Scrieti de o suta de ori pe tabla...

Profesorii ar trebui sa protesteze la usa parintilor si sa le ceara un lucru foarte simplu: sa-si plateasca taxele. Nici un guvern de pana acum n-a reusit sa ia de la popor mai mult de 30 si ceva la suta din darile datorate. E gaura din care trebuie extras, in fiecare luna, salariul fiecarui bugetar...

... stanga e buna, dreapta e rea. Ar putea fi un exercitiu pe care dascalii sa-l dea elevilor, in prima zi de dupa greva. Si n-ar fi nimic ciudat in asta. In fond, lucrurile s-au intors la normal: profesorimea e din nou de stanga. Nu e nici o ironie aici, si nici vreo lipsa de respect fata de aceasta categorie sociala. Pur si simplu e o constatare: comunitatea celor care ne invata a fost, in ultimii 15 ani, mai degraba inclinata sa voteze ceea ce am putea numi cu indulgenta dreapta romaneasca. Dascalimea a fost cea care a deschis balconul Pietei Universitatii si tot ea a dat tonul unor miscari precum Solidaritatea Universitara sau Alianta Civica. In fine, aceasta categorie sociala ne-a facut cadou un presedinte profesor, dar care n-a fost in stare nici macar sa strige catalogul, daramite sa ne invete ceva.

Profesorii fac acum o greva motivata cu adevarat de ideologie. La mijloc nu sunt procentele salariale - chiar si cu 18% in plus o vor duce nerusinat de greu. Ci victoria asupra unui guvern de dreapta care refuza in numele stabilitatii monetare o cerere populista. O cerere care nu poate fi indeplinita nu pentru ca guvernul nu vrea, ci pentru ca legile economiei o exclud.

Mai exact, sa presupunem urmatoarea situatie: intr-o piata sunt 10 mere si 20 de oameni care incearca sa le cumpere. Marul e 1 leu, insa fiecare cumparator are 50 de bani. Ce fac oamenii astia? Se duc la administratia pietei si cer sa li se acorde, cu titlu de imprumut, suma de 50 de bani de caciula. Fiecare are acum bani pentru un mar si, fericit, se intoarce sa-l cumpere. Surpriza, insa: marul costa acum doi lei - pentru ca proprietarii merelor stiu ca administratia isi va recupera banii dati cu imprumut marindu-le lor taxele de taraba. Rezultatul? Cumparatorii isi pot permite tot jumatate de mar, chiar daca in buzunar au, nominal, mai multi bani. Si nimeni nu e fericit.

Sigur, e o poveste primitiva si nici macar foarte exacta din punct de vedere al regulilor pietei. Insa ea surprinde destul de bine cercul vicios al inflatiei, in care ne-am invartit in anii ’90. In ultimii cinci ani am inceput sa-l parasim, iar economia sa-si revina la rate de crestere decente. Nu pentru profesori, e adevarat. La ei, prajitura PIB-ului umflat n-a ajuns. Si nici nu poate ajunge fara ajutorul semenilor lor - nu al guvernului.

De fapt, profesorii ar trebui sa protesteze la usa parintilor si sa le ceara un lucru foarte simplu: sa-si plateasca taxele. Nici un guvern de pana acum n-a reusit sa ia de la popor mai mult de 30 si ceva la suta din darile datorate. E gaura din care trebuie extras, in fiecare luna, salariul fiecarui bugetar...

Profesorii au insa dreptate cand spun ca altii, fara merite, sunt mai importanti decat ei, care educa o natiune. Au dreptate sa se simta ocoliti. Ceea ce apara acest guvern este viata si averea clasei mijlocii. Cred insa, cu parere de rau, ca ea e mai importanta pentru viitorul Romaniei decat orice alta forma de aglutinare sociala - sindicat, partid, etnie. Chiar daca e formata din indivizi suspecti, detestabili, urati si ticalosi. Chiar daca isi poate permite sa consume mai multe mere decat altii. Si asta pentru ca, pana la urma, asa ticalosita si imbuibata, ea va crea afaceri, slujbe si prosperitate. Profesorimea poate sa puna umarul, cu scarba si durere, la acest efort. Sau poate sa-l saboteze. In ambele cazuri, o ideologie ii va da dreptate...