x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Să mori Cântând

Să mori Cântând

de Florin Condurateanu    |    03 Aug 2015   •   07:13

Să naşti unul dintre copii după ce ai cântat într-un spectacol, deşi simţeai că au început contracţiile, însă nu ai vrut să-ţi dezamăgeşti cu o absenţă spectatorii. Maria Lătăreţu. Să mori tot cântând la un spectacol unde promiseseşi că îi vei încânta pe bucovinenii aceia cu inimă caldă, să cânţi şi apoi deodată să scoţi un ţipăt sfâşietor de durere când a avut loc atacul pe vasele creierului şi să te ridici la cer. Maria Lătăreţu. Să şi cineva din culise să-ţi aducă o veste înfiorătoare, fetiţa ta murise muşcată grav de un câine turbat, să-ţi duci la bun sfârşit programul de pe scenă şi abia apoi să te înece hohotele de plâns în culise. Bărbatul tău să cadă prizonier în luptele de la Stalingrad şi apoi să-l aştepţi şapte ani fără să disperi până a revenit slab ca o nălucă din lagărele ruseşti. Să cânţi în mai multe cârciumioare zilnic pentru a aduna banii necesari terminării casei, iar când ea e gata să ţi-o naţionalizeze comuniştii. Să afle şeful regimului comunist Gheorghiu Dej şi să ordone înapoierea casei, însă ea era o ruină, doar zidurile, iar restul prăpăd. Maria Lătăreţu. Să-ţi moară cinci copii şi tu să cânţi, să cânţi aducând bucurie poporului tău, fiind conştientă că asta ţi-e menirea. Glasul ei este de o teribilă naturaleţe, nimic nu i-a strecurat vreo umbră de artificial, cântul Mariei Lătăreţu curge firesc precum pârâul din spatele curţii, pe malul căruia ţăranul priveşte alergarea sprintenă a apei, încărcându-se cu putere şi cu veşnicie. Strălucitorul Tănase a urcat-o pe Maria Lătăreţu şi pe scena Revistei, a elegănţit-o cu rochii lungi cu pene scumpe, şi inegalabila Maria a cucerit şi din această postură ropote de aplauze. Să se ştie că Maria Lătăreţu a compus muzica şi versurile la acea bijuterie „Lie, ciocârlie”, dar ea cânta îndrăgita melodie ca pe o doină de jale. Modestă şi bună ca pâinea caldă, Maria Lătăreţu a înfrăţit cântecul ultim cu ţipătul de durere atunci când i s-au sparte vasele în creier.
 

×