x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale S-a stins Mihai Retegan, un remarcabil istoric al României

S-a stins Mihai Retegan, un remarcabil istoric al României

de Dan Constantin    |    08 Noi 2021   •   07:10
S-a stins Mihai Retegan, un remarcabil istoric al României

Încă un remarcabil intelectual se retrage din tumultul acestor vremuri, smuls de aripa perfidă a virusului. Mihai Retegan, istoric cu mare forță de cercetare și pătrundere spre agitatul secol 20 al României, s-a stins la 71 de ani, lăsând pe masa de lucru importante proiecte în care era angajat. Rămân în urma lui numeroase lucrări de mare valoare, cu răspândire europeană, care au fixat prin probitatea cercetătorului exemplar și tăria documentelor momente de mare intensitate din viața poporului român. Volumele lui Mihai Retegan relevă filonul de independență a României, trecut ca o ștafetă prin vremuri de conducătorii țării, care au reușit, chiar strânși în menghina de interese a marilor puteri, să păstreze unitatea țării și să-i apere interesele.

Absolvent al Facultății de Istorie din București în 1974, doctor în istorie în 1993, Mihai Retegan și-a desfășurat prodigioasa carieră de cercetare și pedagogică la Institutul de istorie militară și, apoi, din 1995, ca profesor la Universitatea din București. A publicat numeroase volume, cu o largă circulație asigurată în ultimii ani de Editura Rao. Remarcabilul om de știință a îndrumat cu altruism studii doctorale, formând și educând tineri cercetători cărora le-a insuflat nu doar rigoarea științei, ci și flacăra patriotismului. Mihai Retegan a colaborat cu Jurnalul național, dând suport științific demersurilor noastre din domeniul istoriei, condensate în ediții de colecție. A fost distins cu multe premii academice, cu ordine și medalii pentru nivelul înalt al operei științifice și amploarea cercetărilor istorice.

Slujba de înmormântare are loc marți, 9 noiembrie, ora 12.45, la Cimitirul Sf. Ilie din București.

 

×