Semnificatiile revolutiei romane (I)

Revolutia din decembrie 1989 s-a nascut ca o explozie de revolta populara impotriva unei dictaturi totalitare aflate in criza terminala. La 15 ani de la Revolutia din decembrie 1989, putem face o serie de consideratii privitoare la natura acestui moment istoric si a semnificatiilor sale. Vorbesc despre o pluralitate de sensuri pentru ca, in spiritul gandirii lui Karl R. Popper, privesc fenomenele politice ca avand mai mult decat o semnificatie. Sa spun din capul locului ca in decembrie 1989 Romania se afla in chip incontestabil intr-o situatie de criza politica, economica si morala. Vechiul regim isi traise traiul si nu mai avea resurse de supravietuire. Ii ramasese doar recurgerea la teroare psihologica si fizica.

Mai intai in Valea Jiului, in vara anului 1977, apoi la Brasov, in noiembrie 1987, dictatura lui Ceausescu se confruntase cu miscari spontane de respingere a sistemului represiv. Mitul conducatorului predestinat, precum si acela al partidului comunist ca "detasament de avangarda al clasei muncitoare" se spulberasera definitiv. Demagogia nationalist-sovina, menita sa asigure fundamentul simbolic al dictaturii, era doar o perdea de fum utilizata de propagandisti cinici pentru obtinerea propriilor avantaje. "Socialismul dinastic" devenise si mai vulnerabil o data cu initierea de catre Gorbaciov a strategiilor de liberalizare cunoscute sub numele de perestroika si glasnost. Ceausescu era izolat pe plan international si detestat de o populatie disperata. Revolta de la Timisoara din 15 decembrie 1989 a fost momentul inaugural al seriei de actiuni care aveau sa culmineze la Bucuresti si in alte orase in zilele de 21 si 22 decembrie si care au constituit efectiv o revolutie ca modalitate de intemeiere a libertatii. Decizia lui Ceausescu si a ciracilor sai de a deschide focul la Timisoara, apoi la Bucuresti si in alte centre urbane a creat in Romania o situatie diferita de aceea din celelalte state ale blocului sovietic. Nascut din violenta si brutalitate, regimul pierea in chip violent si brutal. Isi dovedea, inca o data, deficitul total de legitimitate si proba natura ilegala, criminala, a existentei sale.

Faptul ca in Romania a avut loc o revolutie mi se pare greu de negat, macar la nivelul consecintelor. A fost insa o revolutie intrerupta, si tocmai aceasta intrerupere explica convulsiile ulterioare. In prima perioada de dupa fuga si executia lui Ceausescu, am fost si eu printre cei care am sustinut ideea ca era vorba de o revolutie pur si simplu. Scriam astfel, chiar pe data de 23 decembrie 1989, un articol (op-ed) in New York Times, in care salutam pe noii lideri in "saltul lor spre democratie". Platforma radicala a Consiliului FSN m-a amagit si pe mine ca tara se afla pe drumul despartirii totale de trecutul comunist. Cateva saptamani mai tarziu, observand regruparea birocratiei nomenclaturiste in noile structuri, scriam un articol in revista The New Republic (5 februarie 1990) cu titlul "New Masks, Old Faces" (Masti noi, chipuri vechi). Scriam atunci, si nu mi-am schimbat pozitia, ca o revolutie autentica fusese deturnata de un grup politic format din fosti aparatcici comunisti, ideologi reciclati, securisti camuflati si chiar aventurieri politici. Vidul de putere instaurat prin plecarea lui Ceausescu din sediul CC a fost rapid substituit prin formarea unui nou nucleu hegemonic sub conducerea echipei Ion Iliescu-Silviu Brucan-Petre Roman. Dumitru Mazilu a jucat un rol temporar si, in fond, marginal. Noii lideri nu ar fi putut sa-si construiasca baza de putere fara sprijinul armatei si al niciodata disparutei Securitati. De aici si rolurile jucate de Nicolae Militaru, Iulian Vlad si Victor Stanculescu.

Despre aceste lucruri scrie cu onestitate, obiectivitate si justificata intensitate morala Ruxandra Cesereanu in recenta ei carte "Decembrie 1989 - Deconstructia unei revolutii" (Editura Polirom, 2004). Ceea ce propune intelectuala clujeana, autoare a unei lucrari anterioare despre Gulag in constiinta romaneasca, este o tipologie a discursurilor interpretative despre Revolutia din decembrie, o anatomie deci a unui fenomen istoric realizata prin analiza critica a diverselor variante explicative, inclusiv cele negationiste ori hagiografice. Intalnim asfel pozitiile "puriste" (ale revolutionarilor, dar si ale celor intrati in joc in chip oportunist). Vin apoi diversele teorii ale complotului si loviturii de stat. Se examineaza, in fine, pozitiile care sustin teza revolutiei hibridizate de lovitura de stat a unei echipe neoleniniste. Se aminteste teza lui Adrian Marino, care vorbea, in 1990, despre cele doua revolutii: cea populara si anticomunista (de jos in sus) si cea de palat, in fond restauratoare, de sus in jos. Pozitia mea converge cu cea a Ruxandrei Cesereanu din finalul cartii. A fost vorba, asadar, de o revolutie reala "hibridata cu o camuflata lovitura de stat urgentata de imprejurari, catalizata de un accept extern al Marilor Puteri, in cea din urma fiind implicate grupuri de putere alcatuite din comunisti anticeausisti (cu filiere de sprijin in Armata si Securitate), care au gasit oportunitatea de a inlocui vidul de putere legat de fuga si capturarea lui Ceausescu si au negociat cu factiunile loiale dictatorului".