
Așa a apărut conceptul de ordine mondială: un sistem structurat și previzibil de guvernanță globală în care libertatea este un ingredient fundamental, considerat mult timp atât o forță stabilizatoare, cât și un punct de controversă.
Dar în ultima jumătate de veac, lumea a trecut de la o ordine mondială bazată pe colaborare și integrare economică la o stare de dezordine marcată de conflicte și tensiuni. Pe măsură ce decenii de cooperare multilaterală fac loc fragmentării economice, noile alianțe între țări au slăbit ordinea internațională condusă de SUA și instituțiile Bretton Woods - cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (la care s-au adăugat mai apoi și cele ale Uniunii Europene). Cea mai semnificativă dintre aceste alianțe este blocul extins BRICS – condus de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, care înseamnă peste 40% din populația lumii și 36%din PIB-ul global. Iar așa-numitele „swing-state” (state care pot înclina balanța într-o parte sau în alta) precum Turcia, Arabia Saudită și alte țări ale Consiliului de Cooperare al Golfului remodelează rutele comerciale globale, reconfigurează lanțurile de aprovizionare și redirecționează fluxurile de investiții, modificând distribuția și prețurile unor mărfuri cheie, cum ar fi alimentele și resursele minerale esențiale.
În ultimii 50 de ani economia mondială a trecut de la un joc cu sumă pozitivă la un joc cu sumă negativă (potrivit economistei Dambisa Moyo) și este azi marcată de scăderea creșterii globale, intensificarea concurenței și creșterea tensiunilor internaționale accentuate și mai mult de pandemia COVID-19, invazia Rusiei în Ucraina și războiul din Gaza.
Din ce în ce mai mult, actorii globali își urmăresc propriile interese naționale, adesea în detrimentul cooperării internaționale. Această fragmentare amenință să demonteze echilibrul fragil care a prevenit conflicte majore timp de decenii și care a făcut posibilă o dezvoltare economică globală fără precedent.
Populismul exacerbat, naționalismul și extremismul în creștere, rivalitățile geopolitice și inegalitățile economice pun o presiune imensă asupra sistemului mondial. Într-o lume în dezordine, națiunile tind către o formă brută de „realpolitik” - o politică bazată pe pragmatism și interese materiale, mai degrabă decât pe ideologii, principii etice sau morale. Puterea (militară, economică, tehnologică, informațională) dictează relațiile, cu națiuni mai mari și mai bogate impunându-și voința asupra celor mai mici și mai puțin dezvoltate. Cu o orientare accentuată pe pragmatism și interese proprii și cu o vertiginoasă creștere a populației planetare (în ultimii 40 de ani aceasta s-a dublat, depășind astăzi 8 miliarde de persoane), nevoia de resurse - în primul rând hrană, dar și materii prime pentru orice fel de tehnologii, cele curente sau cele ale viitorului - se poate transforma într-o apocaliptică luptă pentru supraviețuire a națiunilor. Lanțurile de aprovizionare complexe care susțin economiile moderne depind de un mediu previzibil și stabil și am văzut destul de recent cât de mare este vulnerabilitatea economiei globale când pandemia Covid-19 a destrămat aceste lanțuri și a îngenuncheat economii naționale, rețele multinaționale și companii antreprenoriale de pretutindeni. Fără acorduri comerciale care să stingă disputele, crește protecționismul, iar economia globală se va fractura în blocuri concurente, agravând sărăcia și inegalitatea, în special în națiunile în curs de dezvoltare.
Dar cel mai dureros este costul uman. Politica pragmatică a propriilor interese face din ce în ce mai vulnerabile drepturile omului; regimurile autoritare scapă de constrângeri, iar violența și atrocitățile pot deveni reguli de guvernare ce vor rămâne nesancționate de nimeni. Într-o lume cu națiunile pornite pe harță pentru mai orice, perspectiva absenței unei ordini mondiale poate fi un memento sumbru despre ceea ce avem în joc. Deși sistemul actual nu este perfect, absența lui ar duce probabil la o instabilitate, suferință și conflicte mai mari.
„Lumea se confruntă cu o schimbare a mareelor în afacerile globale” - spunea la Davos șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - și se află la o răscruce de drumuri, iar alegerea direcției corecte este vitală pentru supraviețuirea și prosperitatea noastră colectivă. Dar „schimbarea mareelor” se face resimțită nu doar în lumea afacerilor, ci (mai ales) și în relațiile politice, diplomatice și militare dintre statele unei lumi în care continuarea pe calea realpolitik-ului și a competiției acerbe riscă să genereze un vârtej de instabilitate și conflicte. „Schimbarea mareelor” amplifică tensiunile internaționale și adâncește inegalitățile economice și sociale. Pe măsură ce resursele devin tot mai limitate și schimbările climatice tot mai severe, lipsa unei colaborări autentice între națiuni poate duce la prăbușirea globală.

Davos 2025 a oferit o imagine a direcției pe care lumea ar trebui să o adopte. În loc să continuăm pe calea realpolitik-ului și a rivalităților, este urgent să îmbrățișăm o nouă ordine mondială bazată pe colaborare și cooperare internațională. Numai printr-un efort concertat, liderii lumii pot asigura un viitor prosper și sustenabil pentru toți cetățenii. Aceasta este nu doar o opțiune, ci o necesitate imperioasă pentru supraviețuirea și prosperitatea globală.
Este esențial să ne întoarcem de la o abordare cu sumă negativă, unde câștigurile unora sunt pierderile altora, la un joc global cu sumă pozitivă în care investițiile în tehnologii verzi, educație și sănătate sunt amplificate prin colaborare internațională. Inovațiile și resursele partajate pot duce la progrese rapide și la soluționarea problemelor globale comune, precum schimbările climatice și inegalitățile economice. Acest tip de abordare nu doar că aduce beneficii imediate, ci creează și fundațiile pentru o dezvoltare durabilă și echitabilă pe termen lung. Noua ordine mondială ar trebui să fie construită pe trei piloni esențiali: colaborare globală, sustenabilitate și echitate.
După Al Doilea Război Mondial, lumea a început să pășească pe un „coridor îngust”, concept folosit de economiștii Daron Acemoglu și James Robinson pentru a descrie zona fragilă de echilibru în care statul și societatea se sprijină reciproc, evitând atât tirania, cât și anarhia. Cei doi spun că doar prin cooperare și echilibru între puterea statului și participarea activă a societății se poate construi o societate liberă și prosperă.
Este timpul să provocăm o „schimbare a schimbării mareelor”, astfel încât să ne păstrăm pe „coridorul îngust”, esențial pentru viitorul democrației și libertății în lume.