Se va duce Băsescu la Arcul de Triumf?

N-am de unde să ştiu ce va face "preşedintele tuturor românilor" sâmbătă., unde va participa la aniversarea Marii Uniri. Se va duce la Roman, adăpostit de Pinalti, să o susţină pe Mme Udrea, care tocmai a chirăit în piaţă că "pe vremeanoastră n-a fost şomaj"? Va merge la Alba Iulia, să-l aplaude funcţionarii primarului Mircea Hava, acesta fluturând voios un drapel naţional la care a adăugat o cârpă portocalie? Va zbura la Covasna, să ţină şi el, ca MRU, un discurs în maghiară, cum că nicăieri nu-i mai fericit ca acolo şi habar nu are că nişte descreieraţi, în cap cu Tokes, cer secesiunea, urlă despre federalizarea României, despre desfiinţarea statului naţional şi unitar, suveran şi independent? Sau îşi va lua inima în dinţi şi va fi prezent la Arcul de Triumf, fiind cam greu să repete figura din 2010, când a avut treabă în Kazahstan, lăsându-l acasă pe Boc, să pună în locul lui pieptu-i vânjos în faţa valului de hiuduieli?

La Arcul de Triumf, la sărbătoarea Unităţii Naţionale, Băsescu va fi ca un corp străin, ca un personaj dintr-o altă piesă, aceea a dihoniei pe care o seamănă de opt ani încoace, potrivit principiului său Divide et impera, Dezbină şi stăpâneşte. Opt ani în care a semănat vrajbă între categoriile socio-profesionale, între tineri şi vârstnici, între ţărani şi orăşeni. Opt ani în care ideea de unitate naţională a fost distorsionată, în care unită şi cimentată au fost doar liota de hămesiţi portocalii. Ani în care restul populaţiei a fost din ce în ce mai bezmetic împins în sărăcie, în exasperare. Într-adevăr, cui să se înfăţişeze Băsescu la Arcul de Triumf? Poate doar câtorva ţuţări de-ai săi strecuraţi prin mulţime şi unor poliţicieni pedelişti metamorfozaţi în ardeişti, proţăpiţi de-a dreapta şi de-a stânga stăpânului lor, precum nişte valeţi.

Altminteri, cine să-l întâmpine cu drag, cine să se bucure de prezenţa lui? Armata, nevoită să dea onorul unui preşedinte care n-a găsit timp să fie prezent la Ziua ei, că dor nu se sărbătorea SRI, SIE, ori Parchetul General, ci dor Oastea ţării, care şi-a vărsat şi-şi varsă sângele pentru România. Armata, pe al cărei ministru, militar de carieră, cu stele dobândite în 40 de ani de uniformă, tocmai l-a terfelit ca pe ultimul său servant? Cine să-l întâmpine cu respect? Primul ministru şi preşedintele Senatului, alţi lideri politici şi demnitari, taxaţi în evaluarea prezidenţială drept nişte incapabili, cretini, mincinoşi, porci etc? Ale cui aplauze să le aştepte? Ale mulţimii venite cu inima deschisă nu să-l vadă pe el, s-au săturat, au spus răspicat românii la referendum, ci să-şi manifeste dragostea faţă de ţară şi neam, faţă de Tricolorul pe care numai cine n-a vrut n-a înţeles de ce îl primeau atât de bucuroşi din mâinile celor de la Antena 3?

Pe zi ce trece, Traian Băsescu nu a mai fost un real preşedinte, nu a fost liantul societăţii. Nu s-a făcut ecoul, dacă nu al aspiraţiilor, cel puţin al nevoii de supravieţuire, de trai cât de cât decent a milioane şi milioane de cetăţeni ai unei ţări în care protecţia socială îi provoacă un rictus vecin cu rânjetul cinic celui care a înşelat populaţia timp de două mandate. Jinduieşte după aplauze? Nu mai avem, s-au terminat, e maximă austeritate. Aşa cum şi-a aşternut, aşa doarme. Mai e o săptămână până la alegeri. Sâmbătă, românii îşi vor asculta Imnul: "Deşteaptă-te, române!". La 9 decembrie, au însă momentul unei deşteptări cruciale, cu urmări pe termen lung. E o răscruce pe care nu o pot trece decât uniţi.