S-a manelizat şi elita?!

Cine a trăit ca politician implicat sau cine a urmărit ca observator neutru cei patru ani electorali postdecembrişti îşi aminteşte, desigur, că principalul reproş adus campaniilor s-a referit la accentul pus pe ele de discreditarea adversarului. De la acuzaţiile aduse de Opoziţia de Dreapta FSN şi PSDR ca fiind neocomuniste pînă la insultele cu care extremiştii s-au năpustit asupra adversarilor, politica românească a oferit, timp de 19 ani, spectacolul jalnic al unei violenţe în contrast cu minimele exigenţe ale comportamentului civilizat.

Cine a trăit ca politician implicat sau cine a urmărit ca observator neutru cei patru ani electorali postdecembrişti îşi aminteşte, desigur, că principalul reproş adus campaniilor s-a referit la accentul pus pe ele de discreditarea adversarului. De la acuzaţiile aduse de Opoziţia de Dreapta FSN şi PSDR ca fiind neocomuniste pînă la insultele cu care extremiştii s-au năpustit asupra adversarilor, politica românească a oferit, timp de 19 ani, spectacolul jalnic al unei violenţe în contrast cu minimele exigenţe ale comportamentului civilizat. Cu prilejul fiecărei campanii electorale s-au ridicat voci lucide care au atras atenţia că în confruntare ar trebui să se dezbată, aproape în exclusivitate, proiectul şi programele adversarilor şi nu biografia acestora şi cu atît mai puţin fizicul. Semnalele de alarmă privind absurditatea campaniilor negative au fost mult mai serioase în cazul alegerilor locale. Candidaţii pentru primării – s-a spus de sute de ori – urmează să transpună în practică proiecte vizînd buna administrare a unei localităţi. Forţa viitorilor primari n-are cum să depindă de trecutul lor şi cu atît mai puţin de trăsăturile lor fizice. Şi un tip care ştie să înjure, să insulte, să dea replici muşcătoare nu înseamnă automat şi un bun edil-şef al unei localităţi.

Ştiind acest adevăr al comentariilor din campaniile pentru electorale ale anilor anteriori, n-am putut fi decît surprins de iureşul prostesc cu care a fost însuşită de mulţi comentatori observaţia nesăbuită a domnului preşedinte despre un aşa-zis blat în campania pentru locale.

Întîia oară după decembrie 1989, campania din acest an a debutat prin punerea între paranteze a campaniei negative zise de unii şi otrăvite. Respectînd regulile minimei politeţi, candidaţii s-au confruntat în materie de proiecte. Poate şi pentru că au sesizat sastisirea opiniei publice faţă de eternul scandal care a definit cei patru ani de mandat prezidenţial, candidaţii, inclusiv cei de la Bucureşti, au evitat bălăcăreala televizată. Şi-au spus cuvîntul nu numai conştiinţa că doar proiectele sînt importante, dar şi spaima de a nu oferi telespectatorilor manelizaţi satisfacţia de a vedea ditamai oamenii serioşi păruindu-se în direct ca nişte toante în tîrg. Incapabil să înţeleagă confruntarea politică altfel decît o dare a poalelor peste cap, Traian Băsescu a denunţat această campanie civilizată, demnă de o Românie a anului 2008, drept rezultatul unei înţelegeri de culise între partide şi formaţiuni. Că domnul preşedinte nu poate concepe o campanie electorală decît ca o ciomăgeală între lăutarii de mahala e o chestiune care nu ne surprinde.

Stilul e omul, cum zicea un celebru.

Ne surprinde, în schimb, că jurnalişti, membri ai societăţii civile, politologi s-au grăbit şi ei să vadă blat acolo unde e doar o minimă urbanitate.

Să credem că şi elita intelectuală s-a manelizat?