Scenarii

Deunăzi, Ilegitimul a chemat norodul în stradă să dărâme cu acciza un guvern socotit corupt şi mincinos. Chemarea asta la protest extrem mi s-a părut o vorbă spusă la mânie, deşi insul nu prăpădeşte niciodată cuvinte. Dimpotrivă, şuierul lui este inevitabil o avertizare, o punere în temă, o pregătire a mutării următoare. Deloc întâmplător, tot cam atunci, kievenii năvăliseră în Maidanul revoluţionar şi azvârleau cu lozinci şi pietre înspre puterea filorusă. Pretextul era refuzul lui Ianukovici de a semna acordul cu Europa Unită şi mai nu ştiu ce încălcări de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. În realitate, stăpânul de la Bruxelles, după afrontul băţos al vecinului strategic al Rusiei, s-a gândit să-i ardă o lecţie mujicului de la marginea Uniunii. Şi i-a scos din casă zeci de mii de opozanţi, dirijaţi de agenţii pregătiţi din timp pentru o astfel de zaveră. În fruntea nemulţumiţilor l-au pus pe Klitschko, boxer de faimă planetară, şi l-au învestit cu aura de simbol al celor oprimaţi. Campionul, mai mereu plecat prin străinătăţuri, gustase din plin din delicatesurile occidentale şi le învăţaseră ălora obiceiurile elevate. Poate că acolo s-a şi ales cu niscaiva cursuri de deprindere a democraţiei euroatlantice, doar n-a renunţat, aşa, hodoronc-tronc, la centurile mondiale. Altminteri, cum să se justifice dezinvoltura cu care uriaşul mardeiaş se mişcă în fruntea masei de manevră din Kiev ? Iar cu el se întâlnesc emisarii Washingtonului şi Berlinului, semn că în dosul urletelor de protest pravoslavnic se află, ca-ntotdeauna, interesele financiare ale americanilor şi germanilor. Lecţia pe care Ucraina o îndură de la Înalta Poartă de Rit Nou este tragică, prea mor nevinovaţi degeaba. Acum înţeleg definitiv şi măcelul de la noi, din decembrie 1989. Căci au reapărut lunetiştii (armele or fi muscăleşti ?), s-au ridicat aceleaşi baricade, apelurile diversioniste s-au înteţit, ce mai, regie identică. Internaţională, desigur. Cadavrele sunt însă locale. Victime colaterale, în limbajul cinic al vremii. Răzbunarea occidentalilor este cumplită, ticăloşii nu se dau în lături de la nimic când e să-şi impună politica de forţă şi dictat.

Prin urmare, scenariul ăsta sângeros s-o fi cuibărit şi-n tărtăcuţa individului din Deal, de nu i l-or fi transmis direct licuricii, să ni-l fluture pe la nas şi, aşa prostiţi, să ne băgăm voturile unde trebuie. Protestul violent ucrainean e oricând transportabil la Bucureşti şi cred că acesta este mesajul real rostogolit de la microfonul sub care este batjocorită sigla prezidenţială de la Cotroceni.

Pe de altă parte, eticheta lipită Cabinetului Ponta anunţă alte anchete penale şi dezvăluiri devastatoare. Când un şef de stat îşi acuză propriul guvern, pe premier însuşi, de corupţie, lucrurile au sigur şi un sâmbure de adevăr. Undeva, ba un procuror adună nişte probe şi piguleşte înregistrările audio în cheia dorită de beneficiarul suprem, ba un denunţător se arată vrednic în mucezeala carcerei să servească o cauză politică nobilă. D-aia, ascultându-l pe Întâiul Dezbinator al neamului, am ciulit urechile şi am căscat larg ochii. În curând, ecranele televizoarelor se vor îngălbeni la comandă şi ştirile cu membrii infractori ai guvernului, cu primul dintre miniştrii în moţul listei, vor acapara spaţiul public. Abia atunci USL va încasa lovitura de măciucă decisivă, deocamdată asistăm doar la o încălzire uşoară a gărzii pretoriene. Aşadar, aşteptaţi-vă la ce e mai rău, fârtaţilor, strigoiul n-a ieşit aiurea la geamul Palatului să demaşte corupţia din Guvern, cloaca de la ASF sau complicitatea mieroasă a Băncii Naţionale la potlogăriile preelectorale ale pesediştilor !

Deodată, chiar de la Bruxelles, tartorul cu vocaţie populară descoperită subit şi-a exprimat regretul că sibianul Iohannis n-a primit încă mirul premierului. Hopa, mi-am zis în gând, treaba nu-i oablă ! Başca ciorovăiala pesedisto-liberală, certurile nesfârşite şi turnătoriile dezgustătoare din interiorul uniunii. Brusc, mi s-a năzărit că, de fapt, miza este mult mai mare: candidatura neamţului Klaus la prezidenţialele din toamnă, de ce vă miraţi ? Fiindcă, pe zi ce se scurge, nefrecventabilul Antonescu pierde procente de simpatie, iar Occidentul nu se omoară să-l cultive, să-l aibă musafir în cancelariile sale. Nu la fel s-au petrecut lucrurile şi în 1994, cu bolnăviorul Stolojan retras din cursă pe ultima turnantă ? Scoborât cu anasâna din cetatea patriarhală a Ardealului, edilul teuton se familiarizează cu politica mare şi cu detestabilii regăţeni, pentru ca în iarnă să devină urmaşul ăluia al cărui nume nu se scrie. Planul ce-mi străfulgeră mintea are un imens avantaj: surprinzătorul candidat ar fi nemânjit şi s-ar bucura de suportul necondiţionat al Germaniei. Rămâne de văzut ce poziţie ar avea SUA, însă România a trăit deja experienţele Yalta şi Malta, s-a obişnuit să fie jucată la ruletă.