x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

S-a mai ridicat un râset genial la ceruri

0
Autor: Florin Condurateanu 31 Ian 2013 - 17:58
“Umoristul Mihăescu/ A decis să decedeze/ Lung prilej de vorbe/ Şi de  ipoteze”. Cât umor poate să semene Dumnezeirea într-un om încât, şi ultimele cuvinte, scrise înainte de a se înălţa la cer, au atâta haz şi atâta privire curajoasă în orbitele goale ale Morţii. Dan Mihăescu. Tot râsul românesc de zeci de ani în faţa televizorului se leagă de acest bărbat cu privire blajină, cu umor delicat, de salon, care şi-a pus semnătura pe cele mai izbutite cuplete şi scenete interpretate de vârfurile actorilor români. Dan Mihăescu n-a fost numai autorul textelor inspirate fără trivialităţi, cu împunsături critice, realizate cu floretă fină. Dan Mihăescu a fost şi prieten marilor noştri actori. Talentat povestitor, te ţinea conectat la toate amintirile cu Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Amza, Puiu Călinescu, Furdui, Mihăilescu-Brăila, Nicu Constantin, toată floarea umorului românesc. Sunt inegalabile scheciurile semnate de Dan Mihăescu în programele de revelion ale TVR-ului. Am avut şansa de a face o emisiune cu Dan Mihăescu, cu doi ani înainte de a se duce în cer. Curgeau povestirile cu întâmplări adevărate, mustind de haz, încât făcusem şi eu şi telespectatorii febră musculară la obraji de atâta râs. Savuroasă era întâmplarea atât de sugestivă privind clătinările resimţite şi de TVR prin schimbarea macazului istoric al României. “A fost o vreme în care nebunia aceea generală cu făcutul de economii a trimis semne de zgârcenie şi la TVR. S-a auzit pe culoare că o serie de casete, cu copii ale emisiunilor de varietăţi, vor fi şterse pentru a fi refolosite în copierea unor emisiuni la zi. Am simţit că îmi plesnesc venele la tâmple. Cum să fie ştearsă arhiva de aur cu bijuteriile de umor ale marilor actori români? Am pândit câteva nopţi momentele în care nu era agitaţie la TVR şi am recopiat, pe alte casete, cupletele cu Amza, Dem, Caragiu şi aşa mai departe. Pentru a le proteja de ideea tâmpită de a fi şterse unele casete, am pus o etichetă acoperitoare pe scenetele superbe. Pe casetele cu aceste emisiuni am pus eticheta “Vizita tovarăşului în judeţul Călăraşi”. Aşa, nimeni n-ar fi îndreznit să şteargă casetele care protejau perlele de umor. Dar să vedeţi că, legat de aceste casete salvate de mine, era să înnebunesc a doua oară! În primele zile de după evenimentele din decembrie 1989, casetele cu eticheta falsă “Vizita tovarăşulului...” erau iarăşi în pericol. Ar fi fost şterse pentru că preamăreau figura lui Ceauşescu. Aşa că, iarăşi am lucrat câteva nopţi, pentru a transfera cupletele cu marii noştri comici pe alte benzi intitulate din nou păcălitor de mine: “Scene din timpul Revoluţiei”. Aşa au  fost salvate cupletele de neuitat ale varietăţilor şi revelioanelor de la TVR”.

Povesteşte Dan Mihăescu cu boierească eleganţă: “M-am jenat să ies pe ecran pentru a nu ştirbi nici măcar cu un centimetru farmecul giganţilor Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Amza, chiar şi Beligan, ademeniţi să joace magistral în unele scenete, precum aceea cu Shakespeare, sub mantia căreia eu ascundeam un politruc de la partid, care cenzura textele. Ei trebuiau să strălucească, eu trebuiau să fie în centrul iubirii românilor, iar eu, făcătorul de texte, să rămân discret în umbra lor! Dau un exemplu cu Puiu Călinescu, fabulos comic, care, dacă s-ar fi născut în America, ar fi predat lecţii atât de lăudaţilor comici americani. Cu o mimică uluitoare, care te surprindea chiar cunoscându-l atât de bine, transforma într-un giuvaer orice scenetă de câteva minute. Îmi amintesc de un moment comic de Revelion, când Puiu Călinescu invita la dans o cucoană împopoţonată cu bijuterii, la o sărbătoare de trecere a anilor. Puiu Călinescu o invită pe doamna- cam grasă dar elegantă- la dans şi, ca să facă niscaiva conversaţii, o întreabă: «Ştiţi cine sunt eu? Firesc că nu ştiţi! Sunt un funcţionar valoros pe care l-a retrogradat boul de director care a organizat revelionul» Grăsana invitată la dans a zâmbit acru şi a intrat şi ea în vorbă cu Puiu Călinescu: «Ce nostim. Dar ştiţi cine sunt eu? N-aveţi de unde să ştiţi! Sunt nevasta boului de director!» Nu vă puteţi imagina fantastica mimică pe care a improvizat-o Puiu Călinescu!” Şi eu îmi amintesc emisiunea pe care am făcut-o la Antena 1 cu Puiu Călinescu, cu numai o lună înainte de a se ridica şi el la ceruri. Mi-a arătat cartea lui de vizită. Pe ea scria: “ Puiu Călinescu – om al muncii”.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de