x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sărăcie pentru tot cartieru’

Sărăcie pentru tot cartieru’

de Dan Constantin    |    11 Iun 2010   •   00:00
Sărăcie pentru tot cartieru’

O fată din Craiova a ajuns celebră printr-o zicere. Alina Răducănoiu - vă mai aduceţi aminte de ea? - dădea ceva la tot cartieru', o vorbă folosită des pentru echipa Dinamo din partea suporterilor Stelei. Alina acum e femeie aşezată, la casa ei, dar nu poate scăpa de paternitatea expresiei. Cred că, dacă ar înscrie strigătura la OSIM, s-ar umple de bani cu Legea drepturilor de autor.

În primul rând ar urma să plătească la greu cei care utilizează patentul Alinei în transmiterea de mesaje către populaţia vorbitoare a ţărişoarei noastre. Andreea Vass a găsit o formulă sofisticată de autoanaliză şi evaluare a întregului neam, depăşind faza pe cartier, numindu-se şi numindu-ne tâmpiţi. Asta în cazul în care nu vrem să acceptăm integral programul de ghilotinare a pensiilor şi salariilor ieşit din mintea odihnită a preşedintelui. Dacă Boc nu aplică formula "mai săraci cu un sfert", intră şi el cu cabinet cu tot în categoria tâmpiţilor.

Am putea oare să o uităm pe altă cadână care ia expresia Alinei ca un cod deontologic al meseriei de politician? Aţi ghicit, desigur. Este Lenuţa U. Nu dă ea la tot cartierul Primăverii ce-i trebuie, să aibă conducerea sentimentul împlinirii? Atunci e normal, e corect să plătească Alinei Răducănoiu taxa de utilizare.
Am auzit ieri-alaltăieri cum o voce blondă, cică era ministru, citea o cuvântare a lui Ceauşescu despre Canalul Bucureşti - Dunăre. Am remarcat memoria fetei, cred că ştia lecţia de când era pionieră.

Cum are insomnii declarate şi nu mai poate de grija ei, un medic i-a recomandat, probabil, să-şi alunge coşmarurile copilăriei. Gulguta asta cu Bucureştii - port la Dunăre face parte din tratamentul de exorcizare. Am luat-o ca atare, o vorbă dată cartierului, să aibă ce comenta.
Să includem pe lista celor care vor spori averea Alinei şi pe Roberta A. Şi ea fată pricepută, umblă după clienţi cu telefonul prin Casa Poporului. Şi acolo este un cartier: Parlament, ministere, Parchet. Îşi vor schimba expresia între ei, în familie, şi Kovesi va închide puţin ochii, să nu vadă potenţiala acuză de tulburare a ordinii publice.

Să nu uităm o instituţie care foloseşte la greu expresia oltencei: Consiliul Naţional al Audiovizualului. Gaşca de complotişti împotriva libertăţii de expresie trimite de ani de zile găleţi de decizii aberante în capul televiziunilor care îl "gâdilă" pe Marele şi Eminentul Conducător care a eşuat vaporul România pe uscat. Pe mardeiaşii democraţiei nu-i loveşte criza, nu-i restructurează nimeni. Ei sunt stâlpii care sprijină eterul, să
nu-i cadă în cap Puterii valurile de entuziasm popular.

Pe Boc nu-l includem în lista de cotizanţi la Alina. Sunt câteva motive temeinice. Primul este că nu ştie ce-i aia. Dacă i-ar spune Funeriu, care nu ştie nici el să explice bine, la ce i-ar folosi? El tot nu ajunge. Iar dacă i-ar explica un subaltern din cabinet care se pricepe la problemă, Boc ar fi neîncrezător, pentru că i-a spus lui nenea Băsescu că miniştrii îl mint. Aşa că să-l lăsăm să afle când va reveni la Cluj, la catedră. Adică la toamnă. Ar fi o pâine de mâncat pentru Alina în Cartierul Cotroceni. Acolo se foloseşte expresia şi la propriu, şi la figurat de toată lumea. Începând de la vlădică până la opincă, toţi sunt alinişti.

Şi o dau ţării întregi fără jenă, fără regrete. Ultima instituţie supusă la perversiuni este Curtea Constituţională. Aşa-i trebuie dacă a zis că omul e bun în post. În România, nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită.

×
Subiecte în articol: editorial