Săracii să strângă cureaua pentru ca bogaţii să fie şi mai bogaţi?

Or, banii daţi firmelor de tu­rism şi firmelor de construcţii sunt bani daţi pentru nişte firme private, pentru ca patronii lor să se lăfăiască mai departe în lux.

Dezbaterea Bugetului pe 2009 i-a dat premierului Emil Boc prilejul de a emite o vorbă de duh, una dintre acele vorbe prin care Napoleon sau Danton au rămas în istorie nu numai prin ceea ce au făcut, dar şi prin ceea ce au spus. Caligula şi-a făcut calul senator.

Mult mai generos, Traian Băsescu l-a fă­cut pe Emil Boc prim-ministru. Ştiind condiţia de esenţă a lui Emil Boc, cea de ducător de oală de noapte a lui Traian Băsescu, n-am luat în seamă vorba domniei sale că actuala criză ar avea şi efecte benefice pentru România. Plasată într-o interminabilă scurgere de vorbe, cea des­pre efectele benefice ale Crizei, mi s-a pă­rut o simplă umplutură în activitatea despre care Elena Băsescu spunea că-i edi­tare de fraze. Au venit însă două eve­nimente care m-au făcut să mă întorc la vorba spusă de Emil Boc. Primul eveniment l-a constituit adoptarea Legii tiche­telor de vacanţă prin Ordonanţă de Ur­genţă de Guvernul Boc. Al doilea eveniment l-a constituit anunţul făcut de Va­sile Blaga, potrivit căruia se va adopta, tot prin Ordonanţă de Urgenţă, o lege privind plătirea de stat a izolării termice a locuinţelor.

Chiar dacă nu s-a explicitat, Emil Boc a lăsat să se înţeleagă că efectul benefic al Crizei constă în diminuarea drastică a cheltuielilor bugetare, pentru a face rost de bani în vederea unor investiţii din partea Statului. În viziunea lui Emil Boc despre lume şi viaţă, reducerea cheltuielilor bugetare se impunea în România chiar şi dacă n-ar fi venit Criza. Criza e – se înţelege – un bun pretext de a face economii. Aşa-zisele economii la cheltuielile bugetare suferă de două slăbiciuni:

1) Au fost făcute cu toroipanul, asemenea celor la care purcede o familie când, brusc, veniturile membrilor se reduc. Pentru a le considera benefice, reducerile de cheltuieli bugetare ar fi trebuit făcute după o studiere serioasă a căilor şi locurilor prin care se risipesc banii;

2) Au atins şi sectoare cruciale în materie de protecţie socială: pensii, Sănătate, Educaţie, Cercetare. Aşadar, chestia cu necesara stopare a risipei în materie de bani publici pică din punctul de vedere al efectului benefic. Aceste reduceri s-au făcut pentru ca statul să aibă bani pentru investiţii. Şi aceasta ar fi într-adevăr o urmare benefică dacă ar fi vorba de investiţii cruciale pentru viitorul României. Putem admite ca pensionarilor să nu li se mărească pensiile, ca Sănătăţii să i se micşoreze fondurile, ca profesorilor să nu le sporească veniturile. Nu de alta, dar formula strângerii curelei de generaţiile de azi de dragul construc­ţiilor de care vor beneficia generaţiile viitoare a fost preferata lui Nicolae Ceauşescu. La o adică, obişnuiţi cu sacrificiile, suntem gata să trăim mai prost, pentru ca Tra­ian Băsescu, cel din spatele lui Emil Boc, să construiască fie şi o nouă Casă a Poporului.

Cele două evenimente – de la Turism şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor – anunţă cheltuirea banilor de la Buget (a celor obţinuţi prin strân­gerea curelei) pentru dezvoltarea uni­tăţilor de turism şi, în cazul izolării termice, a firmelor de construcţii. Dintr-un foc, firme aparţinând în exclusivitate capitalului privat şi printre cele mai supuse concurenţei se vor pricopsi cu comenzi de la stat. Să trecem peste faptul că strângerea curelei nu merită dacă acestea sunt sectoarele în care statul vrea să vâre banii smulşi prin politica de austeritate. Strângerea curelei merită dacă statul vâră banii în obiective de care să se bucure măcar generaţiile viitoare. Or, banii daţi firmelor de turism şi firmelor de construcţii sunt bani daţi pentru nişte firme private, pentru ca patronii lor să se lăfăiască mai departe în lux. Să trecem peste faptul că în condi­ţiile concurenţei tipice economiei de piaţă asigurând comenzi de stat firmelor de turism şi de construcţii nu facem decât să le scăpăm de preocuparea de a-şi perfecţiona ma­nagementul.

Să ne oprim la prevederile strecurate în cele două ordonanţe de Urgenţă. Cea privind Tichetele de vacanţă stipulează că firmele beneficiare ale comenzii de stat vor fi avizate de Ministerul Turismului. Cea privind izolarea termică a locuin­ţelor, că realizarea comenzilor de firme va fi controlată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor. Iată, aşadar, două sectoare ale capitalului privat, nu ale celui de stat, dependente de ministere. Amândouă conduse de doi bravi lideri PD-L, partidul lui Traian Băsescu.

Câtă dreptate avea Emil Boc! Există şi o parte bună a Crizei. Face să depindă două sectoare ale economiei de piaţă de PD-L şi, prin asta, de Traian Băsescu. Pe banii noştri, desigur!