republica Moldova după 1991, momentul în care fosta republică sovietică și-a proclamat independența și a devenit subiect de drept internațional. Referitor la circumstanțele în care România a recunoscut Republica Moldova ca stat independent, în temeiul aplicării principiului autodeterminării, Gabriel Micu a examinat, cu dovezi certe și cu argumente clare, suita de denaturării și de manipulări prin care, în anii care au urmat, s-a încercat acreditarea falsului prin care s-a proclamat o așa numită ,,națiune moldovenească’’ și, derivată de aici, a unei ,,limbi moldovenești’’. Ceea ce a produs o ruptură inacceptabilă cu principiile ce au stat la baza recunoașterii, de către România, a Republicii Moldova ca stat independent și suveran și, prin aceasta, ca subiect de drept internațional De exemplu, dacă în ,,Declarația de independență’’ din 1991, se făcea vorbire despre poporul român și despre limba română, în schimb în Constituția din 1995 apar sintagmele ,,poporul moldovean ’’, respectiv ,,limba moldovenească’’. Teze incorecte și nefondate prin care unii autori- în mod cu totul deosebit un Vasile Stati -, au încercat să dea legitimitate (chipurile științifică!) unor alte teze false a căror sursă de inspirație a fost identificată de către Gabriel Micu într-o lucrare realizată de către ideologi oficiali ai Kremlinului și apărută în anul 1960. Op propagandistic a cărui teză principală era ,,autodeterminarea Moldovei față de România’’, înfăptuită, desigur, de către I V Stalin!
Citește pe Antena3.ro
Revenind la argumentele care au justificat recunoașterea, în 1991, de către România a Republicii Moldova ca stat independent, Gabriel Micu a reconfirmat ideea că această decizie a fost luată ținând seama de dorința legitimă a populației din aceste ținuturi de a se desprinde de Moscova. Așa după cum sprijinul constant pe care România îl acordă parcursului pro-european al acestui stat nu este și nici nu poate fi pus în contradicție cu dreptul istoric al României în ceea ce privește Basarabia. Dimpotrivă, acest sprijin reprezintă numai și numai o dovadă de realism, de corectă evaluare și înțelegere a stării de fapt a momentului.
Ultima intervenție din seria celor datorate invitaților speciali a aparținut colonel (r) dr. Ion Petrescu. Domnia sa a făcut o succintă și fidelă trecere în revistă a unor experiențe asemănătoare ale unor state care s-au aflat în situația de a soluționa problema delicată și complexă a reunificării, în primul rând experiența Germaniei, respectiv a Chinei. Nu este vorba, firește, ca, România să copieze mecanic practicile celor două state, rămânând, însă, de reținut rolul constructiv, determinant, al demersurilor diplomatice, inclusiv ale diplomației militare. Demersuri care pot constitui exemple de bune practici pentru diplomația noastră.
În aceeași notă a evaluării realiste aspra stării de fapt în care este abordată tema dezbătută , ieri, la Fundația Europeană Titulescu, se înscrie și discutarea controversatelor afirmații ale ambasadorului american la Chișinău, James Petit. Afirmații potrivit cărora ,,Republica Moldova nu este România’’, iar,,unirea Republicii Moldova cu România nu este o alegere potrivită’’. Dincolo de fireștile reacții de dezaprobare pe care le suscită asemenea alegații, trebuie ținut seama de faptul că ele exprimă o anumită percepție care există la cel mai înalt nivel al mediului diplomatic și politic din Statele Unite asupra situației respective. De aceea, este imperios necesar ca viitoarele demersuri ale diplomației românești să fie direcționate către clarificarea ambiguităților, neclarităților și, mai ales, a denaturărilor cu care operează, în tradiția ideologiilor leninist-staliniste, anumiți vectori de opinie din Republica Moldova. Veritabili propagandiști care, să o recunoaștem, au fost mai convingători decât emitenți cu multiple atestate provenind din mediul specializat românesc. Am mai reținut, de asemenea, o altă idee judicioasă pe care a prezentat-o colonelul Ion Petrescu, în deplină concordanță cu dezideratul relansării a unei diplomații pro-active, ofensive și nu doar, ocazional reactive, prin care să fie promovat și susținut Interesul Național. Este vorba despre sugestia făcută, cal mai probabil viitorului titular al portofoliului afacerilor externe, de a întreprinde negocieri cu autoritățile americane în vederea unei vizite de stat a președintelui Românie, Klaus Iohannis, în SUA. pentru a prezenta principalului nostru aliat strategic realitatea și opțiunile ferme ale României privind căile și mijloacele de înfăptuire a unității noastre naționale. Motivând ideea sa în acești termeni: ,,Asta pentru ca și noii oficiali americani și vecinii noștri cu lideri noi și prea plecate atitudini spre Kremlin să înțeleagă că adevăratul proiect de țară al statalității noastre este cel pe care nici-un român de bună credință nu îl poate contesta-viitoarea ,necesara și inevitabila reîntregire națională’’.
Am lăsat, în mod intenționat , pentru partea finală a acestor consemnări, soluția unui referendum privind viitorul relațiilor dintre România și Republica Moldova. Variantă pe care, efectiv, nu au susținut-o nici profesorul Adrian Năstase, moderatorul dezbateri, nici invitații speciali și nici cei care au luat cuvântul în cea de a doua parte a reuniunii. Este vorba, în primul rând, despre situația de fapt din Republica Moldova, care a rezultat după alegerea lui Igor Dodon ca președinte. Un președinte ale cărui opțiuni categoric pro-ruse sunt bine cunoscute, ca și rezervele sale categorice față de însăși ideea unui parcurs pro-european al țării. La aceasta se mai adaugă și cota variabilă, nu întotdeauna favorabilă, a opțiunilor populației, în special a celor din sudul țării unde este majoritară opțiunea pro-rusă. Există, însă, și argumente dătătoare de speranță, legate mai ales de noul orizont de instruire și de opțiunile civice sau politice ale tinerelor generații, dar care, încă, nu au acces la butoanele de comandă ale Republicii Moldova. Serioase speranțe rămâne, de asemenea, să ne punem în alegerile parlamentare din 2018, unde formațiunile pro-europene au posibilitatea să obțină victoria. Există, după cum se poate constata, un cumul de motive pentru o abordare ponderată, la care trebuie să adăugăm marea probabilitate ca, în cazul unui referendum, anumiți agenți de influență, declarat sau voalat pro-rusă, să desfășoare o extrem de agresivă propagandă anti-unionistă.
Situație în care, așa după cum remarca pe bună dreptate profesorul Adrian Năstase în cuvântul de închidere a dezbaterii, cea mai bună variantă rămâne, deocamdată, cea a unui ,,pro-unionism ponderat’’.,, Nu sângele fierbinte, ci rațiunea trebuie să decidă’’ a mai conchis Adrian Năstase, premierul în al cărui mandat România a încheiat cu succes negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și cred că acest apel la luciditate și echilibru este concluzia cea mai îndreptățită a dezbaterii de la Fundația Europeană Titulescu.
