Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Antena 3 a avut joi o seară regală. Un interviu de o oră şi jumătate cu maestrul Radu Beligan, personalitate uriaşă a teatrului românesc şi a teatrului lumii. Marele actor, ce a urcat trepte dintre cele mai înalte – adorat de mai multe generaţii de public, profesor celebru la IATC, director al Teatrului de Comedie, director al Teatrului Naţional, de trei ori preşedinte al Institutului Internaţional de Teatru şi, apoi, preşedinte de onoare pe viaţă al acestui for – avea să încheie interviul cu un mesaj tulburător: „Am fost un băiat de la ţară, mergeam cu vaca la păscut, desculţ, şi am ajuns să iau masa cu Regina Angliei. Am urcat muncind. Învăţând şi muncind”.
La 94 de ani, - cu proiecte regizorale în lucru, cu spectacole deja programate, la care biletele se epuizează cu mult timp înainte – Maestrul a vorbit cu o nesfârşită iubire pentru oameni şi artă, despre respectul profund pentru munca bine făcută. Cuvintele aveau o atât de puternică forţă încât gândul s-a dus irepresibil spre general. Pentru că tot ceea ce este adevăr în viaţa unui om poate fi un şi mai mare adevăr în viaţa unei ţări.
Sigur, munca unei ţări e mai complexă şi mai complicată, dar în esenţă lucrurile nu se deosebesc prea mult. O ţară se recomandă lumii prin ce produce: de la avioane la coşuri de nuiele. Toate ţările, în mare, fac lucruri asemănătoare. Numai că unele le fac bine, altele mediocru. Unele reuşesc să vândă scump, căci munca bine făcută se plăteşte bine, altele abia îşi acoperă costurile sau vând în pierdere. Sunt şi ţări care nu vând deloc.
Mărfurile sunt făcute de oameni cu ştiinţa lor, cu priceperea lor. De oameni al căror elan sau frâne sunt modelate de mentalităţi, de obiceiuri, de sentimentele sau resentimentele lor, de educaţie - ce amplifică ori restrâng posibilităţile lor de a produce. Importantă e înzestrarea lor cu capital: hale şi maşini, tehnologii, bani. Plus calitatea managementului. Plus climatul politic, social, de afaceri şi moral. Şi ideile. Numai ideile bune pot închide canalele de risipă şi de pierderi. Şi pot duce la creşteri de eficienţă, de competitivitate. De unde să irumpă astfel de idei? Din toate părţile: din clasa politică, din şcoală, din biserici, din bănci, din presă, din organizaţiile neguvernamentale. Numai aşa se poate găsi un climat în care economia să fie obligată să-şi potrivească mersul după exigenţele unei lumi în schimbare şi în căutarea unui nou stil de viaţă. În războiul pentru cote de piaţă şi pentru bună reputaţie, marile concerne angajează istorici, pe care-i plătesc cu bani grei, să le scotocească trecutul, să le valorizeze bunele tradiţii şi vechile succese în strategia de imagine a prezentului. Fiindcă faima câştigată în trecut este o bună referinţă în competitivitate. Dar nu cea mai importantă. Piaţa se uită de unde vin producătorii, dar cu deosebire se interesează încotro merg.
Fără muncă bine făcută, fără şcoli bune, fără o strategie a educaţiei, bunăstarea este o himeră.
Citește pe Antena3.ro
