Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Creşterea economică a SUA este la nivelul zero, iar redresarea ar putea dura mai mult decât de obicei”, a declarat Alan Greenspan. În acelaşi timp, inflaţia s-a dublat a ajuns de la 2,1%, în ianuarie 2007, la 4,3%, în ianuarie 2008.
“Creşterea economică a SUA este la nivelul zero, iar redresarea ar putea dura mai mult decât de obicei”, a declarat Alan Greenspan. În acelaşi timp, inflaţia s-a dublat a ajuns de la 2,1%, în ianuarie 2007, la 4,3%, în ianuarie 2008. Cum se numeşte stagnarea creşterii economice, în paralel cu accelerarea inflaţiei? Ne spune succesorul lui Greenspan la şefia băncii centrale a Statelor Unite, Ben Bernanke: stagflaţie. O zice, bineînţeles, pentru a manipula aşteptările: “Statele Unite nu se îndreaptă spre o perioadă de stagflaţie asemănătoare celei din anii ’70”.
Iar dacă Lumea Nouă trece prin dificultăţi pe care şi le-a amplificat singură prin relaxarea politicii monetare, de ce n-ar face-o şi Europa. Propunerea aparţine directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn. El aduce vorba de supraaprecierea euro, pentru a spune că “BCE reuşeşte prin măsurile adoptate să controleze inflaţia”, dar “nu există nici o contrapondere sub forma unui ministru european al Finanţelor care să fie responsabil cu creşterea economică”. Cu alte cuvinte, zona euro ar avea şi ea nevoie de un minister care să facă deficite, să arunce lichiditate în piaţă în locul BCE, pentru ca mai apoi, pe lângă creşterea economică lipsă, să apară şi o inflaţie de 4,3% ca în America.
Poate că Strauss-Kahn nu înţelege ce se întâmplă. Euro n-a ajuns peste 1,52 dolari pentru că este mai puternic. Nici petrolul – la 103 dolari/baril sau aurul – la 990 dolari/uncie nu-s mai scumpe. Dolarul e mai ieftin... E normal ca banii în plus emişi în speranţa stimulării creşterii economice şi reducerii şomajului să ducă la deprecierea monedei şi la creşterea presiunilor inflaţioniste, căci nu asta e soluţia problemei, ci corectarea masivă a preţului activelor. Dacă nu se ajustează suficient preţul imobilelor, nu rămâne decât să se corecteze dezechilibrele de putere de cumpărare faţă de zona euro prin deprecierea monedei. Singura întrebare este: ce vină are economia reală a Statelor Unite, care dă semne de revigorare şi care îşi întăreşte capacitatea de export? Merită menţinut preţul imobilelor cu preţul deprecierii monedei şi al scăderii acţiunilor? Merită sacrificată economia reală, ca să primească susţinere preţul caselor?
Ca să fim şi mai expliciţi: creşterea economică din ultimul deceniu a fost îngropată în case. Cât timp nu se corectează preţul activelor, celelalte ramuri vor fi nevoite să ia o pauză de creştere ca urmare a lipsei de lichiditate. Pentru a evita acest blocaj, banca centrală a Statelor Unite suplimentează necesarul de lichiditate de pe piaţă. Dar, din păcate, remediul e mai rău decât boala. În primul caz, lipsa lichidităţii restrânge activitatea ramurilor producătoare şi afectează creşterea economică, fără a induce însă inflaţie. În cel de al doilea, apare stagflaţia: aprinderea inflaţiei determină corectarea PIB-ului nominal cu o valoare mai mare. Soluţia naturală ar fi micşorarea preţului activelor pentru evitarea inflaţiei şi a deprecierii de monedă, ceea ce ar elibera lichiditate către celelalte ramuri ale economiei.
Dar fireşte că nu asta se pregăteşte, ci conservarea preţului imobilelor. Sub bagheta secretarului Trezoreriei SUA, Henry Paulson, şase bănci de top au decis să amâne executarea debitorilor faliţi şi să reanalizeze ratele de dobândă. Urmează îngheţarea ratelor dobânzilor variabile la creditele cu risc ridicat pe o perioadă de cinci ani! Iată cum se
vor adeveri întru totul spusele lui Greenspan: “...redresarea ar putea dura mai mult decât de obicei”.
Citește pe Antena3.ro
Apropo de aur – ştiţi de ce îl cumpără oamenii? Pentru că nu vor să se lase păcăliţi. Şi-au dat seama că statul încearcă să-i absolve pe antreprenorii care au dus preţul imobilelor până la cer pe seama inflaţiei suportate de ei. Aici intră din nou în scenă FMI, care evocă posibilitatea de a arunca pe piaţă o parte a rezervei sale de 3.000 de tone. N-are decât. Atâta vreme cât banca centrală a SUA relaxează politica monetară aprinzând inflaţia, preţul aurului n-are loc decât în sus. Fiindcă aurul se opune confiscării bunăstării. A spus-o acelaşi Alan Greenspan: “Secretul jenant din spatele tiradei etatiştilor împotriva etalonului aur este acela că deficitul bugetar e pur şi simplu o schemă ascunsă de confiscare a bunăstării. Aurul se opune acestui proces insidios, fiind garantul drepturilor de proprietate. Dacă se realizează acest fapt, nimeni nu va avea nici o dificultate să înţeleagă antagonismul etatiştilor faţă de etalonul aur”.
