Şansa istorică a PNL

PNL a ajuns din nou la guvernare. Fără a deţine, însă, poziţia de prim-ministru. Dar ocupând o pondere însemnată în Guvern. Şi în adminsitraţia publica locală. Deţine, împreună cu partenerii din USL, o pondere fără precedent, de 70 la sută, în Parlamentul României. Poate participă major la schimbarea cursului istoriei şi la ameliorarea vieţii românilor. Dar şi riscurile pe care şi le asumă sunt pe măsură. PNL are şansa istorică de a câştiga imens în următorii patru ani dar este, în aceeaşi măsură, ameninţat şi de pericole mortale.
   
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, pe un ton lipsit de orice fel de echivoc, intenţia sa şi a conducerii partidului de a promova, pentru prima dată în istoria recentă, acele mecanisme şi acele tipuri de comportament care ar permite desprinderea Parlamentului din rolul nefast de remorca a Guvernului şi transformarea acestei importante instituţii a statului de drept într-o putere reală, independentă, nu numai legiuitoare, ci şi controloare exigentă a actului de guvernare. Chiar dacă sau tocmai fiindcă acest Parlament a investit în Guvern, pe care este decis să îl susţină. Tocmai fiindcă USL s-a angajat în faţa naţiunii, printr-un program de guvernare de patru ani. Ce presupune, însă, acest lucru? Şi de ce un asemenea proces ar fi o mare şansă pentru PNL?
   
Este adevărat, din 1989 până în prezent, întotdeauna, excepţie făcând doar momentele de mare criză politică, Parlamentul s-a comportat pur şi simplu ca un instrument al Guvernului. Motivul l-a constituit fie existenţa unei majorităţi fragile, care nu permitea atitudini mai dure ale forului legislativ şi de control al Executivului, fie servilismul de care au dat dovada politicienii parlamentari în faţa şefilor lor, aflaţi de obicei în poziţii cheie în Executiv. Sau tentaţiei mult prea mari a fiecărui parlamentar în parte ca, în tentativa de a rezolva problemele comunităţilor din colegiu, să umble cu căciula în mâna pe la diverşi demnitari guvernamentali, aservindu-şi sau chiar vânzându-şi astfel libertatea de acţiune.
   
Toate condiţionările enumerate mai sus pot fi, până la un punct, înţelese. Dar nu şi tolerate în continuare. Şi afirm acest lucru gândindu-mă, pe de-o parte, la faptul că tocmai aceasta este principala explicaţie a credibilităţii scăzute a Parlamentului şi a parlamentarilor – abandonarea autorităţii şi funcţiei de control – iar, în ceea ce priveşte viitorul PNL în următorii patru ani, de modul în care va fi rezolvată această temă depinde succesul sau eşecul acestui partid, devenit, pentru prima dată, o formaţiune puternică de masă.
   
Pentru a ajunge acolo unde PNL ar trebui să ajungă, pentru ca o parte, măcar, a majorităţii parlamentare să-şi îndeplinească funcţiile de care vorbeam, există, desigur, mai multe căi. Dar cea mai sigură soluţie este prilejuită de apropiatul Congres PNL. Libertatea de acţiune a parlamentarilor ar creşte exponenţial dar şi libertatea de manevră a liberalilor, dacă, fără a încerca în vreun fel să-şi trădeze partenerii din USL, ar face în aşa fel încât, după viitorul Congres, miniştrii PNL să nu se mai regăsească în conducerea partidului. Sau, regăsindu-se, să se autosuspende pe perioada mandatului.

Sursa: CorectNews