Ce ne spune discursul locatarului de la Cotroceni, care a starnit atata taraboi? Ca este de preferat loialitatea acestuia fata de acei populari europeni, care il sustin cu perfuzii si cu un statut de guvernator in calitate de oficial al statului roman, decat loialitatea fata de acest popor. Si fata de cele 13 state care au format grupul "Prietenii coeziunii”. Ca interesul national nu are nicio valoare. Ca valoare are doar interesul sau personal. Prin care Traian Basescu incearca sa supravietuiasca politic. Si mai avem un mesaj in discursul sau cat se poate de elocvent, referitor la demnitatea nationala si, pana la urma, la atitudinea noastra fata de un interes urias financiar.
Exista un proiect care poate face mult rau acestei tari. El este pus la cale de doamna Merkel. Cea care s-a manifestat cu atata duritate in calitate de sustinatoare a unui presedinte demis politic de catre poporul sau. Dar doamna Merkel isi slujeste cu credinta tara sa. Care este Germania. Si daca poate cumpara, in acest fel, loialitatea unui politician roman, care inca isi mai poate exercita o influenta interna si care inca mai poate fi un partener comod pentru manevrele externe ale Germaniei, atunci de ce nu ar face-o? Doamna Merkel procedeaza inteligent si pragmatic. Iar acum interesul Germaniei este sa taie vreo 15 miliarde din fondurile alocate unor state care nu mai vor sa ramana simple piete de desfacere si de materii prime si vor sa se dezvolte. Intre aceste state este si Romania.
Uniunea Europeana, ca urmare a manevrelor politice ale doamnei Angela Merkel, ar urma sa decida daca unele tari, intre care si Romania, vor fi sau nu arse financiar. Romania este prinsa pe picior gresit. Din doua motive. Primul este ca, asa cum tot Uniunea Europeana a constatat in ultimii ani ai regimului Boc, fraudele pe bani europeni au fost uriase. Ca atare, nu numai ca ar urma sa nu mai primim bani pentru agricultura si alte investitii in viitor dar este cat se poate de probabil ca va trebui sa platim penalitati de circa o jumatate de miliard de euro. Si asta se intampla in perioada in care incepem sa platim si oalele sparte de regimul Traian Basescu, atunci cand a angajat, fara sa ceara acordul poporului roman, imprumuturi inrobitoare la FMI si la Banca Mondiala.
Victor Ponta i-a cerut, in numele Guvernului, lui Traian Basescu ca, la nevoie, atunci cand va avea loc discutia la Bruxelles, sa utilizeze un instrument cat se poate de legal. Si anume dreptul de veto. Daca Romania se opune in acest sens, masura propusa de Germania nu se poate transforma intr-o decizie. Si asta se intampla intrucat, interpretand intr-un mod absurd Legea fundamentala, Curtea Constitutionala a decis ca Presedintele, care este doar parte a Executivului, poate reprezenta, intr-o republica parlamentara, statul roman in negocierile de la UE.
Si care a fost reactia lui Traian Basescu? L-a luat peste picior pe Victor Ponta. Pe motiv ca exercitarea dreptului de veto este absurda. Si ca simplul enunt il lasa pe el in pielea goala la negocieri pentru ca, vezi Doamne, partenerii UE ar sti dinainte ce intentii avem. Si pentru ca ei sa nu stie, Basescu anunta raspicat ca nu va exercita dreptul de veto. Face exact ceea ce ii reprosa lui Ponta.
Si de ce sa nu ne exercitam dreptul de veto? Pentru a incalca in picioare interesul si demnitatea nationala? Sau pentru a-i fi loiali lui Merkel?
Sursa: CorectNews