Scaderea portofelelor mascheaza cresterea preturilor

Bunastarea nu e nici nationala, nici regionala, ci doar individuala

Bunastarea nu e nici nationala, nici regionala, ci doar individuala

Dupa mai bine de un an, va propunem un remember. La 1 aprilie 2005 s-a liberalizat contul de capital, la 1 iulie s-a lansat leul greu, iar in august banca centrala accepta a treia provocare majora: tintirea inflatiei. Ce a urmat?

Conceptul "inflation targeting" propulseaza preturile de consum in postura de obiectiv unic urmarit de Banca Nationala, ceea ce inseamna ca deficitul de cont curent si cursul de schimb raman importante doar in masura in care nu induc inflatie. Tinta de inflatie urmarita pe o perspectiva de opt trimestre - asigurata in conditii de transparenta prin comunicarea catre public a obiectivelor si deciziilor adoptate, a ratiunilor, riscurilor si incertitudinilor aferente - echivaleaza cu o mai mare predictibilitate. Principalul instrument de comunicare cu publicul este raportul trimestrial asupra inflatiei.

BNR a trecut la noul regim monetar doar dupa intrunirea unei serii de premise: rata anuala a inflatiei pe palierul cu o singura cifra; independenta operationala deplina; un sector financiar stabil si solid; tinte de inflatie pentru urmatorii ani stabilite de comun acord cu Guvernul; capacitate sporita de prognoza a inflatiei. Dupa cum arata lucrurile acum, se pare ca BNR nu s-a inselat prea mult cand a ales. Inflatia scade. Cresterea economica dezinflationista continua...

Totusi intrebarile simple sunt cele mai deranjante: Ce trebuie sa evalueze de fapt inflatia? Starea de sanatate a economiei - acest indicator scade atunci cand economia merge bine si creste cand subventiile implicite acopera lipsa de performanta a unui sector sau a altuia. Ce se intampla insa cand inflatia merge bine, dar economia merge prost? Atunci, in loc sa se gestioneze economia pentru a rezulta indicatori buni, se administreaza direct cifra de inflatie. Si e ceva rau in asta? Umbland direct la cifra, se ajunge ca inflatia sa nu mai dea informatiile reale. Daca inflatia nu mai joaca rolul potrivit, acela de distribuitor al resurselor financiare, energetice, de munca si materii prime, piesa intra in repertoriul teatrului absurd. Inflatia dictata, mai mica decat temperatura reala a economiei, distorsioneaza necesarul de materii prime si energie, forteaza plata sub nivelul optim al fortei de munca si ieftineste artificial creditele. Conform principiului actiunii si reactiunii, cand o astfel de inflatie produce efecte perverse asupra economiei, aceasta, la randul ei, creeaza imagini false in inflatie.

Pana la urma, o tinta prestabilita este deci o absurditate, iar daca se mai si trage in ea cu tunurile, in loc de sagetile dobanzii, atunci asistam la o confuzie grava intre scopuri si mijloace. Inflatia este oglinda, economia este obiectul. Daca vrem o imagine buna, putem lustrui oglinda, dar n-avem voie s-o strambam...

Asa ca o mai spun o data, ca sa priceapa si monetaristii. Inflatia nu trebuie stavilita prin reguli prestabilite, fiindca aceasta trebuie sa fie o rezultanta a administrarii economiei, iar piata reprezinta singurul mecanism capabil sa aloce resursele in conformitate cu realitatea. BNR propune o tinta de inflatie. Diferenta de abordare rezida in faptul ca in primul caz e nevoie sa se gestioneze mai bine economia, ca sa rezulte o inflatie mai mica, pe cand in cel de-al doilea se administreaza direct cifra de inflatie, indiferent cum merge economia. Adica, dupa cum vede lucrurile banca centrala, nici n-ar mai fi nevoie de economie, deoarece cresterea economica dezinflationista se poate extrage la fel de bine si din nivelul de trai.