x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sensibila cumpănă a naivităţii

0
Autor: Roxana Jianu 06 Dec 2009 - 00:00
Sensibila cumpănă a naivităţii /Silhouette


„La cei mici, naivitatea este inocentă. La cei mari, ea este inconştientă”. Cât de adevărată este zicătoarea aceasta românească? Întrebarea care începe să se zbată în mine şi să mă frământe cu putere e: oamenii naivi sunt inocenţi ori prefăcuţi?



M-am „împiedicat" în mintea mea zilele acestea de un subiect care ridică mai multe semne de întrebare: naivitatea. Am încercat să cântăresc în minte dacă naivitatea este un defect minor sau o calitate necesară. Sau dacă există oare graniţă între bunătate şi naivitate.

Am decis să îmi arunc câteva clipe ochii în dicţionarul explicativ român, de unde am aflat că o persoană naivă este:
1. lipsită de experienţă şi de prefăcătorie, naturală, sinceră, inocentă, ingenuă;
2. lipsită de judecată matură, prostuţă, copilărească;
3. (pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenţionat perspectiva, legile proporţiilor şi ale compoziţiei, inspirându-se adesea din pictura populară, iar o persoană bună este amabilă, blândă, sinceră, de calitate.

Unii oameni confundă în mod voit cele două noţiuni, în timp ce alţii o asociază chiar cu prostia. Scriitorul francez Honoré de Balzac spunea că „cea mai mare păcăleală pe pământul acesta va rămâne mereu Naivitatea". Aş tinde să-i dau dreptate, de vreme ce chiar din definiţie naşte o opoziţie: ba omul naiv e sincer şi inocent, ba e prefăcut.

Să ne imaginăm o tânără isteaţă de 20 de ani care sare în ajutorul colegilor de la birou ori de câte ori aceştia se luptă cu o problemă, care s-a adaptat me­diului şi a construit ca o furnică, care rezolvă tot ce poate, ba face şi proiectele colegilor. Nu există clipe în care ea să nu dispară prin birou presărată de treburi. Gesturile sale nu l-au lăsat amorf pe şeful ei, acesta promovând-o într-un final. Rumoarea în birou a crescut imediat ce vestea a fost primită de toţi cei prezenţi.

Totuşi, în sinea ei, tânăra se consideră o persoană extrem de amabilă, înţelegătoare, în a cărei minte tronează netulburată o stare de bine, mai ceva ca o damnare. Colegii însă aveau trufia de a crede că „prefăcută şi proastă" sunt cuvintele care o descriu cel mai bine. Atunci, cam cât de cumsecade poate fi tânăra, astfel încât, în curăţenia ei morală, să nu fie tratată superficial şi luată în râs? De ce e loc de interpretări, de ce se crede că reuşita femeii se datorează naivităţii, şi nu competenţei?

Am găsit pe un forum părerea unei persoane, C.: „Dacă mă gândesc, cam toţi suntem naivi, cel puţin în ceea ce priveşte dragostea. Nimic nu e concret. Iubim iluzii şi avem iluzia că suntem iubiţi". În opinia lui Liviu Rebreanu, „naivitatea e virtutea deplină". Iată ceva care merită multă meditaţie...
Citeşte mai multe despre:   ca la 20 de ani

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de