Romgaz nu ca Petrom

Sa imaginam o formula de privatizare care mentine parghii de control strategic in mainile autoritatii publice in domeniul exploatarii resurselor interne de gaz natural

Recenta disputa ruso-ucraineana privind pretul gazului natural livrat Kievului a readus in atentie ceea ce ganditorii de strategii de politica externa si economica stiu pe de rost: energia este un bun strategic fara de care nimic nu merge. Controlul asupra resurselor de energie epuizabile este o miza strategica, determinand actiuni de anvergura, formeaza aliante si conduce, uneori, la conflicte, inclusiv militare. Spre deosebire de unii vecini, Romania are o balanta a aprovizionarii cu energie considerabil mai favorabila, deoarece dispune de exploatari interne de gaz si petrol care pot usura alimentarea in situatii de criza. O data cu prezenta capitalului strain in actul de decizie, aprovizionarea din exploatari interne de petrol si gaz poate deveni incerta in anumite conditii. Petrom a iscat multe discutii in a doua parte a anului trecut, in contextul cresterii pretului benzinei si a tarifelor la energie. Cresterea pretului barilului de titei a imprimat o evolutie ascendenta preturilor pe piata carburantilor cam peste tot in lume. Pe de alta parte, apropierea de momentul aderarii la Uniune a impus in Romania alinierea tarifelor la energie la niveluri prevalente in spatiul economic comun.

Dar cei doi factori evocati mai inainte nu aveau cum sa obscurizeze doua chestiuni majore, care privesc politica economica a statului roman: modul in care piata energiei este reglementata astfel incat sa fie prevenite abuzuri de pozitie dominanta; si modul in care s-au cedat campuri petrolifere si gazeifere. S-a vazut astfel ca, din motive greu de explicat, statul roman a acceptat redevente (de la Petromul controlat de OMV) care sunt cu atat mai mici, in termeni relativi, cu cat pretul barilului de petrol este mai inalt. Aceasta e o decizie mult suboptimala, ca sa folosesc o expresie eufemistica eleganta, care ne priveaza bugetul public de venituri considerabile, din care s-ar fi putut face investitii de modernizare/dezvoltare. Fara a intra in alte aspecte ale privatizarii Petrom, desprindem cateva lectii privind anuntata privatizare a Romgazului, entitate care detine campuri gazeifere importante.

Astfel, un contract de management eficient poate ameliora performanta economica a Romgaz. Privatizarea Romgaz trebuie facuta altfel decat in cazul Petrom. Nu ar trebui ca vanzarea unei parti, mai mari sau mai mici, din pachetul de actiuni sa implice cedarea campurilor gazeifere. Si oricum, redeventele din exploatarea campurilor trebuie sa urmeze logica unei calculatii astfel incat grosul diferentei intre costul extractiei si pretul de piata (renta) sa intre la bugetul public - adica sa fie de 80%-90% din aceasta diferenta. Privatizarea trebuie sa asigure accesul utilizatorilor casnici si industriali autohtoni la aprovizionarea din exploatarea resurselor interne.

Daca va exista un investitor financiar semnificativ, el trebuie sa fie o organizatie capabila sa aduca un aport de seama la managament si forta de mobilizare de resurse financiare pentru modernizarea infrastructurii. Formula de privatizare poate include o flotare partiala la bursa, care sa aduca resurse importante pentru bugetul public - pentru investitii. Dupa listarea partiala, chiar daca statul nu ar mai avea, sa zicem, o pondere de peste 50% in actionariat, se pot mentine puterea de decizie si un cuvant decisiv in hotarari strategice. In acelasi timp, investitorul financiar minoritar nu ar fi prizonierul acestei scheme, avand posibilitatea unei iesiri, mai tarziu, printr-un IPO (oferta publica initiala) la bursa din Bucuresti, si eventual la burse straine, daca lichiditatea interna este insuficienta.

Ca sa trag linie: Romgaz se poate privatiza in virtutea unor ratiuni precum nevoia de management superior si modernizarea. Dar nu trebuie sa repetam erori. Trebuie sa facem in asa fel incat grosul redeventelor din exploatare sa ramana in tara (in folosul public). Si trebuie sa imaginam o formula de privatizare care mentine parghii de control strategic in mainile autoritatii in domeniul exploatarii resurselor interne de gaz natural - inclusiv printr-o participare a statului semnificativa in actionariat (asa cum, de pilda, are statul austriac la OMV). Romania trebuie sa aiba o politica in domeniul energiei care sa tina cont de resursele interne existente, inclusiv de potentialul mare de economisire a energiei utilizate. In acest context ce se va intampla cu Romgaz capata o importanta deosebita.