S&P şi Fitch în cârdăşie cu speculatorii

Nu cred. Doamne păzeşte, să-şi facă cineva un titlu de glorie din faptul că tot ceea ce de peste doi ani de zile anticipase că se va întâmpla a ajuns acum să fie confirmat direct de repercusiunile crizei financiare internaţionale şi indirect de decizia din context a Standard & Poor’s (S&P) de a scădea ratingul României, spre deranjul politicienilor, dintre care unii chiar îi trimiteau să mai studieze pe analiştii “denigratori” ai marilor succese economice româneşti.

Doi ani de frenezie fără temei, în care pe cât era creşterea economică mai alertă, pe atât se adâncea dezarticularea economiei şi se mărea nota de plată ce urma să vină. De la politicieni nu era însă nimic de aşteptat, dar, din păcate, au fost atâţia şi atâţia profesionişti care s-au lăsat duşi de val şi nu au avertizat ce se va întâmpla, deşi înţelegeau bine-bine problemele. Căci nu pregătirea sau inteligenţa determină diferenţa, ci nimic altceva decât raportarea cu diferenţa necesară la fundamentele economice. Şi fundamentele economice erau şi acum doi ani sau acum un an şi jumătate, când economia “duduia” şi leul se întărea, la fel de proaste ca şi acum. Diferenţa era doar că nu începuse încă plata traiului disproporţionat de mult peste plapuma proprie, pe bază de credit fără acoperire, pe bază de consum fără producţie, pe bază de importuri fără exporturi, pe bază, mai pe scurt, de castele de nisip.

S&P vine şi spune acum că taxează România pentru că, din cauza deficitului extern fabulos, este vulnerabilă în condiţiile crizei financiare internaţionale. La fel de vulnerabilă era însă şi acum doi ani, şi acum un an şi jumătate, şi acum un an. Cei ce au criticat acum demersul S&P mai degrabă criticau S&P atunci, când, în ciuda aceloraşi vulnerabilităţi, nu dădea nici măcar un avertisment.

N-o făcea atunci pentru că, în cârdăşie fiind cu speculanţii internaţionali de capitaluri, le înlesnea acestora câştiguri fabuloase din specularea tocmai a aprecierii leului, pe care o întreţineau artificial cu ajutorul S&P. Acum, tot în cârdăşie fiind cu aceiaşi speculanţi internaţionali de capitaluri, S&P le înlesneşte acestora câştiguri din specularea, dimpotrivă, a deprecierii leului, peste cea impusă obiectiv de deficitul extern, şi pe care o induce prin scăderea ratingului de ţară.

Dar, evident, nu S&P a creat abominabilul deficit extern şi vulnerabilităţile obiective la care acesta expune România. Şi, în legătură cu care, puţini analişti – dintre cei ce nu exprimă interesele vreunui actor, de stat sau privat din piaţă şi cu atât mai puţin ale vreunui străin – au avertizat sistemativ atunci când poate mai era ceva de făcut. Deficit – în frunte în mod regretabil chiar cu Banca Naţională şi ce să mai spunem de guvern, care s-a comportat reprobabil – au încercat să vânture diferite baliverne despre sustenabilitatea acestuia, întrucât nu ar ridica probleme de finanţare, şi chiar despre nevoia acestuia ca factor de dezvoltare! Ignorându-se complet dezarticularea economică pe care deficitul extern o producea şi problemele imense pe care avea să le genereze când frenezia de pe pieţele internaţionale se va fi temperat, chiar şi în condiţii normale, darămite în condiţii de criză cum sunt cele actuale.

S&P pune la zid acum tocmai deficitul extern, confirmând ceea ce analiştii consideraţi “denigratori” – printre care am onoarea să mă număr – au spus că se va întâmpla. Mai mult, se confirmă ceea ce aceşti analişti au avertizat răspicat: dacă diferite agenţii de rating tăceau

când leul se aprecia artificial şi avântul nesănătos al economiei era în floare, îşi vor aminti însă brusc, punând direct pe masă, problemele deficitului extern de îndată ce interesele capitalului internaţional se vor schimba, nemaivorbind de schimbări posibile ale condiţiilor internaţionale. Acestea s-au modificat sever, poate chiar mai mult, şi mai repede decât se anticipa şi, hop!, S&P a şi dat-o rapid la întors! Şi Fitch i-a urmat!