Romania un membru clapaug al NATO

Secretarul general al NATO, olandezul Jaap de Hoop Scheffer, a declarat la Poiana Brasov ca recentul diferend dintre Romania si Ucraina nu e o chestiune a Aliantei, ci o chestiune tinand strict de relatiile dintre cele doua tari vecine.

Secretarul general al NATO n-a vorbit asa, de capul lui, dupa ce si-a epuizat elogiile la adresa ospitalitatii romanesti, plenar exprimate in cele trei cuvinte cu tz dragi oricarui oficial occidental in trecere pe la noi: tzuica, mamaligutza, fetitzele. Domnia sa a raspuns unei intrebari. Unei intrebari care, judecand dupa reactiile la raspuns, a fost pusa cu certitudinea ca va veni un facut cu degetul pardalnicei Ucraine. Pentru ca noi, imbujorati de emotie, sa luam banda video, sa alergam cu ea la Canalul Bistroe si s-o punem ucrainenilor in chip de sic.

Venind un alt raspuns decat cel asteptat, opinia publica autohtona a fost lovita de o dezamagire cumplita. Ceva asemanator sentimentului pe care-l incearca flacaul in noaptea nuntii cand realitatea ii contrazice flagrant certitudinea, data de socri, ca mireasa e neinceputa.

De ce se asteptau romanii la un alt raspuns decat cel dat atat de clar de oficialul NATO?

Din naivitatea de a fi luat in serios declaratiile bete de sampanie ale oficialilor nostri in clipa cand Romania a intrat in NATO. Scepticilor, care se interogau daca merita costurile, guvernantii le-au raspuns ca da, merita. Ne costa, intr-adevar, cumpararea armamentului pe care Occidentul nu mai avea cui sa-l vare pe gat. Ne costa, intr-adevar, trimiterea militarilor romani, intaia oara la mii de kilometri de tara, sa lupte si sa moara pentru obiective fara nici o legatura cu apararea independentei nationale. Ne costa, intr-adevar, admiterea in NATO. Dar o data admisi, ziceau Ion Iliescu si Adrian Nastase, suiti pe cai istorici, vom avea, intaia oara in destinul nostru national, garantii de securitate. Romania poate sa doarma de acum linistita. Mai linistita decat deponentii de la FNI. NATO vegheaza! Pe luarea in serios a acestor declaratii s-a intemeiat intrebarea de la Poiana Brasov. Si tot pe luarea lor in serios s-a intemeiat uriasa dezamagire de dupa.

N-am mai fi fost atat de dezamagiti insa daca am fi avut un gram de luciditate la momentul de euforie propagandistica de la Praga. Si, poate, nici n-am mai fi pus intrebarea, stiind deja raspunsul. Romania n-a intrat in NATO, pentru ca Alianta avea nevoie de ea. Romania a intrat in NATO, pentru ca ea avea nevoie de intrarea in Alianta. Precizam: nu de Alianta, ci de intrarea in Alianta. Nu oficialii NATO au venit sa ne roage sa intram, ci noi ne-am smiorcait pe la usi sa fim primiti. Au fost momente in istoria noastra cand Aliante militare continentale sau planetare au avut intr-adevar nevoie de noi. Constienta ca fara noi va pierde razboiul, Antanta ne-a fagaduit, in schimbul inscrierii in randurile sale, stravechiul pamant romanesc al Ardealului. NATO nu ne-a fagaduit nimic in schimbul intrarii noastre in randurile sale. De aceea, Organizatia considera ca trebuie sa ne multumim cu simpla calitate de membru. Pentru aceasta, noi trebuie sa dam in continuare. Bani din taxele si impozitele stoarse de la amaratul nostru de contribuabil. Carne de tun pentru expeditii in tari din ce in ce mai indepartate. Lucrari fara licitatie publica. NATO nu se simte obligata sa ne mai dea, in schimbul costurilor uriase cerute de calitatea de membru, si altceva decat primirea noastra cu surle si trambite. Nici macar o declaratie echivoca in chestiunea conflictului cu Ucraina, declaratie pe care noi s-o luam si, in stilul nostru specific, s-o talmacim in favoarea noastra. Declaratia secretarului general al NATO a fost de o claritate disperanta. Semn ca oficialul, stiind obiceiul nostru mioritic, a vrut sa elimine orice posibila interpretare.

Putea fi si altfel? Se putea ca NATO sa ne ofere acum, cand avem o problema la granita cu un stat mult mai puternic, careia n-avem cum sa-i facem fata, macar o declaratie, o banala declaratie de sustinere? Se putea, fireste. Daca, dupa admitere, Romania s-ar fi comportat ca un membru constient ca e egal in drepturi cu toate celelalte state membre. Acest lucru nu s-a intamplat. De la momentul Praga, desi au fost multe situatii in care vocea altor state s-a auzit spunandu-si o pozitie proprie, Romania n-a emis nici macar un scancet. A dat din cap in pozitie de drepti. Inainte de a intra in NATO, smerenia noastra mai avea un motiv. Daca ne aratam prea proprii riscam sa ramanem pe dinafara. Acum insa, cand suntem de mult membri NATO, ce motiv am avea sa fim atat de cuminti? Nici un alt motiv decat spaima actualilor guvernanti de a nu contraria pe noii stapani ai lumii. O politica de demnitate nationala ar provoca din partea Occidentului mustrari care le-ar fi catastrofale. Sunt o mie si unul de motive ca ei sa nu mai fie in fruntea tarii. Asta le-ar mai trebui! Sa se mai incrunte la ei Occidentul!

Un exemplu elocvent de aceasta politica in genunchi, continuata si dupa ce am devenit membri NATO, ne e dat de tacerea Puterii in fata unui recent scandal. Un functionar al Ambasadei SUA a trimis BNS o scrisoare prin care-i pune in vedere sa nu se alieze cu PRM. N-are importanta ce fel de partid e formatiunea lui Vadim. Gestul functionarului incalca nu numai elementarele reguli ale comportamentului diplomatic, dar si pe cele ale bunului-simt presupus unui oaspete strain. Evident, dintotdeauna, diplomatii unei mari puteri au avut un cuvant greu de spus in politica unei tari mici precum Romania. O minima politete fata de tara care ii gazduieste i-a oprit insa sa nu fie stapani pe fata. Functionarul de la Ambasada SUA n-a tinut cont de asta. Si-a permis sa spuna fatis, in gura mare, unei organizatii sindicale din Romania, tara despre care America declara ca ii e partener egal de Alianta, ce sa faca si ce sa nu faca. E dreptul poporului roman ca, la votul din noiembrie, sa-si spuna parerea despre Alierea BNS cu PRM. Nu e in nici un caz dreptul unui functionar de ambasada. Nici macar al Ambasadei SUA.

Intamplarea cu scrisoarea a avut loc intr-o tara care are un presedinte si un prim-ministru. Amandoi vorbind de dimineata pana seara despre noul statut al Romaniei in lume. Se stie pina acum de vreo luare de pozitie a Presedintiei sau a Guvernului fata de tratarea Romaniei ca pe o raia americana? Fireste ca nu. A schitat vreun gest de protest Opozitia, cea care ne fagaduieste, tot de dimineata pana seara ca, odata ajunsa la putere, va pune capat politicii noastre externe in genunchi? Fireste ca nu. Si atunci, de ce sa ne mai miram ca, desi membra cu drepturi depline a NATO, Romania nu beneficiaza din partea Aliantei nici macar de o vorba de sprijin in conflictul cu Ucraina? Profesorii sunt atenti doar cu elevii problema. Pe cei clapaugi nici nu-i ia in seama.