Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Locuri de muncă vor toţi romănii, dar să muncească prea puţini. Iar pe un salariu căt de mic se poate lua un credit oricăt de scump.
Locuri de muncă vor toţi romănii, dar să muncească prea puţini. Iar pe un salariu căt de mic se poate lua un credit oricăt de scump.
Inflaţia s-a aprins - ni se spune - de la secetă, salarii, curs şi petrol. Adică, resursele au devenit mai rare ori banii sunt prea mulţi? Răspunsul e acelaşi: mărfurile se scumpesc. Aşa se intămplă nu doar cu petrolul, grăul şi euro, ci şi cu forţa de muncă romănească. Oamenii care au plecat să lucreze in străinătate sunt mulţi, cei cu chef de muncă rămaşi in Romănia puţini.
Şi, cu toate că nimeni n-ar trebui să conteste această lege naturală, guvernatorul Băncii Naţionale arată cu degetul spre salarii şi spune: Dinamica alertă a căştigurilor salariale pune presiune pe inflaţie. Oare trăieşte pe altă lume? Nu, nicidecum. Pe de o parte, vedem manageri care strigă din răsputeri: Vrem ingineri şi strungari, şoferi şi brutari - , pe de altă parte, observăm ministere, comitete şi comiţii unde se calcă pe picioare forţa de muncă care lipseşte dincolo. Asta inseamnă că BNR nu e degeaba ingrijorată: fondul de salarii al ţării este supradimensionat şi in creştere exponenţială.
Deci, paradoxal, remediul pentru rezolvarea deficitului de lucrători este şomajul. Nu degeaba se numeşte regulatorul natural al veniturilor şi cheltuielilor. El este singurul care poate penaliza alocarea eronată a resurselor de muncă in societatea romănească. Alternativa, artificială, este majorarea taxelor şi impozitelor, pentru ca bugetarii să beneficieze de mai multe creşteri salariale anual. Hai să le punem in balanţă. Pe de o parte, putem injumătăţi numărul de birocraţi, putem reda pieţei lucrătorii care lipsesc şi putem reduce povara fiscală asupra celor care creează locuri de muncă. Pe de altă parte, apare posibilitatea majorării salariilor bugetarilor pe seama inrăutăţirii mediului de afaceri. Ce variantă alegem?!
Ca să conchidem, deşi oamenii acuză că salariile rămăn mereu in urma preţurilor, ele depăşesc totuşi un alt reper important: productivitatea. Sau, mai degrabă, productivitatea nu avansează destul de repede. Intorcănd lucrurile pe dos, putem spune că, la căt se produce in Romănia, sunt prea mulţi cei care ard gazul de pomană. Şomajul este mic pentru că au plecat mulţi la lucru in străinătate şi a inceput să existe deficit de forţă de muncă pe piaţă, dar şi pentru că legislaţia muncii face extrem de dificile disponibilizările.
In Polonia, de pildă, se vede o corelaţie clară intre reducerea şomajului, micşorarea inflaţiei, accelerarea creşterii economice şi imbunătăţirea semnificativă a percepţiei consumatorilor.
La noi insă, cu locuri de muncă asigurate, salarii minime garantate şi preţuri administrate, reglajele nu le face piaţa, ci statul. Stabilitatea macroeconomică se poate obţine, ca la ei, punctual, prin repararea sau inlocuirea circuitelor stricate, sau ca la noi, prin instituirea - cu instrumente monetar-fiscale a unor cote de consum pentru toţi, incăt pe ansamblu să se reducă pierderile.
Da, numai că, in esenţă, şomajul nu este o problemă monetară, ci ţine de incapacitatea de a genera programe de reconversie profesională. In loc să se ocupe de asta, politicienii scriu in Codul Muncii că angajatorii n-au voie să dea oamenii afară. Şi atunci oamenii au servicii, deci au salarii, deci vor credite. Şi lasă să-şi spargă BNR capul cu rezerve obligatorii la euro de 40%. In timp ce polonezii au rezerve minime nediferenţiate pentru zloţi şi valută de numai 3,5%.
Citește pe Antena3.ro
