Rusinea de a fi roman

„Sa mai terminam o data cu rusinea asta de a fi romani", imi spunea de curand un prieten, faimos scriitor, care citise un articol al meu despre Polonia, publicat in aceasta rubrica.

I se paruse ca, pentru ca Polonia iesea acolo mult mai bine decat Romania, eu as fi avut o perspectiva cumva „mizerabilista", defaimatoare despre romani ca neam, ca suflet colectiv. Insa in articolul cu pricina eu nu vorbeam despre sufletul romanesc in opozitie cu cel polonez, ci despre economia romaneasca in opozitie cu cea poloneza, despre realitatea sociala a Romaniei, istoria Romaniei, biserica romaneasca etc. in contrast cu analoagele lor poloneze. Constatam cu tristete handicapul cu care ne inscriem in tentativa de integrare europeana fata de tarile din Est care-au si intrat de curand, ceea ce, zic eu, nu e nici un paradox, se vede de fapt cu ochiul liber. Imi exprimam parerea ca Romania nu e inca pregatita sa intre in Uniunea Europeana. Imi mentin aceasta parere, care mi-e confirmata nu numai de observatiile cotidiene ale oricui care n-a pierdut orice legatura cu tara reala, ci si de insusi faptul ca n-am intrat in 2004 in UE, ci vom intra, daca vom remedia cate ceva din marile noastre probleme, abia in 2007. Nu cred ca prin constatarile mele despre coruptia mediului politic romanesc, despre saracia endemica a satelor noastre, despre obedienta bisericii noastre mi-am manifestat „rusinea de a fi roman". Ele nu-nseamna nici ca nu vad progresele care se fac. Fireste ca sunt schimbari, dar ritmul lor e extrem de lent si de haotic, iar cele fundamentale au fost prea adesea intreprinse doar ca urmare a presiunilor externe.

Caragiale a suferit enorm pentru atitudinea lui critica fata de lumea romaneasca. A fost numit „ultimul ocupant fanariot" si acuzat de antiromanism. Exilul sau s-a produs in mare parte datorita amaraciunii provocate de aceste acuzatii. Oare el nu vedea transformarile prin care trecea Romania vremii lui? Chiar in timpul vietii sale regele Carol I si liberalii construiau Romania moderna. De ce Caragiale n-a elogiat aceste progrese? De ce lumea romaneasca din scrierile lui e atat de „mizerabilista", atat de lipsita de orizont? Oare din cauza „rusinii de a fi roman"? Peste tot, artistii si ziaristii au facut fata atacurilor de acest fel: atitudinea acida, violenta impotriva unor realitati nationale le-a fost luata drept nelealitate si tradare. Cum apare Irlanda in opera lui Joyce? Dar Austria in cea a lui Thomas Bernhard? Dar America („Amerika", ortografiata „nazist") in poemele lui Ginsberg? Azi natiunile „denigrate" se mandresc cu acesti scriitori, ii considera printre valorile lor esentiale.

E nesanatos si neprofesional sa vezi mereu „partea plina a paharului". Ziaristul trebuie sa descopere erorile, raul din viata unei comunitati. Chiar daca exagereaza (si va exagera uneori, caci arta e o chestiune de temperament), viziunea lui, deformata, e cea veridica psihologic, nu „obiectivitatea" care, ca si statisticile, este de atatea ori un simplu decor de carton.

In articolul despre Polonia nu opuneam un „ethos" polonez unuia romanesc. Pentru ca pur si simplu nu cred ca exista asa ceva. Cred ca „sentimentul romanesc al fiintei" e pur si simplu o speculatie, cam ca acelea care spuneau odinioara ca Muscalul este asa, Neamtul asa, Rusul asa, Ungurul altfel etc. Eu nu explic succesul lui Tolstoi prin marele suflet rus, ci prin calitatea literara a scrisului sau. Dac-as fi un denigrator al neamului romanesc, as fi gasit zilele acestea cel mai bun prilej sa afirm ca „romanul tot roman ramane", adica hot si ticalos. Un militar roman din Irak, care mai avea o saptamana pana la intoarcerea in tara, a gasit cu cale sa fure cateva ceasuri de mana si un card pentru nu stiu ce dintr-un magazin american. Nu ma-ndoiesc ca fapta lui, mediatizata pretutindeni, a putut intari cliseele antiromanesti in medii unde aceste clisee sunt deja puternice (m-am lovit eu insumi de ele de nenumarate ori). Dar asta e problema acelor medii xenofobe si sovine, nu a noastra. Problema noastra e sa-l pedepsim pe acel militar pentru fapta lui. Nu cred ca el a intinat onoarea armatei romane sau a tarii noastre. Nu cred ca el reprezinta „romanul" generic, sufletul romanesc. Nu mi se face rusine ca sunt roman auzind despre astfel de fapte, cel mult rusine ca sunt om.

Andrei Plesu avea mare dreptate intr-un articol recent, in care privea ironic protestele noastre impotriva „atentatelor la imaginea Romaniei" savarsite (conspirativ, desigur…) de catre diverse emisiuni, reportaje, carti etc. straine. Nu imaginea Romaniei trebuie sa ne preocupe, scria el pe buna dreptate, ci starea Romaniei. Starea de lucruri trebuie indreptata pentru ca „atacurile orchestrate antiromanesti" sa inceteze.

Cat despre rusinea de a fi roman, o las celui care cunoaste si mandria de a fi roman. Eu sunt roman pur si simplu, asta nu mi-o poate lua nimeni. Dar n-am putut intelege niciodata ce-nseamna sa fii mandru ca esti „om si nu animal, barbat si nu femeie, grec si nu barbar"…