Sacii grei din cărca PSD

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Lipsa de coeziune in interiorul PSD dezvăluie zi de zi o realitate care nu mai vrea să aştepte: marele partid social-democrat a fost, de fapt,dintotdeauna un puzzle de partide mici şi rele, organizate regional şi pe grupuri
de interese şi angajate in mişcări centrifuge de către lideri minori, orgolioşi şi autarhici in filialele lor. Este un partid care are nevoie acută de descentralizare şi, mai ales, de micşorare.

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Toamna aceasta anunţă căderea cu zgomot a unui brand politic autohton de forţă: agonia Partidului Social Democrat şi autodecapitarea liderului său, Mircea Geoană. Este o consecinţă a evoluţiei - fie ea şi poticnite - a democraţiei politice romăneşti. Categoric, mediul intern nu mai are nevoie de partide monolit, revendicate de la comportamentul şi mecanismele de acţiune ale partidului unic. Pe măsură ce democraţia avansează, megastructurile politice de tip monolit pierd teren. A fost cazul FSN - FDSN in perioada 1990 - 1992, urmat de PDSR, in perioada 1992 - 1997. La rănd vine acum PSD, ale cărui mişcări de partid monolit - de la infiinţare (redenumire) şi pănă azi - l-au măcinat indeajuns pentru a ajunge in pragul asfixierii politice.


Partidul monolit - mitul spulberat. Vorbim desigur despre unul şi acelaşi partid, cu aproximativ acelaşi corp electoral tradiţional de 17 ani incoace: actualul PSD - catalizat in anii ‘90 şi reincărcat in anul 2000 de figura emblematică a lui Ion Iliescu, şi abandonat brutal in vremea din urmă de Mircea Geoană, in efortul lăudabil şi deopotrivă naiv al acestuia de a reaşeza imensul şi mult prea greul său partid pe structura unui partid versatil, modern, cu azimuturi şi oportunităţi de joc politic lărgite. Rănd pe rănd, istoria FSN, mai apoi a PDSR a lăsat loc rupturilor, desprinderilor, rearanjărilor, reformulărilor şi redenumirilor. FSN s-a desprins in PD - FSN şi in PDSR, din PDSR s-a desprins ApR-ul lui Teodor Meleşcanu, iar din ce a mai rămas a apărut PSD.


O regulă politică poate fi extrasă din acest istoric fracturant periodic al PSD: partidele monolit, edificate pe infrastructura şi comportamentul partidului unic, nu inţeleg dihotomia democratică putere-opozţie. De aceea, cănd ajung in opoziţie, formaţiunile-monolit pierd pămăntul de sub picioare şi intră in derapaje. Işi scutură corpul masiv, aruncănd pe jos personalităţi odată eficiente, abandonănd direcţii şi ruinănd strategii. Intr-un cuvănt, partidele-monolit intră, o dată cu trecea in opoziţie, intr-un mediu inadecvat mărimii şi reflexelor constitutive de anexiune şi rapt instituţional in care au fost instruite să evolueze. PSD a suferit de-a lungul anilor numai schimbări de titulatură - operaţii estetice fără efecte profunde in modul de acţiune al incă puternicei formaţiuni de stănga. Cănd dihotomia putere-opoziţie le devenea favorabilă, ideologii partidului monolit readuceau formaţiunea la aceeaşi strategie de anexare treptată a entităţilor civice şi politice de pe piaţa internă, in scopul obţinerii unui cvasicontrol instituţional la
nivel naţional.


Interferenţa constantă din 2004 a PSD in actul guvernării, imixtiunea conjuncturală in politicile de susţinere a unui guvern zdrenţuit intre colţii propriilor parteneri la guvernare şi ambiţia de a face el jocurile şi de a evolua in opoziţie cu aplomb de formaţiune la putere au adus Partidul Social-Democrat in situaţia de a se răsuci in jurul propriei axe.


Lipsa de coeziune in interiorul PSD dezvăluie zi de zi o realitate care nu mai vrea să aştepte: marele partid social-democrat a fost, de fapt, dintotdeauna un puzzle de partide mici şi rele, organizate regional şi pe grupuri de interese şi angajate in mişcări centrifuge de către lideri minori, orgolioşi şi autarhici in filialele lor. Este un partid care are nevoie acută de descentralizare şi, mai ales, de micşorare.


Electorate mici şi pretenţioase versus masele electorale. An de an, electoratele romăneşti devin tot mai sofisticate. Mesajele generale - aruncate de la o tribună de partid atotacoperitoare - nu se mai aud, nu mai sunt primite disciplinat şi obedient de mulţimea de simpatizanţi. Politica nu se mai serveşte "a la carte". E nevoie de croieli noi, personalizate şi regionalizate pe audienţe restrănse şi specifice.
E nevoie de oameni noi, cu figuri asemănătoare grupurilor ţintă cu care aceştia interferează.

Or, noi adaptări la vremuri noi reclamă o delimitare fermă de politică de partid-monolit, unde "corpul electoral" - expresie dragă lui Ion Iliescu - este inţeles şi apreciat drept o "masă" şi atăt. Astăzi, electoratele au feţe umane, nevoi umane diversificate şi pretenţioase. Electoratele de partid sunt, de fapt, cetăţeni - oameni de tot soiul, fiecare unici in felul lor. "Masele" - sunt toate la fel.


PSD indură greu opoziţia. Trei ani de păine şi sare i-au redus şi din osănză, şi din suprafaţa reală in mentalul electoratului propriu. Mizele lui astăzi? Ori scapă de sacii grei pe care ii poartă in spate, după 17 ani de angajament in prim-planul politicii romăneşti, ori se prăbuşeşte sub propria greutate, sub propriul trecut.

Deocamdată, ce se vede este cert: Mircea Geoană a devenit intr-un timp record, pănă şi el - aspirantul reformator! - un sac greu al PSD. Care dintre sacii grei care il impovărează va fi aruncat din nacelă de marele partid? Vă recomand doar puţintică răbdare.