Serviciile de informaţii intră în era normalităţii

SCENARII ÎN CIORNĂ
Doi şefi ai serviciilor de informaţii ale României s-au întîlnit între paginile unei cărţi. Este o premieră ca directorul SRI şi directorul SIE să dea şi public un semnal al schimbărilor pe care serviciile pe care le conduc trebuie să le facă şi mai ales a faptului că, în fond, ofiţerii celor două servicii slujesc acelaşi steag. George Cristian Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu au semnat "Cuvîntul înainte" şi "Postfaţa" unui manual despre serviciile secrete, un volum care abordează academic această zonă considerată "mlăştinoasă", plină de suspans şi, în România, atît de hulită.

SCENARII ÎN CIORNĂ
Doi şefi ai serviciilor de informaţii ale României s-au întîlnit între paginile unei cărţi. Este o premieră ca directorul SRI şi directorul SIE să dea şi public un semnal al schimbărilor pe care serviciile pe care le conduc trebuie să le facă şi mai ales a faptului că, în fond, ofiţerii celor două servicii slujesc acelaşi steag. George Cristian Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu au semnat "Cuvîntul înainte" şi "Postfaţa" unui manual despre serviciile secrete, un volum care abordează academic această zonă considerată "mlăştinoasă", plină de suspans şi, în România, atît de hulită.

"Războiul tăcut", cartea editată în limba română a unor experţi de primă mînă ai Statelor Unite ale Americii în domeniul informaţiilor, Abram Shulsky şi Gary Schmitt, nu face decît să deschidă politicienilor, lumii academice, istoricilor, tinerilor care sînt în căutarea unei cariere, dar şi publicului larg o uşă  pentru înţelegerea raţiunii de a fi a serviciilor de informaţii. Trecerea în revistă a succeselor obţinute de serviciile secrete de-a lungul istoriei moderne, cu predilecţie britanice şi americane, dar şi a eşecurilor, analiza cauzelor insucceselor, limitele la care sînt supuşi ofiţerii de informaţii, dar şi mijloacele tehnice de colectare a informaţiilor, dilemele actuale ale profesioniştilor acestui domeniu în ceea ce priveşte analiza informaţiilor obţinute prin diferite metode, relaţiile dintre ofiţerii de informaţii şi factorul decident politic sau comandanţii militari sau cercetătorii din comunitatea academică sînt descrise într-o modalitate sistematizată şi oferă, uneori, înţelesuri multiple.

Cînd principiile după care îşi desfăşoară activitatea serviciile de informaţii, care sînt, fără doar şi poate, structura nervoasă a unei naţiuni, încep să fie dezbătute, iar directorii serviciilor respective fac pasul spre marea masă, e semn că putem discuta cu adevărat despre un stat democratic. Înseamnă că toate construcţiile conjuncturale apărute imediat după decembrie 1989 încep să îşi sedimenteze esenţa, iar iţele care n-au ţinut în nici un caz de performanţă, ci doar de umorile unor personaje se rup. Să recunoaştem că serviciile de informaţii apărute după 1989 au fost, de multe ori, într-o concurenţă acerbă. Sigur, concurenţa duce la progres, dar sabotarea reciprocă a unor operaţiuni, strădaniile de a fi primii mîngîiaţi de vreun demnitar şi filozofiile inspirate din existenţa şi experienţa unor şefi din aceste servicii obţinută în laboratoarele dictaturii lui Ceauşescu n-au împins transformările foarte mult.

De altminteri, aproape 20 de ani s-a încurajat pusul de "beţe în roate" între servicii. Acest lucru a ţinut şi de orgoliile nemăsurate ale unor şefi, şi de eforturile unor politicieni influenţi de a-şi face trecutul uitat şi a putea să "traducă" puterea politică pe care o aveau în bani, privatizări, ridicarea unor grupuri favorabile lor. Ca o întîlnire tradiţională cu scîntei, Informaţiile Militare s-au confruntat cu structurile Securităţii repoziţionate. Apoi, SRI s-a confruntat cu serviciul secret al "Internelor", încă din primăvara anului 1990, SIE s-a intersectat în operaţiuni cu SRI şi tot aşa, în toate combinaţiile posibile. Cîteodată, aceste "bătălii" au avut efecte benefice, în sensul că un serviciu zădărnicea comportamentul abuziv, veleitar al altui serviciu. Dar în alte dăţi, cine ştie, poate că aceste lupte au fost cu atenţie direcţionate de servicii secrete adverse.

Obişnuim să luăm în derîdere faptul că ţara noastră ar fi "ţintă" pentru servicii de informaţii străine şi considerăm că România nu are secrete. Fără îndoială că dăm dovadă de multă naivitate. Cartea lui Abram Shulsky şi Gary Schmitt ne atenţionează, de pildă, foarte elocvent că doar din studiul surselor deschise, adică ziare, reviste, studii universitare, cărţi, internet etc., un serviciu de informaţii poate afla ce politician din eşalonul 2 este un favorit al demnitarilor şi va fi sprijinit, la un moment dat, în defavoarea concurenţilor săi din partid, spre o poziţie înaltă. Serviciul de informaţii străin care monitorizează această biografie va şti cel puţin să "planteze" fără probleme în anturajul ambiţiosului politician pe cineva care-i va influenţa acţiunile în favoarea statului respectiv.

Demersul celor doi directori ai SRI şi SIE de a determina o atenţie a societăţii româneşti asupra serviciilor de informaţii ce o deservesc şi care să nască dezbateri serioase, demonstrează că aceste servicii au intrat în era normalităţii. România se află într-o competiţie economică, socială, culturală, tehnologică, ştiinţifică, militară cu alte state. Ca în orice competiţie, contează cel care află din timp oportunităţile sau ameninţările.