Şapte guverne în şase ani

Mai e puţin timp până la aniversarea a şase ani de regim prezidenţial autoritar cu Traian Băsescu. În tot acest timp, România se "bucură" de o instabilitate fără precedent, rulând şapte echipe guvernamentale prin malaxorul parlamentar. Unele acceptate, altele respinse. Călin Popescu Tăriceanu a condus două cabinete. Emil Boc este la varianta numărul cinci. Mă rog, până la ieşirea din Palatul Cotroceni, actualul preşedinte poate doborî cu dezinvoltură recordul naţional de guvernări pe unitate de timp. Şapte guverne în şase ani - asta e în primul rând expresia unei instabilităţi păcătoase, de altfel specifică regimului actual.

Suntem de doi ani într-o criză profundă, cu accente din cele mai grave în domeniul financiar. Atât majoritatea liberalilor, cât şi a democrat-liberalilor susţin în continuare aceeaşi prostie nemărginită, anume că nu putea nimeni intui cât de gravă o să fie criza. Cum destui domni din cele două formaţiuni, cu mici excepţii, trăiesc în lumi paralele cu cea reală, n-ar fi trebuit decât să lectureze presa românească şi internaţională. În 2008, erau suficiente avertismente pentru ce urma să vină. Eu personal am văzut cu sutele. Atât Călin Popescu Tăriceanu, cât şi Traian Băsescu, picaţi de pe Marte, se războiau inutil şi iraţional cu presa, afirmând că România nu e în criză. Ba, mai mult, că va fi ocolită de valul prăbuşirilor. În fine, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Incapabili să anticipeze fie şi pentru o secundă ceea ce analiştii economici spuneau deja tranşant, şi anume că România va intra în colaps şi va apela masiv la împrumuturi internaţionale, oamenii puterii din ultimii şase ani s-au discreditat total.

În paralel cu incapacitatea formaţiunii prezidenţiale de a genera o cât de mică revenire economică în doi ani de guvernare cu acelaşi disperant Boc, o instabilitate politică de proporţii s-a instalat. Răfuieli interne de partid, pălmuiri discrete sau în public din partea preşedintelui, atacuri repetate împotriva unui fost aliat de conjunctură pentru şterpelirea funcţiei de preşedinte al Senatului. Şi multe altele. Azi trăim alte momente vesele şi triste cu PDL şi acţionarul său majoritar de la Cotroceni. Remanierea, cea care ne face doar pentru o clipă să uităm că suntem pe marginea prăpastiei, ţine capul de afiş. Cine vine, cine pleacă, pe cine nu mai are preşedintele la ficaţi. Vânzoleală mare, discuţii nocturne şi blonde la palat cu favorita şi umilii, pentru o nouă formulă de praf în ochi şi bani în buzunarele lor.

Din ce în ce mai multă lume e disperată să scape de Boc şi Băsescu. Reeşaparea cu petice calde a celei de-a cincea guvernări portocalii va confirma, încă o dată, cât de incapabilă e această formaţiune. Cifrele economiei o arată. Pe lângă drama concedierilor masive, a tăierilor de salarii şi pensii, măsuri care adâncesc şi prelungesc recesiunea românească, Băsescu şi formaţiunea lui se agaţă ca mortul de colac. Un regim dezavuat de peste 80% din populaţie ar trebui să plece acasă şi să nu mai scoată capul ani buni.
Ce primim în schimb? Prelungirea agoniei, instabilitate politică şi aceleaşi combinaţii ieftine de culise, cu trafic de influenţă.

Cel mai instabil regim politic din istoria postdecembristă se pregăteşte pentru al şaptelea cabinet în cinci ani şi opt luni. Dificultăţile traiului zilnic se amplifică exponenţial, ţara e pradă arbitrariului şi haosului legislativ. Nu mai există ordine în nimic, toate zonele profesionale sunt profund tulburate de minţile rătăcite care conduc.
Iniţial am crezut că ideea alegerilor anticipate e nefericită, consumatoare de resurse şi generatoare de promisiuni greţoase, fără finalizări. Acum accept că mai rău de atât nu se poate. Devine obligatorie alungarea acestui guvern distrugător de bună stare şi stabilitate, economică, politică şi socială. Cu sau fără protectorul său, gânditorul de la Cireşica.