Romii – podul lui Băsescu

Faptul că preşedintele ţării, Traian Băsescu, este de acord cu amprentarea romilor români din Italia, deşi altă dată, cînd avea nevoie de votul lor, le plîngea de milă, nu face decît să confirme o dată în plus populismul prezidenţial.

Faptul că preşedintele ţării, Traian Băsescu, este de acord cu amprentarea romilor români din Italia, deşi altă dată, cînd avea nevoie de votul lor, le plîngea de milă, nu face decît să confirme o dată în plus populismul prezidenţial. Chiar dacă, în această chestiune, Traian Băsescu vede doar o temă politică, lăsîndu-se influenţat de oficialii italieni şi acceptînd un tratament nedemocratic, ne-european şi nedemn pentru unii dintre români, fie că sînt de etnie romă sau nu, avem în faţă o temă naţională. Căreia preşedintele nu-i face faţă, din cauza caracterului său.

Nu vorbim acum despre cum este Traian Băsescu ca bărbat, tată, soţ, fiu, om pe această planetă. Ci despre modul cum se reflectă personalitatea sa asupra manierei de a conduce ţara. Acum cîţiva ani dansa la Cireşica cu ţigăncile şi le pupa pe obraz cu mare foc, pentru a strînge un dram de simpatie în plus şi pentru a-şi aşterne drum lin la Cotroceni. Drum care cu siguranţă va fi mult mai dificil decît îşi imaginează, o dată cu această atitudine de acceptare a amprentării decise de italieni, pentru romi.

Am mai spus-o şi o repet, scriind cu litere de-o şchioapă: NIMENI NU DOREŞTE PROTEJAREA SAU ABSOLVIREA DE VINĂ A INFRACTORILOR! Nimeni nu militează pentru asta, nimeni nu-şi consumă resursele, energia, banii, timpul în general pentru a-i spăla pe infractori. Dar, ca preşedinte de ţară, să fii de acord ca cetăţenii tăi să fie umiliţi mi se pare gestul extrem. Pe cînd o amprentare a evreilor sau a maghiarilor? Ori a moldovenilor de către olteni şi a muntenilor de către ardeleni. Plus că, preşedintele ţării, ca om politic cu state vechi ce se găseşte, ar trebui să aibă viziune şi să prevadă, pentru că aşa scrie şi istoria şi spun şi statisticile, tot răul are un început îmbrăcat într-o formă acceptabilă. După care, pe principii naziste, se strînge şurubul pînă la refuz.

Oamenii de afaceri italieni, la care am făcut apel într-unul din editorialele recente, ar trebui să fie primii care să reacţioneze şi poate aşa se va trezi şi şeful statului nostru. Asociaţiile şi comunităţile investitorilor italieni din România ar trebui să înceapă să îşi facă griji pentru afacerile şi mersul bun al investiţiilor lor. Nu e o ameninţare, a nu se înţelege aşa, e o analiză lucidă a ceea ce ar putea determina în România, ca reacţie la situaţia din Italia.

Şi, dacă autorităţile italiene au permis taberelor de nomazi să sălăşluiască de atîta vreme în Peninsulă fără să ia măsurile necesare, punctual, iar acum au trecut la măsuri extreme, nu este vina noastră şi nici a miilor de români care trudesc cît se poate de onest şi fără mari pretenţii financiare în Italia. Cineva ar trebui să-l dezmeticească şi pe şeful statului român. Cel care avea mai mare grijă de un pod, ca să-l filmeze camerele cu fes pe cap, decît de un popor.