Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se spune ca familia este miezul de aur al unei natiuni si ca, daca vrei sa distrugi o natiune, un popor, atunci trebuie sa scindezi familia! Divortul este, poate, un semn al scindarii familiei; pentru ca se divorteaza mai usor, luam decizia de a divorta pe durata unei respiratii, iar regretele, in multe cazuri, apar prea tarziu, insotite de suferinta de a fi insistat, de a nu fi incercat si daruit mai mult dorintei de a schimba putin in noi pentru a ne salva tot pe noi.
Sentimentul puterii pe care ni-l inspira tineretea, dar mai mult Egoul, ne indeamna spre nechibzuinta si nerabdare, caci ni se pare ca vom fi grozavi mereu prin noi insine. Grozaveala din sine poate lua forma sacrificului pentru societate, careia se poate sa-i dam prea mult din energia tineretii noastre, ignorandu-ne familia, sotii sau sotiile si copiii! Se poate sa ni se para ca suntem eroi in lume si, concentrati asupra mieroaselor vorbe ale lumii, sa ne pierdem prin lume, dar sa uitam, in acelasi timp, sa ne bucuram de copilaria copiilor nostri, de mangaierea sotului sau a sotiei, de iubirea si atentia pe care ei le asteapta, fie si daca nu exprima asta.
Multi oameni s-au trezit din visul eroului lumii parasiti sau indepartati de partenerii care au obosit sa mai astepte o mangaiere. Multi s-au trezit straini langa proprii copii, cum multi s-au trezit intr-un desert si intr-o uriasa grota a singuratatii, caci n-au stiut, n-au avut timp, li s-a parut lipsit de importanta sau din pura ignoranta nu si-au creat o familie. Unii au pierdut familia pe drum, unii au scapat sansa de a o crea, altii n-au inteles la ce-i buna pe lume o familie.
Craciunul si Pastele sunt doua sarbatori ale familiei. De Paste si de Craciun se poate trezi in noi constiinta si se poate misca unduitor sufletul, pentru ca noi sa intelegem sensul singuratatii, al indepartarii, iar in umbra lor – sensul minunat al experientei de a fi in familie. Cei ce simt singuratatea de sarbatori simt, de fapt, dorul lor de apropiere de ceilalti, dorul de a fi impreuna cu altii. Poate ca-i suficient sa traim o singura data sentimentul debusolant al singuratatii de sarbatori pentru a intelege ca ceva din subconstientul nostru ne impinge categoric catre menirea noastra de constructori ai unei familii.
Familia biologica ne este data si ea are rostul ei, dar fiecare dintre membrii familiei biologice pleaca, apoi, prin viata, iar pe drum isi construieste familia de suflet, familia pentru viitor. Familia de suflet este una pe care o alegem singuri si care, ca si un palat sau o cocioaba, cere sa mai punem cate-o caramida, sa investim timp, energie si dragoste pentru ca ea sa creasca. Pe drum ne intalnim cu obstacole, cu momente in care ni se pare ca nu mai iubim, cu diferite chipuri ale mintii si ale sufletului nostru, ca si cu fete diferite ale celor apropiati, dar toate acestea nu au intrat in existenta pentru ca noi sa renuntam, ci doar pentru a ne cali pentru focul si crizele varstelor noastre.
Chiar daca ciocnim oul singuri de Paste, chiar daca privim singuri catre varfurile pomilor infloriti, orice varsta am avea, nu-i importanta prezenta fizica a celor dragi langa noi, cat certitudinea ca ei sunt undeva, ne iubesc si, in caz de nevoie, vor veni. A avea pe cineva in constiinta/ mintea/ sufetul tau inseamna sa nu fii singur; a fi sigur ca nu esti singur, chiar daca esti fizic singur, fie de Paste, fie in zile oarecare, a fi sigur ca cineva se gandeste la tine, iata, un dar minunat si nepretuit al celui ce intelege ca familia si sentimentul singurantei vietii sunt, poate, unul si acelasi lucru.
